default-logo

160 de ani de Industrie Petrolieră Românească (1)

Adaugat pe 08 Mai 2017
De :
Comentarii oprite

 La 21.04.2017, în fața intrării principale a U.P.G. Ploiești a fost dezvelit Monumentul dedicat fraților Mehedințeanu, cei care in urmă cu 160 de ani, în 1857, cu doi ani înaintea Micii Uniri a Principatelor, puneau în funcțiune la Râfov,-Prahova, prima distilărie industrială din lume, precursoarea rafinăriilor de țiței.
Moment aniversar.
Înscris ca prim-eveniment în cadrul Programul național „Romania 100″, prezentarea publică (la 21.04.2017 orele 11,00 la Universitatea Petro-Gaze din Ploiești) a Monumentului dedicat fraților Mehedințeanu – Fondatorii primei rafinării de petrol din lume, Ploiești 1857, a transformat în zi de sărbătoare întreaga urbe, fiind prezente numeroase personalități din domeniul industriei petro-gaziere românești, oficialități locale și județene, cadre didactice, istorici, absolvenți și studenți români și străini ai U.P.G. Ploiești, precum și reprezentanți ai mass-mediei prahovene și centrale. Onorată de participarea domnului profesor universitar doctor arhitect Sergiu Nistor – consilier prezidențial, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu – președinta comisiei de învățământ si cultură a senatului, dr. ing. Iulian Iancu – președintele C.N.R.- C.M.E si a Comisiei pentru industrie și servicii a Camerei Deputaților, a primarului și prefectului, a conducerii societăților Romgaz, Transgaz, Conpet, A.N.R.M., A.N.R.E., S.I.P.G., senatori, deputați, dar și de foști și actuali directori și specialiști care au contribuit la dezvoltarea sectorului petro-gazier din România, manifestația organizată minuțios de către rectorul U.P.G., prof.univ.dr.ing. Mihai-Pascu Coloja, prorectorul prof. univ. dr. ing. Mihail Minescu – Președintele Comitetului de Organizare și prof. univ. dr. ing. Mihai Albulescu, a adus un omagiu celor dintăi întreprinzători români, Marin și Theodor Mehedințeanu care, prin înființarea primei distilării de țiței la periferia Ploieștiului (bariera Râfov, strada Buna Vestire nr. 174) la 1857, au pus România pe harta mondială a țărilor care vor contribui la modernizarea societății umane.
Scurt istoric al apariței petrolului românesc, startul modernizării țării
În anul 1856, fraţii Theodor şi Marin Mehedinţeanu, pricepuţi întreprinzători, la îndemnul chimistului Mihai Alexe şi cu ajutorul farmacistului Curţii domneşti, Hege, a distilat ţiţei de Păcureţi, judeţul Prahova, într-un alambic, pe care farmacistul îl folosea la prepararea esenţei de flori, obţinând „gazul de lampă”. Ca urmare a acestui fapt, fraţii Mehedinţeanu au participat la licitaţia pentru ilu¬minatul străzilor Bucureşti-ului, oferta fiindu-le acceptată.
Iată cum descriu contemporanii acelor timpuri preocupările fraţilor Mehedinţeanu: Pentru informare şi documentare, unul dintre fraţi a întreprins o călătorie în Franţa, unde l-a consultat pe marele chimist al timpului Anselme Payen, apoi la Londra şi Hamburg, unde a găsit o instalaţie de distilat şisturi. Luând contact cu constructorul aparatelor acelei instalaţii – C. Moltrecht, a pus în studiu pe bază de probe, un aparat de distilare apropiat scopului şi materiei prime, ce trebuia folosită. Instalaţia, care se compunea din cazane cilindrice, înzidite vertical, prevăzute cu dom şi răcitor de apă şi având încălzire la exterior, prin arderea unui amestec de benzina şi păcură, putea sa prelucreze până la 36.000 oca anual. Ea a fost transportată în noiembrie 1856 la Ploieşti şi montată pe numele lui Marin Mehedinţeanu în mahalaua Sf. Dumitru, „între gârle”. Materia primă pentru această „fabrica de gazu”, a fost adusă cu carele de către ţăranii din Păcureţi, care luau în schimb 40% din cantitatea de ţiţei adusă, sub formă de păcură. Astfel, începând din 1 aprilie 1857, oraşul Bucureşti a fost iluminat de lămpi cu petrol lampant, fiind pri¬mul oraş din lume iluminat public cu un astfel de produs.
Exemplul fraților Mehedinţeanu a fost urmat şi de alţi întreprin¬zători. În acest sens, trebuie amintită fabrica de gaz a lui Eduard Madasch, ridicată tot în anul 1857 în oraşul Ploieşti, la bariera Rudului. Ea se compunea din două cazane zidite, un şarpe (ser-pentine) de tuci cu ţeava de aramă, ţevi de tuci şi de tinichea (tablă neagră), precum şi un inventar ajutător; tulumbe, sfeşnice, o retortă de sticlă, cântare, putini, butoaie, hârdaie, felinare, lămpi, o carte de chimie şi alte 25 cărţi (din care 23 în limba germană) şi chiar o mică arhivă. Madasch a participat la licitaţia iluminării oraşului Buzău, în acelaşi an în care Th./M. Mehedinteanu licita la Bucureşti. În anii următori, fabrica lui E.Wolf din Bucureşti a construit zeci de cazane asemănătoare, solicitate de creşterea numerică a unor asemenea fabrici de gaz care, după cum arată economistul Dionisie Pop Marţian, în Statistica stabilimentelor industriale din 1863, erau în număr de 58.
Între anii 1865-1875, s-au construit instalaţii de distilare cu cazane orizontale, încălzite în zona generatoare inferioară (la baza cazanului) şi pe laturi. Capacitatea acestor cazane, de 30-70 tone, era mult mai mare decât a cazanelor verticale. Ele erau prevăzute cu conducte distribuitoare de aburi, pentru activarea distilării. În astfel de instalaţii, fiecare cazan distila pe rând toate produsele, după fiecare distilare, cazanul fiind golit de păcură rămasă ca reziduu şi apoi încărcat din nou cu ţiţei. Primul distilat era o fracţie de benzină, care neavând o utilizare curentă, se ardea sub cazan drept combustibil, apoi se separa fracţiunea de „ulei de luminat”, care cuprindea: benzina grea, white-spirtul, petrolul şi o parte din motorină. Petrolul lampant obţinut avea denumiri foarte variate: gaz de lampă în România, photogen în Austro-Ungaria, kerosen în Rusia şi S.U.A. etc.. Fracţiunea următoare, numite „poslete”, ulei solar sau ulei de gaz, servea la fabricarea parafinei şi unsorilor, produsul principal fiind însă „gazul de lampă”, din care cauză distilăriile de ţiţei, atât cele din ţara noastră cât şi cele din alte ţări, erau numite „fabrici de ulei de lampă” sau „găzării”.
Prin inventarea motorului cu explozie şi apoi a motorului Diesel, s-au găsit utilizări raţionale atât pentru fracţiunile uşoare care datorită asemănării lor cu benzenul, au fost numite benzine, cât şi pentru „poslete” (ulei de gaz), care a primit numele de motorină. În anul 1858, la doar un an de la punerea în funcţiune a rafinăriei ploieştene de către fraţii Mehedinţeanu, de cealaltă parte a Carpaţilor, la Brașov, important centru economic, politic şi cultural, lua fiinţă o distilărie de păcură, materia primă fiind importată din Muntenia, din zona Câmpina-Buştenari. Prima atestare a prezenţei ţiţeiului în zona Câmpina, fostă vamă a Ţării Româneşti, o avem datorită vânzării unui teren de către moşneanul câmpinean Lamba, la 4 mai 1867, lui Dumitru V. Hernia. În actul de vânzare este menţionată, pe lângă păşune, pădure, pomi fructiferi, şi prezenţa păcurii . Pionierul petrolului câmpinean, Dumitru V. Hernia, este cel care va deschide o nouă etapă în dezvoltarea zonei, inclusiv a relaţiilor comerciale cu rafinăria Braşov. Hernia a cumpărat în anul mai sus menţionat de la Barbu Ştirbei, proprietarul moşiei Câmpina şi partea sudică a platoului pe care este aşezată localitatea, cu o suprafaţă de 305 ha, plătind pentru aceasta suma de 120.000 de lei aur. El a început o exploatare intensivă prin puţuri de mină adânci de 120-150 m, care îi vor aduce frumoase profituri, în urma vânzării ţiţeiului găzăriilor din Ploieşti şi Braşov. După moartea acestuia în 1885, activitatea firmei Hernia va fi continuată de bunul său prieten, ing. Ion Gheorghiu, numit prin testament administrator al averii sale şi tutore al celor cinci copii minori ai decedatului. Inginerul Ion Gheorghiu, un personaj la fel de energic şi întreprinzător ca şi fostul său prieten, trece la acţiune.
În anul 1886 el va construi pe platoul Bucea (în zona autogării câmpinene de azi) o distilerie cu scopul de a nu mai depinde de rafinăria din Braşov, unde se exporta ţiţeiul extras pentru prelucrare. Stabilirea de către regele Carol I al României a reşedinţei secundare la Sinaia, a polarizat acolo furnizorii, camarila şi protipendada. Este lesne de înţeles că, petrolul lampant obţinut la rafinăria Brașov avea mare căutare şi concura serios produsele ploieştene şi câmpinene. De aceea, în 1887, inginerul Ion Gheorghiu va monta o instalaţie mecanică de săpat pe gura unui vechi puţ de mină, situat în apropierea râului Doftana, cu scopul de a intercepta noi straturi de petrol. Aceasta primă sondă câmpineană a avut un mare succes. Izbucneşte o violentă erupţie ce va da o producţie de câte 600 tone zilnic în prima perioadă a exploatării. Încurajat de acest succes, inginerul Ion Gheorghiu mai sapă alte câteva sonde încât, în anul 1890 erau deja în exploatare 5 sonde ce vor constitui nucleul primei schele petroliere din România cu o producţie pentru anul 1891 de 18.000 tone. Apariţia în anul 1895 a primei legi a minelor va încuraja pătrunderea capitalului străin în economia românească, ca şi dreptul proprietarilor de terenuri de a participa la aceste exploatări, fie cu terenurile lor, fie cu capital, ori cu amândouă.
Studierea proprietăţilor fizico-chimice ale ţiţeiului a permis oamenilor de ştiinţă să întrevadă noi posibilităţi de folosire a acestuia, conform necesităţilor practice imediate. Era normal ca, în primul rând, atenţia lor să se con¬centreze asupra proprietăţilor combustibile ale ţiţeiului, generatoare de căldură şi lumină. La începutul secolului al XIX-lea în condiţiile în care în societatea capitalistă aflată în plină dezvoltare, pulsa o intensă activitate economică prelungită uneori şi după apusul soarelui, se punea problema găsirii unor mijloace mai eficiente şi mal ieftine pentru iluminatul public şi particular. Folosirea în continuare, pentru acest scop, a uleiului de rapiţă, a lumânărilor de ceară sau seu nu mai satisfăcea, datorită calităţii luminii şi costului ridicat, nevoile unei societăţi în plină ascensiune. Aşa se explică de ce, simultan, în mai multe ţari ale Europei, se fac intense experienţe în scopul recuperării din ţiţei a unei substanţe cu însuşiri combustibile optime în scopul producerii luminii. Asemenea experienţe se fac mai ales în ţările producătoare de petrol: România, Rusia, Galiţia, etc., iar rezultatul lor s-a concretizat în apariţia unor distilerii rudimentare în care se producea petrolul lampant, denumit de alţii şi gaz. Trebuie subliniat faptul că această substanţă avea proprietăţi net superioare celorlalte substanţe folosite pentru iluminat şi era obţinut la un preţ foarte ieftin. Iniţial, instalaţiile de distilare a ţiţeiului erau formate din mai multe alambicuri reunite în baterii, cazanele erau verticale, încălzirea făcându-se numai la baza lor. Aceste cazane aveau capacitatea de cca. 4-5 m.c. şi puteau distila zilnic, fiecare, cca 2 tone.
În Ţările Române, primele instalaţii de prelucrare a ţiţeiului sunt considerate găzăriile construite la Lucăceşti – Bacău, prima a lui N. Choss în anul 1840, iar cealaltă a lui M. Heimsohn în anul 1844. De menţionat că aria restrânsă a întrebuinţărilor petrolului până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (pentru unsul roţilor căruţelor, pentru tratarea empirică a bolilor, la animale şi uneori la oameni, sau pentru iluminat prin torţe sau masalale), explică faptul că producţia de petrol s-a menţinut într-un ritm lent de dezvoltare, ajungând abia la 275 tone în anul 1857. Cu această cifră, România apare în statisticile internaţionale, ca prima ţară din lume cu o producţie petrolieră oficial înregistrată. Acest lucru denotă interesul ce începea să se manifeste pentru o mare bogăţie a cărei valorificare deschidea largi perspective dezvoltării industriale a ţării. Aceasta se explică şi faptul că numeroşi călători străini au observat existenţa petrolului, l-au descris şi i-au sesizat viitoarea lui importantă economică şi chiar politică, stârnind interesul concret al ţărilor pe care le reprezentau, de a cunoaşte resursele şi eventualele posibilităţi de afaceri în România.
Cu o clarviziune demnă de tot respectul, economistul Dionisie Pop Marţian afirma: „Toată Europa şi mai cu seamă cea mai populată parte a ei, şi-a ţintit ochii asupra României, toate comunicările din viaţa socială a teritoriului sunt căutate. Călătorii de toate naţiunile au venit să ne studieze izvoarele averei noastre şi lăco¬mia la ele sunt cauza feluritelor îngrijiri de viitorul acestei ţări. Nici poate fi altrăminte, căci astăzi nemaiputându-se practica cucerirea ţărilor prin asaltul armelor, statele influenţătoare trimit înainte industria şi comerciul, ca să le pregătească calea pentru o ocaziune mai favorizatoare. Deci, de vom scăpa de dependenţa politică, ni se pregăteşte alta, economică”. Într-adevăr, pe urmele misionarului, diplomatului sau omului de ştiinţă, au apărut afaceriştii, infiltrându-se în economia românească, în general şi, în petrol, în primul rând. Astfel, iau fiinţă, în prima parte a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, primele societăţi cu capital străin, care vor ocupa poziţii dominante în industria petrolieră românească. Apariţia produselor petroliere va produce o adevărată revoluţie în industrie şi va schimba viaţa oamenilor. Se dezvoltă industria motoarelor utilizate în transporturi, apar primele automobile, avioane, locomotive şi vapoare care consumă tot mai multă benzină şi motorină.
Gazul lampant, revoluţionează iluminatul public şi privat, aduce lumină în viaţa oamenilor şi speranţă. Se dezvoltă o întreagă industrie de producere şi comercializare a lămpilor cu gaz, meşterii şi neguţătorii braşoveni fiind în prima linie. Apar lămpi de gaz pentru oamenii obişnuiţi, care renunţă la veghile opaiţe, dar şi adevărate opere de artă. Potentaţii vremii comandă şi achiziţionează lămpi cu gaz şi sfetnice cu parafină de un lux demn de invidiat.

Col. (r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea  

Despre Autor

Articole asemanatoare