Mai mult sau mai puțin întâmplător, iată că, tocmai acum, când se discută intens, cu multă patimă, de o parte și de alta a baricadei, despre așa-numitele ,,pensii speciale’’, iată că și în lumea presei s-a declanșat o acțiune care riscă să pună sub un mare și foarte grav semn de întrebare însăși ideea independenței celei de-a patra puteri în stat!
Mă refer, după cum cred că unii dintre cititori bănuiesc de-acum, la acel veritabil puci care a avut loc , nu cu multă vreme în urmă, la Uniunea Ziariștilor Profesioniști- organizație reprezentativă a breslei noastre-,în urma căreia președintele statutar ales, Doru Dinu Glăvan, a fost silit(acesta este termenul !) să își cedeze atribuțiile unui triumvirat avându-l la comandă pe analistul militar Ion Petrescu. Am făcut, câtuși de puțin întâmplător, mențiune la această calitate pe care domnia sa nu pierde nici-o ocazie să o etaleze, deoarece la butoanele de comandă ale UZPR s-a auto-instalat un triumvirat compus numai și numai din persoane provenind din corpul presei militare. Ceea ce explică justificarea pe care au lansat-o piață și anume că era arzătoare nevoie de intervenția lor curajoasă și bravă pentru a pune capăt stării intolerabile în care ajunsese UZPR.
Fapt semnificativ, printre capetele de acuzare la loc de frunte fiind menționat modul în care , zice-se, că a fost recunoscute drepturile unor membrii ai uniunii de a beneficia de indemnizația stabilită prin Legea 83/2016. Lege care a inclus jurnalismul între activitățile de creație, așa încât și gazetarii pensionari să poată beneficia de o indemnizație, ca și toți ceilalți membri ai uniunilor de creație. Rețineți, vă rog termenul:indemnizație! Ceea ce este cu totul și cu totul altceva decât pensie specială, așa după cum s-au și grăbit să eticheteze anumiți propagandiști tehnocrați pe care bănetul unor burse Soros îi scutește de grija zilei de mâine și chiar de răspoimâine ș.a.m.d.
A fost nevoie de o puternică mobilizare a mediului gazetăresc și civic pentru a așeza lucrurile pe un făgaș normal , în litera și în spiritul legii. Și atunci când scriu apăsat acest adevăr nu pot decât să recunosc susținerea colegială pe care UZPR primit-o din partea unor prestigioase entități de presă precum Antena 3, Jurnalul Național, cotidianul Azi, agențiile AMOS NEWS și A M PRESS, care au pus mai presus de orice alte subiecte drepturile și demnitatea breslei noastre. De asemenea, am menționat, în mod explicit, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, pentru că aceasta a fost singura organizație profesională care s-a bătut , curajos și consecvent,pentru a se face dreptate. Asta în vreme ce, tocmai cei trei corifei ai gazetăriei cu epoleți au tăcut bine mersi și nu au catadixit să miște un deget pentru a-și ajuta confrații.
Să fie, așadar, unul dintre motive tăcerii lor împrejurarea că, în calitate de ziariști militari, domniile lor beneficiază de anumite pensii și într-un anumit cuantum? Am pus și eu, ca tot omul, o întrebare sau, mă rog, am formulat o suspiciune rezonabilă.
Nu contest, este foarte posibil ca în activitatea de atestare a calității de membru al UZPR să se fi înregistrat unele erori sau, poate, nedreptăți, dar asta nu justifică în nici-un fel maniera brutală în care cei trei catilinari au procedat. Spun asta pentru că, în temeiul Statutului UZPR, există căi și mijloace efective pentru ca nedumeririle și nemulțumirile să se discute în interiorul asociației. Numai că, triumvirii au găsit de cuviință să procedeze mai pe scurtătură, adică publicând, azi, un fel de somație publică – de tipul ,,pac la Războiu*’’-, după care au și trecut la mazilirea inamicului public numărul 1, alias Doru Dinu Glăvan.
Ceea ce, păstrând, firește, proporțiile, intră sub incidența memorabilelor teze emise de Curtio Malaparte în ,,Tehnica loviturii de stat’’, capodopera sa apărută în anul 1930. Mă gândesc, în mod deosebit, la ideea că un puci nu este neapărat rezultatul unor anumite conjuncturi politice sau sociale, ci , în primul rând, al acțiunii unui grup ,,tehnic, alcătuit din persoane capabile, chiar și în condiții de normalitate, să paralizeze centrii nervoși ai activității normale.
Să mai fie, oare, chiar o simplă întâmplare dacă din triumvirat face parte domnul Adrian Fulea, cunoscut mai puțin publicului larg prin articole și comentarii de referință, cât, mai degrabă, unui anumit public specializat, care îl știe ca purtător de cuvânt al STS, în mandatul de urâtă amintire a recent trecutului în pensie, generalul Marcel Opriș? Iar, dacă tot am deschis discuția; oare care mai este statutul domnului Adrian Fluea în structurile STS? Iată o întrebare la care, probabil, am putea primi răspuns de la noul șef al instituției, domnul Ionel Sorinel Vasilică, desigur după ce domnia sa își va intra în atribuții.
Până atunci, ar mi fi de pus mai multe întrebări pentru care , din rațiuni de spațiu, rămân la următoarea: cum, cu ce argumente și dovezi, mai pot pretinde cei trei beligeranți că ei veghează pentru ca în lumea presei românești să nu mai existe ,,acoperiți, atâta vreme cât, printre ei, se află un… descoperit sadea?!
Asta cu atât mai mult cu cât, din retorica furibundă a declarațiilor publicate sub pseudonim colectiv, de către cei trei împărțitori de dreptate, se poate trage concluzia că și acest drept la indemnizație de jurnalist, recunoscut și garantat prin lege, este tot un fel de pensie specială. Iar, de aici și până la a propaga în spațiul public suspiciunea și neîncrederea în jurnaliști nu mai este decât un singur pas. Ceea ce, să o spunem fără menajamente de protocol, este una dintre temele de care s-a servit binomul pentru a discredita și chiar a hărțui presa cu adevărat independentă.
Deocamdată, lucrurile sunt departe de a se fi limpezit , iar înverșunarea triumvirilor nu cunoaște margini. Din nou, familia noastră,a gazetarilor se află în fața unui decisiv examen de demnitate și de fermitate. Un examen pe care decât să doresc să îl trecem, împreună, cât mai curând, așa încât să alegem, cu rigoare și fermitate, grâul de neghină.
Șerban Cionoff, Jurnalul Național