Să apărăm onoarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști

Cuvântul liber de sâmbătă, 22 iulie, a publicat, sub semnătura doamnei Mariana Cristescu, un material incendiar despre „puciul ordinar” al unor așa-ziși ziariști cu „ambiții bâzdâcoase”, care încearcă să pună mâna pe conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.), suspendându-l din funcție pe președintele de drept, ales de Adunarea Generală a membrilor U.Z.P.R., domnul Doru Dinu Glăvan.

Punctul de vedere al doamnei Mariana Cristescu este susținut și de articolul domnului Miron Manega, foarte important pentru că domnia sa a fost prezent la ședința în care câțiva membri ai Consiliului Director, foști militari care prin această acțiune și-au dezonorat definitiv uniforma, au inițiat aceste „suburbane diversiuni” și „agresiuni pentru putere”.

La cele scrise de cei doi colegi de breaslă menționați mai sus, ziariști de renume și de mare competență, cu care sunt întru totul de acord, doresc să mai fac o precizare foarte importantă: în conformitate cu art.32, punctul o. din Statutul U.Z.P.R., nimeni nu poate fi suspendat decât în cazul unor „abateri foarte grave sesizate de Consiliul de Onoare al U.Z.P.R.” A existat o asemenea sesizare? Nu. Dimpotrivă, domnul Miron Manega,  care este membru al Consiliului de Onoare, și-a exprimat în cadrul ședinței dezamăgirea și indignarea pentru atitudinea acelor membri ai Consiliului Director care au votat executarea președintelui fără a avea drept la aceasta.

Așa cum s-a afirmat și în materialele publicate în 22 iulie, domnul Doru Dinu Glăvan a reușit ceea ce nici un alt președinte dinaintea lui nu reușise: să obțină pentru U.Z.P.R. statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”, dreptul ziariștilor de a fi considerați creatori și, în conformitate cu aceasta, dreptul ziariștilor pensionari de a primi un spor de 50% la pensie. Și tot domnia sa este cel care a înaintat Parlamentului României propunerea de instituire a „Zilei Ziaristului din România”. Sub conducerea lui Doru Dinu Glăvan U.Z.P.R. are astăzi o activitate bogată, din ce în ce mai bine cunoscută și apreciată, așa cum nu a avut niciodată după 1990.

Datoria noastră, a tuturor membrilor cinstiți ai U.Z.P.R. este să fim cu toții prezenți la Adunarea Generală care va avea loc la 8 septembrie, pentru a ne susține nu numai președintele, ci, prin el, toate proiectele frumoase și benefice pe care acesta le-a inițiat.

Și rog, pe această cale, și opinia publică să ni se alăture, susținând moral demersul nostru de a păstra U.Z.P.R. pe linia cinstei și demnității.

Zeno Fodor