Naivii, deștepții, infractorii și proștii de la UZPR

Îmi mențin poziția că, în „acțiunea Puciul” de la UZPR, cei care au inițiat-o sunt simpli executanți ai unor dispoziții venite de sus sau din afară. Și nu cred că Serviciul de Telecomunicații Speciale este străin de această acțiune.

Alegerea momentului, modul de acțiune, agresivitatea intimidantă pentru cei mai slabi cu inima, abilitatea de a da o aparență legală acțiunii, în numele „poporului” și a grijii pentru banii „statului” fac parte din recuzita clasică a discursului kominternist.

Directivele NKVD pentru UZPR

Fundamentele acestui mod de acțiune le găsim în „Directivele NKVD pentru Europa de Est” ale diabolicului Lavrenti Pavlovici Beria. „Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special” – scrie la punctul 20 din Directive. Iar dacă înlocuim câțiva termeni, de pildă „guvern” sau „sindicate” cu denumiri specifice contextului de față, găsim și alte similitudini. „În toate organele de guvernământ – scrie la punctul 10 – , respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale”. Sau, mai departe, la punctul 16: „Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influență asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practică a hotărârilor şi atât”. Iar punctul 18 vine cu precizări: „Trebuie organizat totul în așa fel încât numai acei conducători să fie avansaţi, care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu se apucă să le analizeze, depăşind astfel cadrul activităţii lor”.

„Conaționalii lucizi” și „mineriada” ziariștilor

Unul dintre „lucizii noştri colegi, conaţionali sensibili la dreptatea socială” scrie pe blogul său că „la un anumit  post de televiziune, domnul Doru Dinu Glăvan nu numai că a dorit încriminarea publică a autorului acestor rânduri – ca şi cum ar fi vorba de o vendetă personală, nu de o decizie a Consiliului Director, bine informat asupra unor abuzuri clar dovedite – , dar a şi lăsat de înţeles că la următoarea adunare generală va veni cu mulţi susţinători, era să scriu… mineri, din ţară, probabil în stilul batalioanelor de asalt ale unui regim de tristă amintire, din Germania anilor premergători ultimei conflagraţii mondiale”. Păi de ce „la un anumit  post de televiziune” și nu la 6 TV, domnule (era să scriu „tovarășe”) „conațional sensibil la dreptatea socială”? De ce nu-i spuneți pe nume, că doar acolo prestați și dumneavoastră, nu-i un secret. Și când v-a incriminat Doru Dinu Glăvan, că nu țin minte să vă fi pomenit numele? Poate v-ați simțit cu musca pe căciulă, dar asta e altceva. În orice caz, mă bucur că urmăriți emisiunea „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!”…

Cât privește faptul că la ședința din 8 septembrie Doru Dinu Glăvan „va veni cu mulţi susţinători, era să scriu… mineri, din ţară, probabil în stilul batalioanelor de asalt ale unui regim de tristă amintire, din Germania anilor premergători ultimei conflagraţii mondiale”, astea sunt formulări total nefericite. Păi dumneavoastră, stimate „conațional lucid”, îi faceți pe ziariști – „mineri”? Bravo, ați împușcat doi iepuri dintr-un singur foc: vi i-ați ridicat în cap și pe ziariști, și pe mineri. Să nu mai treceți, o vreme, prin Valea Jiului, să nu vă recunoască cineva…

Același „conațional lucid și sensibil la dreptatea socială” s-a „scăpat”, cu o săptămână înainte de controversata ședință de consiliu din 18 iulie, titrând, pe blogul său, un articol „premonitoriu”: „O epocă se încheie la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România”. Cu alte cuvinte, i-a dat de gol pe „conaționalii săi lucizi” din grup că luaseră deja decizia și că ședința care urma era o simplă formalitate. Adică „prohod înainte de deces”, așa cum m-am mai exprimat.

Două situații similare, două norme diferite

Să mergem mai departe. Așa cum se știe, la pseudo-ședința Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj din data de 8 august, au fost prezenți doi membri, al treilea fiind reprezentat prin mandat. A fost considerat prezent și astfel, îndeplinindu-se condiția de cvorum (3 din 5), „juriul” a sesizat Consiliul director că D.D. Glăvan trebuie suspendat, conform Art. 32, pct. o din Statut (chiar dacă Dan Lupescu, în împuternicire, nu susținea suspendarea). Aproape imediat, George Coandă a fost „eliberat” din funcția de președinte al Juriului (pentru ce, încă nu știm) și a fost numit în locul lui Dan Lupescu (răsplată, probabil, pentru serviciul imens făcut „organizatorilor”, prin mandatul de reprezentare, sau, poate, pentru a-i închide gura în mod „constructiv”).

Așadar, la ședința Juriului de Onoare S-A ACCEPTAT PREZENȚA PRIN MANDAT, fiind o normă de legalitate, nu? Atunci de ce, nici la ședința Consiliului Director din 19 iunie, nici la cea din 18 iulie (când membrii prezenți s-au năpustit realmente asupra lui D.D. Glăvan), aceeași normă de legalitate NU S-A ACCEPTAT? E vorba de mandatele de reprezentare ale acelor membri care nu au putut fi prezenți, respectiv Mădălina Corina Diaconu, Roxana Istudor, Cosmin Puriș și Iuliu Dreptate. Nu s-au acceptat nici mandatele de reprezentare, nici votul electronic! Coloneii Ion Petrescu și Adrian Fulea s-au opus vehement și au cerut imperios prezența fizică, știind sigur că ceilalți nu pot veni. Ghici de ce?… Pentru că voturile acestora erau favorabile validării dosarelor incriminate, de la care a pornit tot scandalul. Mai mult, Roxana Istudor a fost exclusă din Consiliu, în aceeași ședință, pe motiv că ar fi spus că ea nu poate fi prezentă la toate ședințele. Da, dar NU LIPSISE TIMP DE 3 ȘEDINȚE CONSECUTIV, așa cum scrie la statut că se poate justifica excluderea! Aici nu se respectă statutul? Se respectă numai împotriva lui D.D. Glăvan?

Unde este Articolul 24?

Nu sunt avocatul președintelui Uniunii, sunt doar avocatul propriilor convingeri. Poate că D.D. Glăvan a furat, a mințit, a ucis sau a aruncat chiștoace pe stradă. Pentru asemenea acuzații există Poliție, Procuratură, Justiție și, înainte de orice, Adunarea Generală a UZPR, deja convocată. Evitarea acesteia, prin tot felul de subterfugii cu vagi aparențe de legalitate, ca și convocarea unei alte ședințe, de către Consiliul Director, denunță intenția spargerii Uniunii în două sau cât mai multe tabere. Adunarea convocată de Consiliul Director este motivată în felul următor: „În conformitate cu dispozițiile art. 25, art. 30, lit. a, f, m și n, art. 34 și art. 35, al. 1 din Statutul modificat la Adunarea Generală de la Vidraru-Argeș admis de judecatoria sector 1, București, la data de 27.04.2017, în dosarul nr. 12941/299/2017, cât și a situației speciale apărute între două Adunări Generale”.

Ceea ce evită Consiliul Director, în justificarea convocării, este articolul 24 din statut, care spune clar: Articolul 24. Adunarea Generală se convoacă de către Președinte, o dată pe an, în sesiune ordinară. Ea poate fi convocată și în sesiuni extraordinare, pentru rezolvarea unor probleme deosebite, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Președintelui sau la cererea, în scris, a două treimi din numărul total al membrilor Adunării Generale.

Frica de Adunarea Generală

În privința art. 25, invocat în motivare, acesta se referă la PROCEDURA convocării, nu la DECIZIA convocării, care-i aparține Președintelui:  Articolul 25. Procedura convocării este asigurată de Secretariatul general al UZPR, prin fax, e-mail și telefon, cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii reuniunii normale sau urgente. Se va indica, obligatoriu, ordinea de zi, data, localitatea și ora la care urmează să se desfășoare adunarea sau consultarea și votarea în sistem electronic”.

Așadar, Consiliul Director, „bine informat asupra unor abuzuri clar dovedite” (serios?) a făcut tot posibilul să evite confruntarea cu membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare. Pentru că acolo trebuie SĂ DOVEDEASCĂ acuzațiile enunțate. Or, de Adunarea Generală LE ESTE FRICĂ! Așa cum, de altfel, aproape că o și recunoaște, pe blogul său, „conaționalul lucid și sensibil la dreptatea socială”, într-o explozie savuroasă de limbaj forestier: „Dacă “minerii” fostului preşedinte vor veni la Bucureşti cu căţel şi purcel, atunci victoria va fi de partea celor care închid ochii la ilegalităţi, dar numai pentru scurt timp, deoarece organele statului, cele sesizate în scris, vor restabili ordinea de drept, administrând cele cuvenite vinovaţilor de încasarea indemnizaţiilor nemeritate”. Așa cred și eu, gândindu-mă la Consiliul Director…

În loc de concluzii

În cartea sa, „Legile fundamentale ale imbecilității umane”, istoricul economist Carlo M. Cipolla spune că toți oamenii se împart în patru mari categorii: naivii, deștepții, infractorii și proștii. Naivii sunt cei care acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar aduc beneficii altuia sau altora. Deștepții sunt cei care aduc beneficii atât lor, cât și celorlalți. Infractorii sunt cei ale căror acțiuni nu le aduc beneficii decât lor înșiși, pe când ceilalți au de suferit. Iar proștii sunt cei care produc pierderi de ambele părți. „Este de neimaginat – scrie Cipolla – amploarea daunelor pe care le pot provoca proștii, nimerind la conducere și având autoritate politică și socială”.

Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. De aceea un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional, deși nu suficient de deștept oentru a câștiga singur. Infractorul este previzibil, motiv pentru care un om deștept își poate construi un sistem de apărare împotriva lui. Împotriva prostului acest lucru e imposibil, pentru că prostul nu are o structură rațională, deci este imprevizibil. „E de mirare faptul că proștii sunt subestimați și de deștepți, și de infractori – mai scrie Cipolla. În prezența unui prost, ei se relaxează și se bucură de superioritatea lor intelectuală, în loc să se concentreze și să ducă pierderile la minimum, atunci când prostului îi va trăzni ceva prin cap”.

În situația de la UZPR este dificil sau prematur să apreciezi cine-s naivii, deștepții și infractorii. Dar se vede de la o poștă cine-i prostul.

Miron MANEGA, Certitudinea.ro