Au trecut mai bine de 3 săptămâni de când aștept răspunsul dumneavoastră la această scrisoare, dar văd că singura preocupare pe care o aveți este aceea de a-l detrona pe Doru Dinu GLĂVAN din funcția de Președinte al UZPR.
Fără să vă supărați pe mine, am să mai aștept încă o săptămână, timp în care vă rog să vă ocupați și de soluționarea Dosarului meu pentru acordarea adeverinței, conforn Legii 83/2016, necesare la Casa de Pensii a sectorului 2.
Dacă săptămâna viitoare, Doamna Anemarie Târzian, de la Casa de pensii a sectorului 2, nu va primi de la dumneavoastră această adeverință, eu voi publica, în numeroase ziare din țară și din străinătate, această SCRISOARE DESCHISĂ, precum și alte informații despre rușinea pe care dumneavoastră ne-o faceți prin organizarea acestui puci militar de linșare a Președintelui ales al UZPR, pentru a-i lua locul.
Lupta pentru ciolan din conducerea UZPR ne aduce un mare prejudiciu nouă, ziariștilor profesioniști, care v-am ales în comitetul director al UZPR pentru a ne conduce cu cinste și demnitate.
Aștept urgent răspunsul dumneavoastră.
Viena, 22.07.2017
Mihai ANTHONY
Journalist international
–
SCRISOARE DESCHISĂ
Citesc, în ultimele zile, cu mare tristeţe, texte jignitoare la adresa colegilor din conducerea UZPR („Minciuna stă cu preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, la masă”; „Place sau nu, o cale de revenire la trecutul recent al UZPR, deloc vesel, nu mai există”; „O epocă se încheie la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România”; „Prohod înainte de deces…”; „Uniunea Ziariştilor cu Epoleţi ia fiinţă în mod oficial”), despre lupta pentru ciolan, scandaluri, acuze care pun într-o lumină proastă renumele, seriozitatea şi credibilitatea UZPR şi a noastră, a celor peste 1.800 de membri ai acestei Uniuni, unii dintre noi ziarişti respectaţi, cu o lungă ativitate de Presă, care ne simţim dezonoraţi, jigniţi şi trădaţi de propriii noştri colegi, aleşi de noi să ne conducă şi să ne rezolve problemele pe care politicienii, guvernanţii României postdecembriste, nu vor sau nu ştiu să ni le rezolve.
Revenit în România, după 2 ani, am făcut o vizită conducerii UZPR, la noua adresă, în ziua de 5 iulie 2017, pentru a mă interesa de soarta Dosarului meu pentru acordarea adeverinței, conforn Legii 83/2016, necesară la Casa de Pensii a sectorului 2, dosar care a fost uitat, din Decembrie 2016, de către Domnul Preşedinte Doru Dinu GLĂVAN, de Domnul Vicepreşedinte Colonel Ion PETRESCU şi de Comisia de atestare profesională, condusă de Preşedintele Gheorghe FRANGULEA, care aveau sarcina să-mi rezolve solicitarea, printre primele dosare, având în vedere că, după o activitate de peste 45 de ani ca ziarist român – sunt stabilit din decembrie 1990 în Austria și recunoscut la Viena ca refugiat politic al Guvernului Ion Iliescu – , primesc, din noiembrie 2014, de la statul român, după aproape 20 de ani de muncă de Presă în Romînia comunistă, o pensie mizerabilă de 450 RONI pe lună.
Ajuns la noul sediu al UZPR pe la orele 11 :00 (transpirat, obosit, cu mai multe bagaje, pentru că, la ora 12:30, trebuia să ajung la tren, în Gara de Nord) am fost primit cu deosebită amabilitate de Doamna Veronica IONIȚĂ, care mi-a oferit (pe hol) un scaun şi un pahar cu apă, în timp ce, in biroul alăturat, doi domni discutau anumite probleme, făsă să-mi dea vreo atenție și fără să răspundă la salutul meu. După cca. 15 minute, după ce Doamna IONIȚĂ i-a rugat de vreo două ori să discute şi cu mine, pentru că trebuie să plec la Viena, am fost primit, cu un aer de insatisfacţie şi de oboseală, de cei doi domni care, aşezați pe scaune, au încercat să-mi explice pentru care motiv eu nu aş avea dreptul să primesc adeverința Comisiei de atestare profesională, pentru acordarea pensiei suplimentare de 50%, conform Legii 83/2016.
În ultimii 27 de ani trăiți în Austria, Germania, Italia, Franța, Anglia, am fost obișnuit ca, atunci când vizitez o redacție, persoanele aflate în birou să mă salute respectuos, să se ridice în picioare, să dea mâna cu mine, să-mi ofere un scaun, să mă întrebe dacă doresc o cafea sau un pahar cu apă și apoi să discutăm despre scopul vizitei mele. Din păcate Domnul Președinte Gheorghe FRANGULEA (unul dintre cei doi domni aflați în birou) nu a învățat aceste reguli de bună purtare, nici în cei 7 ani de-acasă și nici la „Facultetea” Ștefan Gheorghiu (instituție a regimului comunist, care pregătea politruci și care ar trebui să fie exclusă din rândul instituțiilor de învățământ superior din România), așa că tot Doamna Ioniță mi-a adus, de pe hol, un scaun să mă așez.
Stilul Frangulea, „operativ care are charismă, directeţe, agresivitate (în spirit)” – așa cum îl elogia prietenul său, Colonelul Benone Neagoe, într-un articol publicat pe 30 iunie 2014, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, mi-a amintit de un moment trist, pe care l-am trăit prin septembrie 1972 (atunci eram angajat în Redacția gazetei ostășești ÎNAINTE), când generalul Nicolae Militaru, comandantul Armatei a II-a, m-a chemat în biroul său din Comandamentul aflat în Drumul Taberii, vis-a-vis de Orizont, și mi-a vorbit în același stil Frangulea, punându-mi în vedere că, dacă mai spun bancuri politice (fusesem „turnat”, probabil, de secretarul de partid al Redacției, colonelul Anghel Rafa), voi fi dat afară din partid și din Redacția ziarului ÎNAINTE, apoi i-a cerut redactorului-șef, Colonelul Mihai AMARIEI – un om de toată bunănatea, care mă iubea și mă aprecia pentru talentul meu gazetăresc și care mă însoțea atunci (pentru că, la ordinul Generalului Militaru, nu aveai voie să te prezinți, în calitate de „personal civil din armată”, fără să fii însoțit de un ofițer) – și să nu-mi aprobe Dosarul de trimitere la Facultatea de ziaristică Ștefan Gheorghiu.
Mihai Anthony în paginație, pe vremuri…
Astfel, actualul Președinte Gheorghe Frangulea – tovarășul Gheorghe Frangulea, muncitor tipograf (cred că linotipist), care, în perioada 1971-1977, ca militar în termen sau colaborator extern al ziarului INAINTE, își încerca norocul în ale gazetăriei și apoi, cu ajutorul Partidului Comunist, a reușit să studieze la Ștefan Gheorghiu, pentru a deveni un om de nădejde al partidului – mi-a explicat, cu o minciună sfruntată și cu o nerușinare incalificabilă că nu pot primi adeverința din partea Comisiei de atestare profesională pentru că:
Nu pot face dovada absolvirii uneia din cele două facultăți pe care le-am urmat (Facultatea de filologie din București și Facultatea de traducători, a Unuversității din Viena), întrucât nu mi-am dat examenele de diplomă!)
Nu am activat decât 14 ani (plătind impozit ca ziarist) ca membru al unei redacții din România comunistă, înainte de decembrie 1989!
Minciuna sfruntată este aceea că, de fapt, nu ești obligat, ca ziarist profesionist recunoscut pe plan intern și internațional, să faci dovada absolvirii unei Facultăți!!
Normele interne ale UZPR, stabilite în anul 2009, reconfirmate la Adunarea Generală din martie 2016 şi însuşite de Consiliul Director, în acelaşi an, precizează că, în Codul Ocupaţional din România, sunt prevăzute următoarele categorii de jurnalişti – comentator publicist, corector, corespondent special (în ţară şi în străinătate), corespondent radio, corespondent presă, editorialist, fotoreporter, publicist comentator, redactor, reporter, reporter operator, secretar de emisie, secretar de redacţie, secretar responsabil de agenţie, tehnoredactor, ziarist, comentator radio tv, redactor rubrică, jurnalist TV, şi jurnalist TV senior. Eu am îndeplinit, în 45 de ani de Presă, toate funcțiile subliniate mai sus!!!
În Legea 83/2016 nu se cer studii universitare, ci se stipulează că:
Cererea pentru acordarea indemnizaţiei trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
actul de identitate;
decizia de pensionare sau cuponul mandat poştal ori talonul cont curent;
dovada calităţii de membru al uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică;
o declaraţie pe propria răspundere că solicitantul nu primeşte indemnizaţia de merit pentru activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului;
alte documente necesare susţinerii cererii.
Sfatul pe care l-am cerut Domnului Președinte Doru Dinu Glăvan a fost următorul:
„Dacă acesta este tonul, citeşte STATUTUL. Cine poate fi membru al UZPR ??!!. Vei vedea că şi cei fără studii universitare, care dovedesc notorietatea de 15-20 de ani. Tu te poţi încadra în această categorie şi prevedere de Statut.“
Nerușinare incalificabilă este aceea că un muncitor tipograf, cu „studii superioare“ la „facultatea de politruci Ștefan Gheorghiu“, care a activat ca „mare ziarist“ în România comunistă pre-și postdecembristă, îmi analizează mie activitatea în cei 45 de ani de muncă de Presă (20 de ani în România și 25 de ani în străinătate), excluzând toate meritele mele de jurnalist internațional, toate acreditările primite la Viena, de la redacțiile din România, toate cele 13 cărți pe care le-am publicat, toate diplomele primite de mine, toate articolele pe care le-am trimis din diferite țări și care s-au publicat în ziarele din România.
Cum v-ați simți dumneavoastră domnule Președinte Doru Dinu Glăvan și Domnule Vicepreședinte Colonel Ion Petrescu dacă ați fi tratați în acest mod?
Stimate Domnule Vicepreşedinte Colonel Ion PETRESCU dacă „Președintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, și-a delegat competențele, până la 1 noiembrie, unuia dintre vicepreședinții UZPR, colonelului Ion Petrescu”, așa cu se menționează într-unul din articolele citate mai sus, îmi permit să vă întreb care este poziția dumneavoastră față de comportamentul jignitor, incorect, mincinos al Domnului Gheorghe FRANGULEA și când se va trimite, la Dosarul meu, adeverința Comisiei de atestare, Casei de Pensii a sectorului 2?
Eu nu-i voi da Domnului Gheorghe Frangulea satisfacția de a se judeca, într-o instanță din România sau de la Strasbourg, cu un adevărat jurnalist, de la Viena, dar pot ruga aceste instanțe să ceară Președintelui UZPR Doru Dinu Glăvan și Vicepreședintelui UZPR Colonel Ion Petrescu să răspundă pentru aplicarea incorectă, cu întârziare de aproape un an, a Legii 83/20016, în cazul jurnalistului român Mihai ANTHONY.
Și, în final, scandalul iscat în conducerea UZPR de la București, jignirile și învinuirile prin care se urmărește detronarea Domnului D.D. Glăvan din funcția de Președinte și înlocuirea lui… cu cine (?), probabil cu Domnul Colonel Ion Petrescu, seamănă cu un puci (în DEX se precizează: PUCI, puciuri, s.n. Încercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic, o ordine statală – din germ. Putsch), acest scandal este văzut de ziariștii profesioniști din Viena ca o luptă pentru scaunul de Preșendinte (pe românește: luptă pentru ciolan!) și aduce un mare prejudiciu prestigiului și onoarei ziariștilor români.
Vă rog să vă gândiți bine la urmările acestui scandal și să găsiți de urgență o soluție demnă și onorabilă!
Cu profundă dezamăgire,
Mihai ANTHONY