Adevărul care strică urzelile puciștilor de la UZPR

Știam de mult cât adevăr se află în zicala „ceea ce nu te omoară, te întărește’’, dar iată că Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști  din România, care s-a desfășurat vineri, 8 septembrie, l-a confirmat pe deplin. În primul rând, prin însuși caracterul său cu adevărat reprezentativ, conferit de faptul că delegaților cu drept de vot,  desemnați de către filialele uniunii, li s-au alăturat peste 120 de  gazetari care au dorit să fie prezenți și să decidă, în deplină cunoștință de cauză, asupra parcursului pe care îl va urma uniunea noastră. Și, în egală măsură, prin seriozitatea analizei, prin temeinicia argumentelor și validitatea soluțiilor propuse pentru ca UZPR să depășească greaua și dăunătoarea criză în care au aruncat-o, câțiva veleitari agresivi și destructivi care, după ce l-au constrâns pe Doru Dinu Glăvan, președintele statutar ales al uniunii , să se auto-suspende(?) din funcție, au confiscat, prin rapt, pagina de web, cheile și ștampila UZPR. După care, au pus la ușă zăbrele și lacăt până fix pe 4 septembrie. Mai precis după ce vor fi ținut o așa–zisă adunare generală, la care și-au împărțit funcțiile și ciolanul.

Numai că- ghinion de neșansă pentru ei!-  socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. De fapt, cuvântul ,,târg’’ este nepotrivit pentru situația de față, fiindcă, majoritatea covârșitoare a breslei noastre a făcut, în toate aceste luni tensionate care au trecut de la declanșarea abjectului puci, dovada că faimoasa lege a cererii și a ofertei nu își produce, în toate împrejurările, efectele scontate  de samsarii cu sau fără epoleți. De aceea, m-am bucurat să întâlnesc vineri, 8 septembrie, în amfiteatrul 1 al Academiei de Studii Economice, unde s-au desfășurat lucrările adunării noastre,mulți prestigioși confrați, alături de care s-au aflat tineri de recunoscută valoare din presa scrisă și audiovizuală. Fiecare și, deopotrivă, împreună, fiind  călăuziți de aspirația sinceră de a pune, mai presus de opțiunile  politice sau religioase, respectul reciproc și voința de a scoate breasla noastră de sub presiunea ingerințelor și a jocurilor de interese străine, dacă nu chiar opuse, îndatoririlor sale  esențiale. În mod cu totul deosebit am remarcat prezența la dezbateri a unor personalități ale presei militare – generalul Gheorghe Văduva, colonelul Valeriu Pricină și colonelul Mircea Dogaru – care au ținut să se desolidarizeze, în mod deschis și fără rezerve, de puciștii cu epoleți și de climatul de minciună, de suspiciune și de tensiune pe care aceștia doresc să îl instaureze în UZPR, precum și în mediul nostru de presă.

Îmi este greu să fac, aici, o retrospectivă detaliată a analizei pe care au realizat-o cei care s-au pronunțat în cadrul acestei reuniuni-repet și întăresc:perfect statutare-, pe baza datelor și documentelor prezentate de către Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, dar dacă ar trebui să aleg o idee care a întrunit consensul atunci, fără doar și poate m-aș referi , în primul rând, la caracterul constructiv al discuțiilor, expresie clară a dorinței de a face din presă, implicit din uniunea sa de creație, un factor catalizator, unul de convergență al energiilor societății românești.  Exigență de maximă importanță care nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune, în mod firesc și necesar,sinceritate, rigoare, consecvență, dar și delimitarea categorică față de orice încălcare a demnității și prestigiului profesiunii noastre. Ceea ce a fost demonstrat,  în această atât de încărcată perioadă, când uniunea noastră a ales, cu dreaptă măsură, grâul de neghină, iar, la Adunarea Generală Extraordinară din 8 septembrie, a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea dintre membrii săi a celor care au denigrat-o, au calomniat-o și care, încă, mai încearcă să o destabilizeze.

În acest cadru au fost alese, prin vot deschis, noile organisme de conducere al UZPR – Consiliul director, Comisia de cenzori, Comisia de atestare profesională, respectiv Comisia de onoare și arbitraj- și în acest spirit i s-a cerut să lucreze președintelui uniunii, Doru Dinu Glăvan. Al cărui mandat a fost reînnoit, în condițiile aplicării Statutului UZPR, în acord cu Hotărârea Judecătoriei sectorului 1 din 1 septembrie a.c., prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei din 10.08. 2017 a Consiliului Director prin care era suspendat din calitatea de membru al UZPR până la soluționarea acțiunii de fond.

Pot, așadar, afirma că, în pofida intențiilor destabilizatoare ale celor care au comandat și făptuit puciul militar de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, breasla noastră a reușit să treacă într-un mod cu totul remarcabil acest test al forței și al unității sale. De fapt, unul dintre testele severe cărora UZPR va trebui să le facă față. Mă refer la acțiunea în justiție pe care președintele UZPR a fost împuternicit să o deschidă împotriva clicii puciste, acțiune prin care să se anuleze deciziile samavolnice luate de către această periculoasă grupare, așa încât activitatea uniunii să reintre pe făgașul stabilit de lege și de statutul său. Să nu ne temem de adevăr, urmează un drum greu, nu lipsit de capcane și provocări, singurul lucru la care, de altfel, puciștii și acoliții au dovedit că se pricep.

„Ceea ce nu te omoară, te întărește’’- iată adevărul care le-a stricat și, cu siguranță, le va mai strica, puciștilor, murdarele lor urzeli împotriva UZPR, a demnității presei românești.

Şerban Cionoff, Jurnalul Național