Tunuri și pocnitori

Citesc, pe site-ul confiscat de uzurpatorii din UZPR, într-un text intitulat bombastic „Tunurile din Navarone” o frază rarisimă din punct de vedere simptomatologic, căci nu te întâlnești prea des în viață cu forme atât de violente de diaree sintactică:

Ce cred păcăliţii chemaţi la întrunirea simplilor cetăţeni, din 8 septembrie 2017, este o chestiune ce ţine de “Comedia umană”, cu precizarea că autorul acesteia, Honoré de Balzac, dacă ar trăi azi, ar râde, probabil cu lacrimi, la simpla relatare a reuniunii unor dezinformaţi, cu bună ştiinţă, de cel care mai are naivitatea să creadă că se va reîntoarce în locul de unde a făcut abuzuri care au afectat bugetul statului şi pe cel al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prin ridicarea voinţei bunului plac la  nivel de expresie a dictaturii personale, într-o societate pornită pe calea integrării europene şi euroatlantice, nu pe cea a reîntoarcerii la epoca minciunilor poleite de arnăuţi ai scrisului, nişte amărâţi, vai de mama lor, care în lipsa unor argumente lucide, dar şi a puterii personale de a se privi în oglindă, înainte de a arunca, în arena publică, cu venin gratuit, uită că lucizii de azi, cei mulţi şi tăcuţi, nu mai pot fi induşi în eroare, cu hărţuiri demne de informatorii fostei securiităţi şi de cei ai miliţiei”.

Așa este. „Honoré de Balzac, dacă ar trăi azi, ar râde, probabil cu lacrimi”, dar nu de ceea ce delirează autorul, ci de comedia umană a acestei fraze. Nu încercați s-o înțelegeți, căci n-are conținut.

Toată această bulimie lexicală în care Honoré de Balzac,  „bugetul statului”, „informatorii fostei miliții și securități”, „integrarea europeană și euroatlantică” și „lucizii de azi, cei mulți și tăcuți”, se juxtapun aiuritor într-un simulacru de text, te fac să crezi că autorul lor e masochist. Adică simte nevoia să fie tras public de urechi pentru fiecare prostie pe care o face, de aceea recidivează sistematic cu noi și noi „provocări”. Ar merita, poate, un pic de clemență, o oarecare „milă creștinească”, dacă toate aceste prostii s-ar desfășura în cadru privat. Dar nu, Ion Petrescu le face de pe site-ul cu însemnele UZPR, ceea ce impune o altă abordare. Căci mulți fac pipi în bazinul de la ștrand, dar nu iau amendă decât cei care o fac de la trambulină.

Ei, bine, Ion Petrescu chiar asta face – pipi de la trambulină, obligându-te practic, să-l sancționezi, ca să nu fii acuzat de complicitate. Mai ales că aici nu e vorba doar de un retard de comportament, ci de o mare ticăloșie, în care el e o simplă marionetă trasă de sfori. Și el, și cei aflați în spatele sau deasupra lui sunt, de fapt, niște canalii fără omenie și fără conștiință, care încearcă să destructureze singura uniune de creație și utilitate publică a breslei ziariștilor.

Revenind, așadar, la chestiuni mai serioase decât „Tunurile din Navarone” ale analistului militar Ion Petrescu (în cazul domniei sale, cred că „analist” derivă, etimologic, din primele patru litere), situația din UZPR este absurdă și revoltătoare. Schematic, lucrurile s-au petrecut cam așa: vin unii, se instalează în casa ta, confiscă tot ce era de confiscat, schimbă încuietorile și se baricadează înăuntru. Tu îi acționeazi în instanță, dovedești că ești proprietarul, obții actul doveditor (certificatul de grefă) eliberat de judecătorie, și-i notifici pe impostori să predea cheile și inventarul, la o dată anume. Ei, însă, încuie sediul și dispar, motivând anticipat că așteaptă sentința instanței, la data la care li s-a fixat termen.

Acum, vorbind punctual și direct despre speță, adică despre situația din UZPR, problema uzurpatorilor e că ei nu au, în acest moment, calitatea de a ocupa sediul, această calitate având-o, legal și documentar, Doru Dinu Glăvan și Consiliul Director ales de Adunarea Generală din 8 septembrie. Uzurpatorii invocă sus și tare adunarea lor din 2 septembrie. Care, ce-i drept, a avut loc, dar are, în raport cu UZPR-ul, aceeași relevanță pe care o are ședința unei asociații de locatari de la Bălăceanca. Adică, da, la Bălăceanca putea să aibă loc o ședință, pe care locatarii puteau s-o numească oricum, chiar și Adunarea Generală a UZPR, dar asta nu înseamnă că instanța o și recunoaște ca atare. Și totuși, acești ipochimeni continuă să se joace de-a UZPR-ul, ignorând deciziile instanței, sfidând și jignind Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Este de acceptat, ca ipoteză de lucru, faptul că, teoretic, impostorii Uniunii pot avea, la un moment dat, câștig de cauză în instanță. Ceea ce nu este însă de acceptat, nici sub aspectul legitimității, nici sub acela al legalității, este faptul că, până la acel moment ipotetic, puciștii stau în sediu, în timp ce conducerea legală, validată de Adunarea Generală și de Justiție, stă în stradă. Nu e normal să fie invers? Mai ales că, de peste trei luni, toată activitatea UZPR a fost blocată, nu s-a mai acordat nicio legitimație, zeci de ziariști așteaptă cu dosarele la ușă, primirea indemnizațiilor a fost stopată, redacțiile publicațiilor UZPR au fost expulzate din sediu, seratele „Eminescu Jurnalistul” au fost oprite.

Noii „locatari” ai sediului nu numai că nu vor să facă nimic, dar nici nu sunt în stare. Sunt total incompetenți. Dacă echipa legală de conducere a Uniunii și-ar relua activitatea în sediu (ceea ce se va întâmpla, probabil, foarte curând), în maximum o săptămână lucrurile ar intra pe făgașul normal, pe toate planurile: legitimații, dosare, indemnizații, seratele „Eminescu Jurnalistul” etc. Sperăm că justiția își va spune cuvântul până la capăt.

Cât privește bombasticul titlu „Tunurile din Navarone” (folosit pentru a da textului o rezonanță care-i lipsește total), cred că e vorba, de fapt, de niște jalnice pocnitori de bâlci, vândute la negru, pe stradă. O asociere de termeni cât se poate de adecvată rebuturilor discursive ale lui Ion Petrescu. Majoritatea nici nu pocnesc. Doar fâsâie.

Miron Manega