Hopa! A intrat și masoneria în gașca puciștilor de la UZPR

Dacă facem un rezumat al forțelor care s-au aliat împotriva lui Doru Dinu Glăvan (împotriva UZPR-ului, de fapt) ar trebui fie să ne îngrijorăm de amploarea atacului, fie să tratăm cu respect rezistența de care dă dovadă președintele Uniunii în fața unui asediu atât de masiv și de concentrat. Atacurile au fost stârnite, se pare,  de perseverența demersurilor sale pentru declararea zilei de 28 iunie (ziua asasinării civile a lui Mihai Eminescu) drept Zi a Ziaristului Român.

S-au opus, în cursul anului 2016, Georgică Severin (președinte, la vremea aceea, al Comisiei de Cultură din Senatul României), apoi, în 2017, Varujan Pambuccian și Marton Arpad, care au invocat amendamentul „de ce Ziua Ziaristului și nu Ziua Jurnalistului?”, trimițînd proiectul legislativ înapoi, la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților (cameră decizională). După care a început sarabanda: USR-ul iese la rampă în media, prin deputatul Cristian Ghinea (fost membru al Centrului de Jurnalism Independent), care atacă proiectul cu argumentul ridicol „ce ne trebuie Ziua Ziaristului, când avem Ziua Mondială a Presei?”, apoi chiar Centrul de Jurnalism Independent, prin două distinse doamne. Acestea, la ședința Comisiei de Cultură, reiau argumentele lui Cristian Ghinea și pledează și ele, în calitate de „invitate”, împotriva proiectului. Intimidată (nu știm de ce, dar „prietenii știu”), Comisia de Cultură (aceeași care votase aproape în unanimitate PENTRU declararea zilei de 28 iunie –  Ziua Ziaristului Român, votează acum, în unanimitate, ÎMPOTRIVĂ.  

În plină confruntare de „idei”, vine vacanța parlamentară și încep atacurile directe împotriva lui Doru Dinu Glăvan, respectiv puciul coloneilor (mai întâi trei, apoi patru, iar în final șapte). Unul dintre ei este colonel STS activ. Deci, ca să rezumăm, împotriva UZPR-ului se mobilizaseră până acum, în afară de persoanele propriu-zise, următoarele structuri: USR-ul, Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, un grup de colonei (cu un hram, ce-i drept, incert) și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Iată că acum s-a înrolat și masoneria, prin persoana lui Bogdan Gamaleț, mare maestru în Marea Lojă Simbolică a României (conform referințelor pe cartea de vizită). Acesta scrie, pe site-ul confiscat de puciști, un text lacrimogen intitulat „Adio DDG” (fără semnul exclamării!) care nu prea cadrează cu vocea sa gravă de comentator tv. 

Dar nu asta mă deranjează, ci faptul că e un text ipocrit și inept, care încearcă, fără succes, să facă pietrele să plângă Zice el, referindu-se la DDG:

„Am fost prieteni buni (cel puţin, eu aşa am crezut), ai fost la mine acasă, am fost la tine acasă, am mâncat împreună, am râs împreună, am povestit… Nu mă deranjează (prea tare) că nu am mai putut fi prieteni, preşedinţia UZP era mult mai importantă. Din câte am înţeles ulterior, cu alţii te-ai purtat mult mai rău decât ai făcut-o cu preşedintele executiv al UZP, mâna ta dreaptă în echipă, prietenul tău Bogdan. Din nou, am pus asta pe seama faptului că te simţeai încolţit, vulnerabil, că aveai senzaţia că toată lumea (chiar toată?) vrea să te dărâme din înaltul tron care se cheamă şefia Uniunii Ziariştilor Profesionişti”.  

Aș răspunde eu la întrebarea din paranteză: nu chiar „toată lumea”, numai câțiva apucați, printre care și Bogdan Gamaleț… Și lacrimile sale de crocodil continuă să curgă în valuri:

„M-am dat deoparte, fără să te atac. Mi-am dat seama că postul de preşedinte al UZP înseamnă pentru tine ţelul suprem în viaţă şi că nu vei renunţa pentru nimic (şi nimeni) în lume la el. Astăzi mi-a fost jenă. Sau ruşine. Sau ambele”.

Și acum, stimați cititori, să vedeți de ce i s-a făcut rușine lui Bogdan Gamaleț:

„Am plecat de la o întâlnire a unor membri UZP înaintea tuturor, aveam de ajuns undeva. La 50 de metri de locul de desfăşurare a întâlnirii erai tu, cu telefonul la ureche. Cât de mare să fie coincidenţa ca, la acea oră a unei zile de sâmbătă, să fii la doi paşi de locul unde se spuneau lucruri de o gravitate deosebită despre tine? Oare pe cine ascultai la telefon? Întreb asta pentru că nu spuneai nimic, asta am putut observa în cele 10 secunde până am trecut de tine”.  

Acum, ca să folosesc și eu o figură retorică, îmi fac cruce cu amândouă mâinile (sau mai bine râd în hohote!) căci, presupunând că e adevărat că DDG vorbea la telefon la 50 de metri de locul „faptei” (sau doar asculta), care-i relevanța coincidenței, că eu n-o văd? Ce scenariu dement mai e și ăsta? Cum adică: „Oare pe cine ascultai la telefon?”. Păi, putea să fie oricine, domnule Gamaleț: soția lui DDG, fiica, sora, o rudă de la țară, eu, Firiță Carp, Papa Francisc sau nea Gică de la Sculărie. Care-i treaba dumitale cu cine vorbea Glăvan? În afară de asta, cine dracu’ a mai pomenit ca doi pași să fie egali cu 50 de metri? O fi DDG un gigant, dar nici chiar așa! Sau pașii erau ai dumitale?… În cazul ăsta, scuze!…

Urmează delirul unui raționament fictiv, la sfârșitul căruia autorul lamentației declară sofoclian:

„Mi-a fost jenă şi ruşine să mă opresc şi să te întreb cum de ai putut coborî atât de jos încât să „tragi cu urechea” la lucrurile care se discută în cadrul unei întâlniri la care nu ai fost poftit”.

Vă dați seama? Bogdan Gamaleț își ia un adio tragic de la fostul prieten în baza unei prezumții fără absolut nicio bază rațională: își imaginează, pur și simplu, că președintele Uniunii asculta „raportul” unui spion infiltrat în rândurile puciștilor. Păi chiar ar fi fost bine să avem și noi o sursă directă, un pucist sub acoperire, acolo, printre ei, dar, din păcate, n-avem. Dar e bine că gândiți așa, ca să nu mai dormiți noaptea, domnilor puciști, obsedați de gândul că cineva vă „sifonează” întâlnirile de taină. Dar, cum spuneam, n-avem „spioni” și cred că, pur și simplu, Bogdan Gamaleț minte cu nerușinare. Iar dacă e sincer, atunci e foarte rău pentru domnia sa și ar trebui să-l înconjurăm, cum ar zice Ion Petrescu, cu sentimente de „milă creștinească”, pentru că bietul om e bolnav. El trăiește, realmente, într-o lume fictivă, paralelă cu realitatea, care-i stârnește reflecții existențiale tragicomice (tragice pentru el și comice pentru oricine altcineva):

„Prea puţin îmi pasă că la acea întâlnire se prea poate să fi fost un „spion” care să-ţi dea raportul în timp real despre ce se spunea despre tine. În definitiv, era un risc asumat. Mi-a fost jenă şi ruşine să mă opresc şi să te întreb cum de ai putut coborî atât de jos încât să „tragi cu urechea” la lucrurile care se discută în cadrul unei întâlniri la care nu ai fost poftit”

În realitate, Bogdan Gamaleț habar n-are cu cine, dacă și de ce vorbea Glăvan la telefon, habar n-are dacă vorbea sau asculta și – cred eu – habar n-are dacă era Doru Dinu Glăvan sau Mihaela Rădulescu. Mă întreb: loja masonică din care face parte Bogdan Gamaleț știe ce face Marele Maestru prin UZPR? Sau este și ea parte la această porcărie? Dar oricum ar fi, halal masonerie, halal Mare Maestru! Nici masonii nu mai sunt ce-au fost…