default-logo

A fost odată ca niciodată un prinţ…. Şi a fost prins. Că, dacă n-ar fi fost…

EDITORIAL
… Multă vreme s-ar mai fi povestit despre isprăvile lui Stefan Cernetic, falsul principe ereditar al Macedoniei şi Muntenegrului, cu rezidenţa în Transilvania, la Macea, marele pehlivan al timpului din urmă reuşind să bage în ceaţă, în egală măsură, atât aristocraţia cu parfum de epocă a bătrânului continent, cât şi ciocoii vechi şi noi, dornici de ranguri şi titluri lucitoare. E doar vârful aisbergului!
Elegantul Castel Csernovics de la Macea se află ascuns într-o grădină minunată, la o oră de Timişoara şi la 25 de km de Arad. Este un loc ideal pentru cei care tânjesc dupa parfumul şi farmecul secolului al XVII-lea, dar şi pentru iubitorii de natură.
Istoria castelului este legată de cea a familiei nobiliare de origine sârbă Csernovics, care primeşte, în anul 1720, de la Imperiul Austriac, titlul nobiliar, iar în 1724, Mihai şi fiul său Ioan primesc şi domeniul de la Macea. Se construieşte prima aripă a castelului, cea de est. După moartea lui Mihai, soţia sa, Ana, moşteneşte proprietatea şi cumpără domeniile Curtici şi Cutos. Pavel Csernovics, ajuns proprietar din anul 1804 al domeniului Macea, întreţine reşedinţa împreună cu fiul său, Petru, care îmbogăţeşte parcul cu specii exotice aduse din Orientul Apropiat în 1845. Ca mulţi fii risipitori, Petru pierde castelul la un joc de cărţi. Familia Nagy Karolyi va deveni noua proprietară, iar Gyorgy Karolyi, nobil de vază al Ungariei, începând cu anul 1862, va extinde castelul cu o nouă aripă şi un turn înalt de 30 de metri. De îmbogaţirea parcului se va ocupa fiul său, Tibor Karolyi. În anul 1900, noul proprietar al domeniului Gyula Karolyi, imortalizează împreună cu fotograful vremii, Ruhm Odon, frumuseţea castelului. Tot el construieşte o frumoasă terasă metalică la etajul superior al corpului vechi. După anul 1920, Gyula Karolyi îşi mută reşedinţa la Budapesta. Medicul Adam Iancu, din Curtici, devine proprietar, din anul 1939 până la naţionalizarea din 1948, care îi va oferi diferite utilităţi castelului: azil pentru orbi, orfelinat, centru de reeducare pentru copiii orfani şi, în cele din urmă, sediu al Cooperativei Agricole. După evenile din Decembrie 1989, castelul a fost jefuit de tot ce avea mai frumos şi ajunge o ruină, adăpost pentru ciobanii care îşi aduceau oile să pască în grădină. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” e cea care, din 1991, închiriază şi salvează domeniul de la Macea şi care, mai apoi, a intrat în posesia lui. În prezent, găzduieşte simpozioane, congrese ştiinţifice internaţionale sau lucrări de cercetare.
Aşa-zisul actual proprietar, Stefan Cernetic, declară că are 57 de ani, că s-a născut în Trieste, Italia – lângă frontiera cu Slovenia, are rezidenţa în Torino, dar se pare că, în realitate, are 63 de ani şi s-a născut în localitatea Avellino, din sudul Italiei. Conform Click România. Ziar românesc UK, a fost investigat de poliţia italiană după ce a păcălit unele hoteluri sa-i ofere cazare gratis, folosind acte, medalii, embleme false şi pagini de websites pentru a induce iluzia că face parte din familia regală din Muntenegru (ţară care nu mai are familie regală din 1918). Având adresa de site princeofmontenegroandmacedonia.eu şi un profil Facebook, acte şi medalii false, a reuşit să trăiască precum un rege şi participa regulat la evenimente importante.
Sincer, eu nu cred că s-au terminat anii imposturii, fiindcă industria falsurilor prosperă. Atunci când îţi fabrici diplome pentru uzul propriu, ori ca să le dăruieşti sau chiar să le vinzi, pentru a impresiona anturajul slab de cap şi de înger, înşirându-ţi tot felul de titluri şi facultăţi inexistente sau nerecunoscute nicăieri, totul rămâne la stadiul escrocheriei şi al unui circ ieftin. Când, însă, scoţi la înaintare cartoane colorate, medalii şi sigilii false, pentru a obţine foloase necuvenite, puşcăria devine cel mai mic rău. Dar, iarăşi zic, nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă!
În fond, Pamela Anderson e o victimă. „Blondă”, fiindcă atât a dus-o capul, dar este victimă. Ar fi interesant să aflăm care a fost preţul real al titlului. Măcar din curiozitate, fiindcă preţul Castelui de la Macea e greu de estimat.
În mod clar, falsul prinţ n-a venit la nimereală, s-a documentat asupra unei proprităţi devastate după 1989 şi lăsată de izbelişte, probabil fără dispute de succesiune între urmaşi.
Turismul… medieval aduce bani frumoşi, o cazare cu masă la vreunul din frumoasele noastre castele transilvane restaurate sărind binişor spre 300 de lei, şi chiar mai mult. Ne putem gândi la profit, fiindcă omul e gospodar şi priceput, chiar şi-a făcut vinuri şi bere cu etichetă personală. Îi place viaţa bună. N-ar fi nimic rău în asta, dacă nu s-ar fi dovedit escroc şi impostor, bătându-şi joc de toată liota de lingăi oportunişti agăţaţi ca scaiul de pulpana hainei cu miresme de bucătărie, şi păcălindu-i cu cartoane colorate şi insigne din tablă lucioasă. Vă rog să mă credeţi că nu le plâng de milă, nici acestora, nici junelor ori mai ofilitelor capturi înnobilate de trupeşul principe cu pohte pantagruelice. Treaba lor! Nu mă interesează capitolul, fiindcă, în mod cert, în toată acea adunătură, sau suită cu pretenţii aristocratice, sunt convinsă că a existat măcar unul mai lucid, care a văzut, ca în basmul despre hainele împăratului, că ele, hainele, lipsesc cu desăvârşire şi că împăratul- alias Cernetic- e dezbrăcat, este gol.
Nici măcar nudismul personajului nu constituie argumentul acestui editorial, ci nedumerirea vizavi de castelul de la Macea. O întrebare trebuie adresată factorilor de răspundere din judeţul Arad. Există sau nu vreun document care să ateste dreptul de proprietate al lui Stefan Cernetic asupra acestuia? Şi, dacă da, cine i l-a dat? În baza căror înscrisuri? Şi cine l-a pus în posesie, având în vedere că fusese luat în custodie de Universitatea de Vest?
Am impresia că există răspândaci bine remuneraţi din exterior pentru informaţii legate de valorile noastre. Prea vin străinii la sigur. Punct ochit – punct lovit! Cândva, procedeul se numea spionaj economic şi se pedepsea amarnic. Iar am devenit nostalgică! Şi mă mai fac!

MARIANA CRISTESCU

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*