default-logo

Agenția AMOS NEWS a editat cea de-a patra serie ȘAPTEZILE (2016) Un rezumat sintetic al principalelor evenimente ale anului

Inceputa cu patru ani în urmă, operațiunea de sintetizare și prezentare într-un volum a celor mai importante evenimente interne, consemnate săptîmânal pe fluxul de stiri al Agenției Independente de Presă AMOS NEWS a ajuns la profilul anului 2016. Volumul „șaptezile 2016”, scos la Editura SEMNE, are 330 de pagini, este ilustrat cu o selecție de caricaturi din ciclul „ANDOgrafia Zilei” și dispune de o cronologie consistentă și de un index de persoane și personalități. Vă prezentam introducerea semnată de directorul Agenției, jurnalistul OCTAVIAN ANDRONIC:

Zodia Tehnocrației

Agenția Independentă de Presă AMOS News publică cea de-a patra ediție a rezumatelor comentate, zilnice și săptămânale, ale evenimentelor care formează ACTUALITATEA (uneori, e drept, mai multe declarații decât fapte).

Anii 2013, 2014 și 2015 și-au găsit locul de drept, prin volumele dedicate lor, în bibliotecile publice, dar și în cele private, alcătuind un instrument util pentru cercetarea și (re)considerarea evoluțiilor din câmpul public unde primează – în mod necesar – politica. Acea politică pe care o criticăm mai mereu, o detestăm chiar, dar de care nu ne putem lipsi, pentru că ea constituie, așa imperfectă cum e, motorul mecanismului democratic în care ne străduim să conviețuim unii cu alții.

Va veți reîntâlni, deci, pe parcursul acestui volum, care se dorește o oglindă cât mai fidelă a unei relități percepute în mod diferit, prin prisma personalității și a convingerilor fiecăruia dintre noi, cu aproape tot ce s-a întâmplat important și semnificativ pe parcursul anului 2016. Un an special, în succesiunea celor 27, prin simplul fapt că a ieșit din regula clasică a democrației: câștigă și guvernează! Cei care au guvernat nu au câștigat decât un concurs de împrejurări: acela în care, în urma unui accident tragic, s-a declanșat, mai mult sau mai puțin spontan, o acțiune de protest nedefinit, îndreptat spre cauze generale. Protestul a fost confiscat de un președinte prea nerăbdător să aibe, în sfârșit, „guvernul său”, prin asumarea anticorupției față de cei de la putere, iar sub presiunea transformării protestelor într-un maidan de extracție ucraineană, Ponta, cu ghiuleaua cazului”Gigină” de piciorul principalului său colaborator, a preferat să demisioneze împreună cu întregul cabinet. Am avut, astfel, parte de o premieră democratică: schimbarea unui guvern prin mijloace pașnice, prin abdicare forței politice legitime. Ceea ce a urmat a fost, deasemenea, un experiment original, necuprins încă în calendarul democrației: numirea de către președinte, cu acord unanim al partidelor politice, a unui guvern „tehnocrat”, fără suport parlamentar, sub pretextul necesității gestionării afacerilor curente ale țării până la următoarele alegeri.

Dintr-un anumit punct de vedere (care exclude slăbiciunile mai mult decât evidente ale unei echipe adunate de pe la nivelele inferioare ale birocrației bruxelleze și de prin amintirile executive ale premierului) ar fi trebuit ca politica să beneficieze de șansa, unică până atunci, a organizării alegerilor, locale și parlamentare, de o forță neutră, neimplicată în confruntările curente. Ceea ce putea să apară ca un avantaj al partidei prezidențiale a fost, în realitate, un dezastru pentru aceasta, „opoziția” retrasă (strategic – s-ar putea spune privind lucrurile retrospectiv) de la putere la finele lui 2015, revenind în forță, de data asta pe propriile picioare(ultima dată, în combinația USL), A fost un an negru pentru președintele Iohannis, ale cărui obiective -„parlamentul meu” și „guvernul meu” – se pierdeau în orizontul nebulos dezagregării combinației toxice PNL – PDL.

A fost, deci, „zodia tehnocrației”, care nu a calificat însă o nouă forță politică și noi lideri, Cioloș baletând păgubos între neimplicare și partizanat prudent, iar administrația sa marcând contradicția dintre o creștere economică de ansamblu, sub presiunea consumului, și declinul tot mai pronunțat al condițiilor de viață ale unei majorități seduse, firesc, de promisiunile populiste ale social-democraților.

Prezentul volum este , de fapt, istoricul acestui interval original din cei 27 de ani de democrație originală.

Octavian ANDRONIC

Despre Autor

Comenteaza

*