default-logo

Am pierdut un bun prieten

Adaugat pe 06 Mai 2017
De :
Comentarii oprite

Ca un trăsnet mi-a ajuns la urechi o ştire tristă care m-a făcut să lăcrimez şi să trag draperia doliului în fereastra sufletului meu. Cu puţine zile în urmă, înaintea sărbătorilor pascale, inima profesorului Ioan Nicolae Cenda, din Oraviţa, judeţul Caraş Severin, a încetat să mai bată. Moartea lui fulgerătoare i-a surprins nu doar pe cei din familie, ci şi pe prietenii săi, din diferite colţuri ale ţării.
Ioan Nicolae Cenda a fost un eminent dascăl, predând Limba română, cu un har şi o pasiune cum rar am mai întâlnit. Totodată a fost un scriitor, publicist şi un cronicar neobosit, publicând sute de pagini, caligrafiate cu migală, în paginile unor ziare şi reviste de prestigiu din mai multe oraşe ale ţării şi chiar din străinătate. A mai avut o mare pasiune, fiind mereu tentat să viziteze obiective istorice şi turistice din ţări europene. Reportajele şi însemnările de călătorie, însoţite de fotografii făcute de el, au fost publicate în câteva volume. La începutul lunii aprilie a acestui an mi-a trimis, prin poştă, recentul său volum intitulat „File din jurnalul unui călător în căutatea „fascinaţiei călătoriei“, din paginile căruia citez: „Călătoriile îşi au un timp al lor, ele vin spre tine, te seduc mai întâi cu parfumul vag al depărtărilor, cu nume exotice, cu amintiri de altă dată, lecturi, fotografii, filme, lucruri crezute uitate, dar care îţi rămân undeva în memorie, nealterate, pregătite oricând să iasă la iveală. Pentru mine călătoria a devenit o necesitate, un ceva fără de care nu mai pot respira, o nevoie permanentă de a mă raporta la ceva, la ceva nou şi neobişnuit, nevăzut şi, nu la dispoziţia oricui. Nu dintr-o nevoie neapărată de originalitate, de a mă da important, ci pentru a-mi testa limitele, pentru a mă defini cu exactitate pe mine însumi. Iar călătoriile prin ţară au fost din acest punct de vedere un util început de drum…Călătoria pentru mine este cel mai mare dar al vieţii. Dumnezeu mi l-a oferit de mic (…pe la 13-14 ani…) şi de atunci am conjugat verbul derivat. Visele cu ochi deschişi au devenit realităţi. Am păşit prin Paris, Londra, Roma, Viena, Budapesta, Praga, Geneva, Veneţia, Padova, Belgrad…am bătut bulevardele şi străduţele „micului Paris“,…am colindat ţara, Moldova, Maramureş, Ardealul, Dobrogea, Banat…, am fost veri de-a rândul pe Litoralul românesc şi am admirat mirifica Deltă.“ Regretatul Ioan Nicolae Cenda a avut legături strânse cu municipiul Orăştie, deoarece soţia lui, Maria Mariana, îşi avea originile în „oraşul Paliei“. Vorbesc la timpul trecut având în vedere că cea care i-a fost mereu alături a trecut la cele veşnice imediat după ce a murit soţul ei. Ioan Nicolae Cenda mai avea multe de spus şi de scris, dar, din păcate, a plecat prea devreme. Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace !

Ioan Vasiu

Despre Autor

Articole asemanatoare