default-logo

ANALIZĂ: Ce e greșit în modul în care a pornit proiectul România Educată, inițiat de președintele Klaus Iohannis

Adaugat pe 28 Sep 2016
De :
Comment: Off

educatie-financiaraAm urmărit cu atenţie demersul preşedintelui României privind proiectulRomânia Educată. Sătul să vadă mereu „reforme ale reformelor” fără finalitate („reformită”, cum corect a numit acest fenomen domnia sa) şi/sau cârpeli ale sistemului educaţional, preşedintele a hotărât o abordare comprehensivă, care să ducă la o schimbare paradigmatică stabilă, modificările educaţionale viitoare urmând să aibă apoi loc raţional şi natural în cadrul paradigmei, în funcție de evoluţia societăţii. Până aici totul excelent!

Deşi am susţinut (şi încă susţin) acest proiect, teza mea este că, din păcate, demararea proiectului este greşită. Să-mi argumentez teza.

În mediul educaţional de astăzi nu poţi avea o abordare de jos în sus (bottom-up), în care fiecare (mai precis, cât mai mulţi), expert sau neexpert, este încurajat să-şi spună părerea şi să-şi exprime viziunea asupra cum ar trebui să arate educaţia în România. Dincolo de parfumul de „populism”, aici demersul este şi greşit, deoarece o abordare bottom-up se foloseşte mai ales în medii noi, nestructurate, în care trebuie să inventezi/generezi paradigme, acceptate de mediile respective. Dar paradigma educaţională pe care o vrem pentru România nu trebuie să fie una originală, ci trebuie să fie una care să ne asigure integrarea în aria europeană (şi internaţională) a educaţiei. Aşadar, nu lucrăm într-un mediu nestructurat şi nu avem de reinventat roata, paradigmele educaţionale europene fiind identificabile.

Un demers de tip bottom-up într-un mediu organizat, cum este astăzi aria europeană a educaţiei, are o serie de consecinţe negative:

Cel mai probabil va genera o multitudine de paradigme originale, aşa cum avem tendinţa şi am făcut adesea în ţară, care nu ne pot însă integra în aria europeană şi care nu ştim dacă şi cum vor funcţiona (păstrăm astfel „reformita”). În educaţie fiecare are o părere – expert sau neexpert – şi, din experiența mea, mreaja originalităţii aici este la fel de mare („Să nu ne spună nouă alţii cum să ne învăţăm copiii”!), ca atunci când după Revoluţia Anticomunistă din 1989 unii au vrut „democraţie originală”. Şi am văzut ce am păţit! Dincolo de criza care va apărea – pe care paradigmă o selectăm dintre cele multe generate –, o paradigmă originală este un risc pentru copii şi ţară. Mai mult, în acest proces, fiecare devine ataşat psihologic de propria creaţie, astfel că criza selecţiei, dacă vom ajunge la acest nivel, va fi una mare. Cred sincer că este mică probabilitatea să generăm o paradigmă originală, dar performantă şi integrabilă cu cele existente la nivel european.
În cel mai bun caz va ajunge să redescopere roata, adică un sistem care deja există, ceea ce înseamnă timp pierdut.
Într-un proiect care urmăreşte integrarea într-un mediu cunoscut/structurat – aşa cum este aria europeană a educaţiei -, acest demers de tip bottom-up este chiar contraindicat. Într-un astfel de mediu, demersul trebuie să fie de sus în jos (top-down), dar transparent şi colaborativ:

O echipă de experţi naţionali şi internaţionali (validați profesional, nu auto-validați sau validați local) identifică şi formulează paradigmele majore care există la nivel european/internaţional în educaţie (şi nu sunt mai multe de 4-5 majore);
Pentru a evita demersurile autoritariste vechi – când paradigma era impusă oamenilor din sistem -, aceste paradigme se supun unei dezbateri largi, astfel încât oamenii din sistem (şi reprezentanţii acestora) şi cei interesaţi din afara sistemului:
să poată să aleagă în mod participativ o paradigmă din cele propuse anterior, în mod informat, cu argumente şi contraargumente;
şi să contribuie la adaptarea paradigmei în contextul românesc; această adaptare nu are voie însă să-i schimbe esenţa, ci doar să armonizeze instituţiile educaţionale internaționale contextului psihocultural românesc, astfel încât acestea să nu devină forme fără fond, în logica maioresciană. Aici este nevoie de o integrare înţeleaptă, în care paradigma să fie adaptată contextului psihocultural, dar şi contextul psihocultural să se adapteze paradigmei moderne. Pierderea echilibrului în acest demers duce fie la forme fără fond, fie la un fond exprimat prin forme vetuste, irosit şi rupt astfel de aria europeană a educaţiei.
O paradigmă educaţională adaptată în România printr-una astfel de demers top-down ne poate ancora în aria europeană a educaţiei, va fi acceptată în ţară şi poate crea mecanismele pentru a rezolva apoi natural şi cauzal probleme specifice, care există şi care vor apărea, probleme cu care noi ne luptăm astăzi simptomatic (ex. plagiate, etica în educaţie, pro versus contra homeschooling, etc.). Într-adevăr, o paradigmă a unui sistem conţine soluţiile la problemele potenţiale care apar în acel sistem. Ca soluţiile să fie moderne şi europene, paradigma trebuie să fie modernă şi europeană!

Aţi corectat recent demersul în cazul „proiectului de ţară”, unde iniţial s-a pornit tot pe o logică bottom-up (ceea ce a generat o pleiadă de proiecte de țară, stârnind confuzie), dar prin noua comisie prezidenţială aţi angajat, în mod corect, un demers top-down. Trebuie făcută corecţia şi în cazul proiectului România Educată, care înţeleg că stă la baza „proiectului de ţară”! Încă timpul nu este pierdut, dar nici nu ne stă la dispoziţie, căci lângă noi lumea evoluează!

Daniel DAVID,

România Curată

Despre Autor