default-logo

Anul comemorativ al mărturisitorilor din temnițele comuniste UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

CRONICA UNEI COMEMORĂRI
Poeții închisorilor și-au preschimbat suferința în cânt de slavă și de credință în Dumnezeul Iubirii

Dacă vi se va părea că titlul acesta seamănă cu al unui poem din salba de poeme a suferinţei neamului românesc trecut prin teroarea închisorilor comuniste de după cel de al doilea Război Mondial, să ştiţi că nu vi se pare!
Pornind de la titlul acelui poem scris de Nichifor Crainic, aveam să alcătuiesc – după o muncă de aproape două decenii – antologia bilingvă româno-franceză Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Où sont-ils ceux qui n’existent plus? (Editura Betta, 2012) de poezie creată de martirii neamului în temniţele roşii ale urii dezlănţuită împotriva a tot ce era mai curat în sufletul românesc de năvălitorii veniţi în ţara noastră cu răsuflarea lor de jivine ivite parcă din toate Siberiile gerurilor de ne-iubire ca adevărate guri de iad.
Lăsând întreg cântul lor de crucificaţi pe crucea neamului din „vina” de a-şi fi păstrat credinţa creştină şi iubirea de neam, speranţa în triumful Adevărului şi în durarea neamului sub „văzduhul cel liber de mâine” cu bucuria de a aduna „pe tăpşane o claie de nori şi-o căciulă de stele”, recent, la Biserica Sfânta Maria „Miron Patriarhul” din capitală, locaş de închinăciune ctitorit de Regina Maria, a avut loc în finalul ceremoniei religioase un recitalul de poezie din amintita antologie, manifestare pentru care s-a primit Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mare iubitor de cultură, arte şi carte, ca manifestări ale spiritului omenesc luminat de Duhul Creatorului care ne este Cuvânt, Cale, Adevăr şi Viaţă.
Soborul de cinci preoţi care a oficiat ceremonia religioasă condusă de Protopsaltul Catedralei Patriarhiei arhidiaconul Mihail Bucă, invitat special al părintelui Gheorghe, în acea sfântă zi de duminică, grupul de cântăreţi din dreapta altarului, cu voci de o limpede şi înălţătoare armonie, care dădeau răspunsurile, au făcut ca în ziua aceea toţi cei prezenţi, între care, deloc întâmplător, un mare număr de slujitori ai cuvântului scris din lumea literară românească, să simtă că Iisus însuşi va fi intrat să Se aşeze lângă noi ca altădată în celula lui Radu Gyr şi, să comemorăm împreună după toate regulile creştine pe cei răstigniţi de mii de ori pentru că şi-au iubit cu asupra de măsură neamul, limba, credinţa strămoşească.
După frumoasa şi plina de înţelesuri predică ţinută de părintele Gheorghe Neagoe, deopotrivă un mare prieten al scriitorilor şi un slujitor de excepţie al Bisericii Ortodoxe, despre viaţa şi, respectiv, opera Scara (o, scările cele treizeci de le-am urca fiecare dintre noi cu conştiinţa că doar prin strădanie necurmată dai vieţii sens!) a Sfântului Ioan Scăraru din Filocalia vol. IX, în traducerea părintelui prof. dr. Dumitru Stăniloae, a urmat o neasemuită ceremonie a sfintei prohodiri a celor care nu mai sunt, împlinită cu infinită evlavie, simţind cu toţii că pe lângă bucurie, şi lacrima-i pe-aproape, că sufletele celor prohodiţi se vor fi întors aşa cum ne-au lăsat mărturie:
„Ne vom întoarce într-o zi/ Ne vom întoarce neapărat,/ Vor fi amurguri aurii/ Cum au mai fost când am plecat/ Ne vom întoarce neapărat/ Cum apele se-ntorc din nori/ Cum se întoarce tremurat/ Pierdutul cântec pe viori./ Ne vom întoarce ca un fum/ Încet, ţinându-ne de mâini/ Toţi cei de ieri în cei de-acum/ Cum trec fântânile-n fântâni./ Cei vechi ne-om strecura tiptil/ În toate dragostele noi/ Şi-n cântecul pe care şi-l/ Vor spune alţii după noi/ Şi-n lacrimi, şi în mângâieri/ Tot noi vom curge zi de zi/ În tot ce mâine ca şi ieri/ Va sângera sau va iubi”[…] Lumina lumânărilor din mâinile participanţilor la prohodire părea (sau chiar era!) cărarea pe care se întorceau în lumină cei pomeniţi răspunzând într-un glas: Aici suntem!
A fost pomenit mai întâi Patriarhul Iustinian Marina de la a cărui trecere la viaţa veşnică s-au împlinit 40 de ani, s-a continuat cu Mitropoliţii Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, un mare număr de: Ierarhi Arhimandriţi: Sofian Bughiu, Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase; Ieromonahi: Arsenie Boca, Daniel Sandu Tudor; Preoți: prof. dr. Dumitru Stăniloaie, prof. dr. Constantin Galeriu, Ilie Lăcătuş, Gheorghe Calciu, Ilie Imbrescu, Simion Pivniceru, Ioan Sofican, Zorica Laţcu (Maica Teodosia), poeţi: Radu Gyr, Ion Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ion Omescu, Constantin-Aurel Dragodan, Ion Mărăcineanu, Vasile Militaru, intelectuali, diplomaţi, ofiţeri superiori, economişti: Mircea Vulcănescu, profesorul savant Alexandru Mironescu, profesori: Petre Strihan, Teofil Lianu, Ilie Mocanu; elevi, studenţi: Gheorghe Ardeleanu, Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprişan, Valeriu Gafencu, Ioan Victor Pica, filosofi: Petre Ţuţea, Constantin Noica, pictori: Dragoş Morărescu, oameni politici: Gheorghe Brătianu, medici: Vasile Voiculescu, Ionel Zeană, ţărani şi intelectuali din Rezitenţa anticomunistă: Elisabeta Rizea, Ion Gavrilă Ogoranu, Toma, Ion, Petre Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu şi tot neamul românesc cel martirizat întru credinţă creştină.
Colacul de grâu, coliva, vinul şi ştergarul (binecuvântaţi fie cei care au contribuit prin daniile lor la aducerea acestor ofrande!) au fost oferite fiecărui participant de-a dreptul copleşit de emoţia prohodirii, astfel ca în final, crezul martirilor să ajungă întreg şi curat în sufletul nostru precum lumina din Sfânta Zi de Înviere.
Ascultând recitalul de poezie care a urmat, rostit din faţa altarului (câtă cinste pentru recitatoarea care eram şi câtă sfinţenie în acele adevărate rugi ca imnuri de credinţă creştină!), parcă nimănui nu i-ar fi mai venit să se întrebe unde sunt cei care nu mai sunt: erau acolo, erau cu noi, eram noi! Iar versurile păreau (erau!) sfântă cuminecătură de Cuvânt-hrană spirituală-lumină-lacrimă-iubire.
În final, soprana Dana Irina Gîju, solistă în Formaţia Corală Sound, a interpretat două melodii ca două rugi închinate Sfintei Fecioare Maria şi, respectiv, Domnului Iisus Hristos, cântări al căror refren a fost reluat în cor de toţi cei prezenţi.
Recitalul de poezie „încătuşată” a descătuşat încă odată Lumina din Cuvânt, fiecare poem în parte preschimbându-se în răsfrângere a Cuvântului Sfânt în chiar verbul poetic al celor care din suferinţa lor au făcut cânt de slavă şi de credinţă în Dumnezeul Iubirii.
Ceea ce se împlineşte la Biserica Sfânta Maria „Miron Patriarhul” face parte din multitudinea de acţiuni prin care Biserica Ortodoxă înţelege să se implice în luminarea neamului românesc, în apropierea omului de Lumina cea adevărată în vremea noastră cu prea multe rătăciri şi forme de alienare sufletească.
Aducem mulţumirile noastre părintelui Gheorghe Neagoe care ştie să ne adune sub cupola Sfintei Biserici ctitorită de Regina Inimilor ori de câte ori Cuvântul ne luminează sufletul şi, cu lumina iubirii curate ne învesmântă făcându-ne mai buni, mai curaţi, mai drepţi, mai milostivi. La marea prietenie cu care ne înnobilează şi pe noi, creatorii – scriitori, răspundem cu întreaga noastră consideraţie şi-i mulţumim că ne-a arătat cu simplitate ce mare câştig îl reprezintă întoarcerea pe căile luminii pentru fiecare dintre noi cei care vom fi rătăcit drumul luminii orbecăind printr-un timp al înstrăinării de credinţă. De aceea nu mi se pare deloc straniu să văd la slujbele religioase din zilele sfinte atâţia intelectuali care se credeau atei, să-i ştiu cununându-se, botezându-şi pruncii, pomenindu-şi morţii, rostind cu evlavie adevărată „Cred Într-unul Dumnezeu Tatăl […] Şi-ntr-unul Domn Iisus Hristos Fiul […]”
Am speranţa că glasul martirilor neamului românesc care şi-au preschimbat suferinţa în cânt, se va face în curând auzit şi în şcolile româneşti la orele de limba română şi istorie, şi în Catedrala Mântuirii Neamului, iar de fiecare dată „când clopotul se va-nsoţi cu vântul”, noi cei de astăzi vom şti că-n clarul de sunet al bronzului este topit şi cântul lor de credinţă!

Paula ROMANESCU

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*