default-logo

Argeș: De Rusalii, sărbătoarea călușului la Hârsești

Sărbătoarea Călușului are loc duminică, de Rusalii, în comuna Hârsești, o localitate cu tradiții vechi în jocul călușului, situată în sudul Argeșului.
Călușul este cel mai vechi dans românesc, capodoperă non-materială a culturii universale, dans înscris de UNESCO în patrimoniul cultural nemuritor al lumii.
Cu această ocazie va fi sărbătorit cel mai vârstnic călușar în viață, Nicolae Filip de 76 ani, care împlinește, de Rusalii, 70 de ani de când joacă dansul călușului.

Manifestările de la Hârsești sunt prilejuite de Ziua Comunei și au loc în duminica Moșilor de vară, așa cum este cunoscută această zi în popor.
Sub genericul „Sărbătoarea Călușului – Rusaliile la Hârsești”, aici, duminică, 4 iunie, de la orele prânzului, după slujba de la biserică, au loc mai multe evenimente cu cultural artistice.
Manifestările amintesc și de împlinirea a 393 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Hârseşti- Argeş.
„Să deschidem împreuna lada de zestre a satului nostru păstrător și iubitor de folclor și joc popular” este îndemnul transmis de Ionel Moloiu, primarul comunei aflate în sărbătoare.

Cu acest prilej, vor avea loc mai multe evenimente printre care amintim:

– Decernarea diplomelor de longevitate şi fidelitate în căsnicie;

– Spectacol folcloric de muzică şi joc popular susţinut de:

* Grupul folcloric „Doruleţul de câmpie”, Formaţia de dansuri populare

„Doruri de câmpie”, Formaţia de căluşari – toate aparținând Căminul Cultural Hârseşti;

* Formaţiile de căluşari şi ansamblurile de joc popular invitate din Argeș și Olt, respectiv din localităţile:

Costeşti, Stolnici, Bîrla, Coloneşti, Optaşi, Sîrbii Măgura, Corbu.

Invitați sunt și cunoscuții interpreți ai foloclorului românesc: Ioana Modan-Cornea ( fiică a comunei), Cristina Turcu-Preda, Gelu Voicu și Taraful “Lautarii din Teleorman”, Neta Soare, Vasilica Dinu, Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Carmen Budulan, Ion Creţeanu precum și Emilia Dorobanțu şi Marius Bălan, transmite Constantin Pașol.

Foto: @ Călușarul Nicolae Filip cu cele 3 nepoate ale sale, toate dansatoare ale formațiilor populare din localitate
@ Nicolae Filip pe scenă de ziua comunei natale

Constantin PAŞOL, jurnalist Radio România / membru UZPR

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*