default-logo

CALLATIS

Adaugat pe 29 Iun 2017
De :
Eticheta:

Cetatea doriană Callatis a fost întemeiată în secolul al V-lea î.e.n. de locuitorii Heracleii Pontice, în epoca elenistică devine un important centru meşteşugăresc. În epoca feudală, cetatea Callatis se transformă într-un orăşel turcesc numit Pangalia. Actualul nume – Mangalia – apare pentru prima dată în documentele vremii secolului al XVI-lea

Despre Mangalia ştim că este oraşul cel mai sudic de pe litoralul românesc al Mãrii Negre, unde ne putem bucura din plin de apa şi razele soarelui pe timpul verii. Dar oare de unde a apărut acest nume?
Mangalia a apãrut pe locul unde în antichitate exista un înfloritor oraş grec – Callatis. Prima menţiune apare în secolul XIII, într-o hartã din Pisa, unde numele vechiului Callatis este înlocuit cu acela de Pangalia. Numele de Mangalia este folosit pentru prima datã la 1593 de cãtre ragusanul Paolo Giorgi. În 1652 musulmanul Evlia Celebi ajunge la Mangalia despre care spune că este “unul din cele mai mari porturi din Dobrogea”.
Ne îndreptăm acum atenţia spre o lume care a încetat de mult să mai existe, dar cu o istorie pe care nu trebuie să o uitam niciodata… Povestea ei începe odată cu primele debarcări pe care navigatorii şi negustorii greci le-au făcut pe coasta de nord şi de vest a Pontului Euxin. Pe teritoriul de azi al Dobrogei se întemeia cu mult timp în urmă trei colonii: Histria, Callatis si Tomis.
Despre Callatis, care a primit numele de la râul Calles din Asia Mică, se ştie că a fost întemeiat în timpul anilor de domnie ai regelui macedonean Amyntas I, adică spre sfârşitul secolului al – VI -lea î.e.n.
Unul dintre izvoarele literare antice, care este atribuit lui Pseudo-Skymnos, ne informează că oraşul Callatis a fost o colonie de origine doriană, întemeiată de grecii veniţi din Heracleea Ponticã. Herodot, care cunoaşte şi menţionează în scrierile sale celelalte oraşe de pe ţărmul de nord şi de vest al Mării Negre, nu face nici o referire la Callatis. Doar Pliniu cel Bătrân este singurul care ne spune că, la început, purta numele de Cerbatis sau Acerbatis…
Dar oare câte mistere mai ascund aceste ziduri? Este ştiut faptul că toate cetăţile din antichitate erau înconjurate de ziduri mari, care le protejau împotriva atacurilor. De aceea, coloniile greceşti erau nevoite să-şi construiască asemenea ziduri încă din primele secole de la întemeiere.
Între anii 1993-1994, Muzeul de Arheologie Callatis a iniţiat ample cercetãri arheologice cu caracter de salvare în zona hotelului President din Mangalia. Aici au fost descoperite pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi aspecte de urbanism de epocă romano-bizantină ale unui cartier sudic al Callatis-ului. Se remarcă vasele mari de lut ars, care serveau la depozitarea cerealelor. Ruinele cetăţii sunt separate de o stradă principală, orientată est-vest, lată de 6 m, pavată cu dale cioplite din calcar. Strada era prevăzută cu un canal colector, construit din dale de calcar de 1 metru adâncime si 1 metru lăţime. În acesta se deversau alte canale mai mici ce veneau din clădirile sau curţile interioare aflate la nord sau la sud de strada principală. Canalul, ca şi strada a funcţionat în secolul al -VI-lea şi începutul secolului al-VII-lea după Hristos. Cercetările arheologice efectuate de-a lungul anilor au adus la lumină aspecte ale unor faze de locuire începând cu epoca greacă şi elenistică până la epoca romano-bizantină. Obiectele de ceramică descoperite ne confirmă că şi atunci, ca şi acum, viaţa era într-un freamăt continuu… Vasele din sticlă care aparţin epocii romane timpurii – secolul I după Hristos – au o deosebită valoare artistică şi istorică. În paralel cu viaţa economică, în Callatis se desfaşura şi o susţinută activitate artistică. Mărturie stau resturile de figurine, statuete, boluri, ulcioare, amfore, toate din ceramică, de o frumuseţe desăvârşită care ne uimeşte dar, totodată, ne încântă.
Amplasat în parcul oraşului Mangalia, Muzeul de Arheologie Callatis dispune de o colecţie arheologică de mare valoare. Se distinge cavalerul trac – tânăr zeu al tracilor balcani şi danubieni, reprezentat adesea călare, în scene de vânătoare. Originea şi atributele zeului sunt, deocamdată, obscure. În iconografia românească el apare sub forma chipului Sfântului Gheorghe.
Numeroase statui, pietre funerare, reliefuri sunt dovezi grăitoare în documentarea prezenţei la Callatis a unor artişti de seamă care erau înzestraţi cu îndemânare, pricepere, fineţe şi rafinament artistic. Monumentele arhitectonice, edificiile publice, templele, pieţele erau împodobite cu capiteluri din marmură, frumos lucrate. Motivele ornamentele, florale sau zoomorfe, dovedeau un gust remarcabil pentru frumuseţe şi dădeau un aspect plăcut monumentului respectiv. Un tip aparte de mormânt funerar îl reprezintă construcţiile subterane cu cale de acces, denumite dromos în care s-au practicat înhumări repetate. Strălucitoarea cultură greacă, răspândită în mediul autohton, dar şi impresionantele schimburi dintre cele două populaţii sunt redate în descoperirile făcute: vase indigene, amfore, căniţe, diferite obiecte de lux. De o rară frumuseţe sunt şi podoabele din aur, care ilustrează apogeul tehnologic al orfevrăriei antice. Unele dintre ele au fost găsite într-un mormânt care aparţinea unei femei. Cine ştie, poate că, ultima ei dorinţă a fost aceea de a fi îngropată împreună cu bijuteriile ei preferate… Nu putem trece cu vederea cerceii şi pandantivul dreptunghiular care are în cele patru colţuri pietre semipreţioase, iar în mijloc un rubin în formă de lacrimă. Indiferent de perioada în care trăieşte, cu siguranţă, orice femeie şi-ar dori să poarte asemenea podoabe. Statuetele tanagra se remarcă prin perfecţiunea lor artistică şi felul deosebit în care este redată eleganţa corpului. Aici, în acest muzeu, se află o părticică din neamul nostru şi, fără îndoială, face parte din noi, de aceea ar fi păcat să trecem nepăsatori atunci când ne aflăm în preajmă…
Revenim în realitatea cotidiană, lăsând în urmă una din cele mai frumoase şi interesante civilizaţii de la Marea Neagra… Întotdeauna va mai fi ceva de spus, iar cu fiecare an care trece, în mod sigur, se va mai descoperi câte ceva… Nu plecăm înainte de a ne mai plimba puţin pe lângă marea care a fost martora poveştii cetăţii Callatis şi pe care am dori să o ştim de-a fir a păr de la începuturile ei…
Cu ochii larg deschişi, ne putem închipui tot ce a fost… Dar, purul adevăr va rămâne, din nefericire, pentru totdeauna, undeva, în apele adânci şi pline de mister…

Teodora MARIN

Despre Autor

Comenteaza

*