default-logo

CINE ERAU GOȚII?

alaric-vizigotulFlavius Belizarie a fost, aşa cum se ştie, ultimul mare general al Imperiului Roman şi era trac. După ce a eliberat Roma învingându-i pe goţii din Italia (536-537) şi reîntregind militar, pentru scurtă vreme, vechiul Imperiu Roman scindat, generalul Belizarie a primit din partea lui Iustinian titlul de GETICUS MAXIMUS. De ce GETICUS şi nu GOTICUS, rămâne o enigmă a istoriei. Să fie oare pentru că el însuşi ar fi fost get? Exclus, pentru că în Imperiul Roman supranumele de glorie erau date după denumirea popoarelor sau teritoriilor cucerite, nu după originea învingătorului.
Poate că ar trebui să ne resetăm atenția acordată scrierilor istoricului got (romanizat) Iordanes (sec. VI, contemporan cu Belizarie) care, citându-l pe Cassiodor (a cărui operă a dispărut) considera că geţii şi goţii sunt unul şi acelaşi neam, cei din urmă fiind descendenţii celor dintâi. Procopius din Cesareea (500-565), un alt istoric contemporan cu generalul Flavius Belizarie, făcea, în “Despre războaie”, câteva precizări surprinzătoare, de asemenea ignorate de istoricii contemporani: “Neamurile gotice erau şi sunt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de altele, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sunt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altă dată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri GETICE… Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o singură limbă, numită gotică. Eu cred că la obîrşie se trag cu toţii dintr-un singur neam, iar mai târziu s-au deosebit după numele şefilor care i-au condus pe fiecare. Acest neam locuia în vechime DINCOLO DE FLUVIUL ISTRU”.
Aceeaşi descendenţă a GOŢILOR din GEŢI avea să fie susţinută, în secolul al XVII-lea, de istoricul suedez Carolus Lundius care sublinia, în plus, că legile după care se ghidau suedezii, la vremea aceea, fuseseră „ratificate” de Zamolxe pentru geţi.
Exemplele nu se opresc aici: în „Storia dell’Italia da Teodosio a Carlomagno” (1841), Antonio Ranieri făcea următoarele considerații: “Popoarelor de rasă tracică le-au aparţinut, în vremuri mult mai vechi, Pelasgii. Acestei rase îi aparţin goţii, care sunt anticii Geţi, foarte prezenţi în istoria romană. Ei trecuseră Dunărea din vechea Tracie, oprindu-se în regiunile Orientale ale Daciei, în provincia care astăzi se numeşte Moldova, unde fură fie rebeli, fie supuşi romanilor […]. În anul 1762 î.Hr. migranţii din Asia Minoră populară mai întâi Tracia, apoi Panonia şi la sfârşit Germania, originea acestora din urmă fiind considerată tracă. Se deduce astfel, că originea primitivă a goţilor nu a fost germanică, ci tracă”.
Aceeași idee o susține și Carlo Troya (1784-1858) care, în cartea sa, „Fasti Getici o Gotici” („Istorie getică sau gotică”), tradusă recent și la noi, pune semnul egalității între geți și goți, respingând apartenența goților la lumea germană: „acel neam getic sau gotic a fost diferit de cel germanic, deși, de-a lungul timpului, încorporase mai multe triburi germane, mai ales tribul vandalilor și cel al borgognonilor.”
Teoria identităţii comune a GOŢILOR cu GEŢII pare fantasmagorică în raport cu istoria pe care am învăţat-o. Totuşi, cine erau aceşti goţi şi de unde au apărut brusc, de vreme ce Dio Cassius (155-229) nu-i semnalează deloc în monumentala sa “Istorie a Romei”, care avea nici mai mult, nici mai puţin de 80 de volume? Acest istoric celebru a trăit exact în perioada invaziei popoarelor migratoare, fiind contemporan cu Aurelian (214-275). Iar Aurelian s-a retras din Dacia tocmai din cauza acestor popoare, printre care şi GOŢII, care erodau permanent puterea şi autoritatea Romei la graniţele imperiului. Aşadar, cine erau aceşti GOŢI, despre care Procopius din Cesareea, Cassiodor, Iordanes, Carol Lundius, Antonio Ranieri și Carlo Troya ziceau că sunt GEŢI? Nu cumva chiar erau?

Miron Manega

Despre Autor

Comenteaza

*