default-logo

Cronica la ADAM, EVA ȘI…

Studioul „Euphorion” al Naţionalului clujean a găzduit duminică, 18 iunie 2017, spectacolul actorului, director al Teatrului de Păpuşi „Puck”, Emanuel Petran, absolvent al clasei de regie a Universităţii de Arte din Târgu Mureş, pe textul lui Eugen Cojocaru, Adam, Eva şi…, o producţie a Mario Dance Atelier.
Scriitor şi jurnalist, Eugen Cojocaru s-a remarcat în lumea literară din România şi Germania, ca autor al mai multor romane, volume de poeme, povestiri, o carte de istoria şi teoria artei, desfăşurând, în paralel, şi o intensă activitate jurnalistică. Ca dramaturg a semnat mai multe piese de teatru, The Windoors, Mafia şi artistul, Neanderthal Stylin. Scrisă în 2011, Adam, Eva şi… a „văzut” luminile rampei sub forma teatrului radiofonic, atât în România, cât şi în Germania.
Piesa, după cum spune şi titlul, este o reinterpretare a mitului Genezei, în care Dumnezeu, plictisindu-se de moarte, după ce a creat totul şi totul era bun, l-a făcut pe om: un vlăjgan împiedicându-se în propriile picioare, care după ce învaţă să meargă şi mai ales să gândească, îi creează tot felul de probleme „tăticuţului”, punându-i întrebări dintre cele mai stingheritoare. Emanuel Petran a imaginat un decor epurat de elemente inutile. Mărul Paradisiac are aninate de ramuri nu doar fructe, ci şi planetele sistemului solar, iar locul în care a creat totul este un laborator ascuns privirilor (scenografia: Elena Ilash). Pus în încurcătură de creatură, tatăl îşi află scăparea evadând în lumea de el creată. Lipseşte două, trei sute, ba chiar o mie cinci sute de ani. Totul depinde de dificultatea dilemei în care l-a pus unicul locuitor al Raiului. În tot acest răstimp, Adam învaţă, numeşte lumea din jur, meştereşte un măsurător al timpului, dar, în cele din urmă, se plictiseşte îngrozitor. Revenit din periplul interstelar, tatălui îi vine ideea de a-i face un însoţitor fiului. Dar nu de acelaşi sex, ca să nu „se sfâşie între ei”. Spre deosebire de ceea ce ştiam, aici Eva nu se naşte din coasta lui Adam, ci este meşterită în laboratorul misterios. Problemele se înmulţesc. Liniştea creatorului s-a dus şi el este nevoit să plece din nou, dar nu înainte de a le interzice celor doi să pătrundă în misterioasa încăpere plăsmuitoare de minuni. Interdicţia este încălcată şi cei doi, descoperindu-se, devin la rândul lor creatori – ai unui copil. Actorii Teatrului „Puck”, Călin Mureşan în rolul tatălui, Andreea Bolovan în acela al Evei şi Ionuţ Constantinescu în cel al lui Adam, se achită onest şi cu umor de sarcinile încredinţate. Călin Mureşan este când un tată plictisit, când unul excedat de sarcinile pe care el singur şi le-a impus. Andreea Bolovan este o Evă atotştiutoare, încă de la prima apariţie, spre deosebire de Adamul lui Ionuţ Constantinescu, neştiutor, dar dornic de a învăţa de toate.
Geneza, în scrierea lui Eugen Cojocaru şi regia lui Emanuel Petran este o poveste agreabilă, desprinsă din realitatea unui cuplu al zilelor noastre. Tatăl, mereu ocupat, mereu solicitat de lucruri infinit mai importante decât creşterea copiilor, nu se simte deloc responsabil în educarea lor sau doar atât cât să-i conecteaze la o tabletă de pe care află singuri de toate. Un exemplu de simplitate şi măsură, de sinceritate răsplătită de râsul sănătos şi la fel de sincer al spectatorilor.

Eugenia SARVARI

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*