default-logo

Cultură, educaţie şi spiritualitate în tabăra românească de la Almeria, Spania

Copii și tineri din comunitățile românești din Madrid (Leganes, Brunete, Collado Villalba, Mejoda del Campo), Valencia (Torente) și Almeria – Spania s-au aflat în perioada 2-7 iulie 2017 în tabăra de spiritualitate și cultură românească de la Almeria.

Cei prezenți au fost încântați că au avut ocazia să vorbească numai în limba română. Au apreciat faptul că au avut posibilitatea să lege noi prietenii, modul de comunicare şi relaţionare în cadrul atelierelor și au dorit să afle cât mai multe lucruri despre România.

Cei 26 de participanţi au beneficiat de cursuri de limba şi literatura română, istorie, tradiţii şi obiceiuri româneşti, dar şi de formare duhovnicească, promovarea spiritualităţii şi drepturilor culturale fundamentale. La finalul cursurilor, participanții au primit din partea IEH diplome de participare.

Tabăra de cultură şi spiritualitate de la Almeria a fost prima dintr-o serie de trei tabere care au loc în perioada 2 iulie – 27 august 2017, în Almeria și Madrid, Spania.

Taberele sunt realizate în baza parteneriatului dintre Institutul “ Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni), Episcopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia și Asociația „Nepsis Spania”

Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Telefon 004 021 310 26 98
Fax 004 021 310 15 36
Email comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
www.ieh.ro

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*