default-logo

De ce ne contrazicem şi cum putem evita certurile?

Adaugat pe 27 Mar 2017
De :
Comentarii oprite

Adesea se întâmplă ca la un eveniment aparent clar, oamenii tind să aibă opinii diametral opuse, iar aceste discuţii contradictorii pot declanşa conflicte.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, este absolut normal ca două persoane să vadă aceleaşi eveniment în mod diferit, iar motivele sunt multiple: diferenţele de mediu, tipul familiei în care au fost crescuţi, diferenţele dintre învăţăturile extrase din religii şi credinţe până la experienţa de viaţă, genul biologic şi multe altele, aspecte care ne modelează, ne formează şi ne conferă unicitatea. “Am văzut zilele trecute un caz concret, pe care l-am studiat din perspectivă psihologică. Două persoane discutau în parc, când dintr-o dată un tânăr le taie calea, alergând foarte tare. Observă că mai este un alt băiat care aleargă după el, însă nu au apucat să le vadă fața niciunuia dintre ei. Unul dintre observatori s-a gândit că poate se joacă și se aleargă prin parc, iar celălalt observator s-a gândit că primul este alergat pentru că a furat ceva de la cel de-al doilea. De atunci încolo totul a escaladat într-o dezbatere foarte acidă, în care fiecare dintre cei doi observatori fiind convins că are dreptate. În realitate, opinia lor este puternic influenţată de propriile experienţe de viaţă – poate au trecut şi ei prin aceeaşi ipostază, iar în urma trecerii informaţiilor prin propriul filtru, observatorul alege să păstreze doar ceea ce este în acord cu valorile şi convingerile lui, face asocieri cu un eveniment familiar şi astfel dă o semnificaţie proprie”, afirmă psihologul.

Cum putem evita certurile cauzate de diferenţele de opinie?
Disensiunile între oameni apar atunci când oamenii nu conştientizează că sunt diferiţi, că fiecare are propriul filtru, că fiecare are un istoric de experienţe la care se raportează mereu şi acesta este motivul principal pentru care ne este greu să construim relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, să creăm legături puternice, bazate pe încredere, înţelegere şi suport reciproc.
Psihologul Andra Tănăsescu afirmă că primul lucru, pe care trebuie să-l facem atunci când simţim că persoana de lângă noi are o poziţie diferită de a noastră, este să punem întrebări, să cerem informaţii suplimentare şi să îi cerem să-şi argumenteze opinia. “În exemplul prezentat, cearta ar fi fost evitată dacă primul observator întreba doar atât: Ce te face să crezi că se joacă? şi nu prin impunerea opiniei proprii. Al doilea observator ar fi răspuns cu: I-am auzit râzând. Pe cel de-al doilea l-am văzut zâmbind înainte să treacă prin fața noastră iar părinții lor râdeau de asemenea. În felul acesta, aflăm foarte uşor pe ce se bazează când spune acel lucru. Cunoscând modul de gândire și strategiile pe care le folosește pentru a da semnificație evenimentului exterior, noi putem înțelege mult mai bine ce îl determină să spună acel lucru. Făcând asta, ne putem mări considerabil harta personală. Prin faptul că suntem deschişi să privim lumea și cu alți ochi și suntem dispuşi să ”intrăm” pe harta celuilalt, putem să ne mărim propria hartă și capacitate de înțelegere”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
Dacă ne dăm voie să simțim, să vedem, să auzim, să experimentăm lumea prin prisma altora, ne oferim șansa de a ne deschide ochii către noi posibilități, către noi înțelesuri și semnificații care ne îmbogățesc mai mult harta, experiența și viața, conchide specialistul.

Andra Tănăsescu, vice președinte al Asociației ”Generația Iubire” este Psiholog și Trainer NLP. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapie de cuplu și familie. Având experiență ca instructor de dans și fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După câțiva ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Persoane de contact
Andra Tănăsescu
Psiholog și Trainer NLP
Tel. 0728075221
E-mail: andratanasescu@yahoo.com

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication

Despre Autor

Articole asemanatoare