default-logo

Despre Tolontan, numai de bine

Adaugat pe 02 Sep 2016
De :
Comment: Off

cfpopescuL-am perceput pe jurnalistul sportiv Tolontan Cătălin încă de la debutul său, sub îndrumarea (despre care nu vorbește) sau dacă nu sub îndrumarea, sub conducerea lui Ovidiu Ioanițoaia. De la bun început, impresia noastră în ce îl privește, a fost amestecată. O inteligență ce pare vioaie, o fluență în exprimare care, dacă nu este cenzurată, poate deveni înșelătoare, adică manipulatoare. În același timp, părea cam prea sigur pe el, nu avea îndoieli, am putea zice, părea/pare încrezut. Pe atunci, dacă ne amintim corect, caii de bătaie ai criticii și ai indignării erau diriguitorii fotbalului românesc, faimoșii ”Nașul” și Mitică Dragomir ce urma să fie mai bine cunoscut sub porecla ”Oracolul din Bălcești”.
În ultima vreme, angajat în trustul media patronat de Dan Voiculescu, are o evoluție de jurnalist de investigare care, de la un moment dat, devine ciudată, ca să nu spunem suspectă.
Dacă investigațiile legate de gala Bute și de activitatea de Ministru al Tineretului și Sportului al doamnei Monica Iacob Ridzi par a veni firesc în prelungirea activității sale de bază, anchetele sale consacrate unor probleme grave ale sistemului de sănătate (ancheta declanșată în urma tragediei de la Clubul Colectiv și apoi ancheta consacrată firmelor lui Dan Condrea ridică semne de întrebare grave).
Întâi de toate, pentru că ne-am pomenit dintr-odată că are o aprofundare într-un domeniu complicat și complex – acela al medicinii. De unde o fi dobândit-o? Cine să-i fie mentorii? Sau este autodidact?
Apoi, pentru că ancheta jurnalistică, chiar dacă la noi este departe de a fi atât de riguros codificată precum ”Investigative Reporting” nord-american, cere, pentru a ajunge la informațiile de interes public pe care unii doresc să le țină ascunse – cum spun jurnaliștii americani – o adevărată abilitate în a ajunge la sursele care dețin și sunt dispuse să transmită informații din interior.
Or, dintr-odată, avem revelația unui Tolontan care deține un portofoliu de relații și de surse pe care un bun agent secret le-ar invidia.
Din ce a spus în treacăt la discuția ce se dorea clarificatoare desfășurată la Antena 3 în seara zilei de 24 august, ar rezulta că, de obicei, sursele au fost acelea care l-au contactat, nu el le-a descoperit și le-a convins să vorbească.
Până aici, nimic suspect. În răstimpul necesar colectării informației într-o investigare jurnalistică, se întâmplă destul de des ca unii oameni, din diferite motive, să se propună drept surse.
Numai că jurnaliștii experimentați (americani) deveniți teoreticieni ai presei, dezvoltă o întreagă discuție legată de legăturile pe care jurnalistul de investigare ar trebui să le stabilească între scopul său – acela de a informa corect – și adevăratele motivații ale oamenilor din interior care își oferă serviciile.
Probleme care, în ultimă instanță, aparțin domeniului eticii profesionale, chestiuni pe care Tolontan Cătălin nu pare a le avea în atenție, considerându-le probabil, neimportante.
În această situație, apare o posibilitate, ciudată. Posibilitatea ca aceste surse să-i fie servite și atunci, Tolontan Cătălin să devine buzduganul adevăratului manipulator, sub aparențele indignării etice care cere imperios corectarea disfuncțiilor. Devine un asemenea buzdugan, conștient sau nu. Căci rezultă că nu prea este adeptul autoanalizei. Căci, în viziunea lui, greșește foarte rar și atunci când se întâmplă, este vorba despre erori minore.
Tot conștient sau nu – Mircea Badea descifra corect mecanismul de gândire tolontanian – pornind de la o situație adevărată, contextualizează și accentuează retoric în așa fel, punând în scenă indignarea și argumentând ritos că membrii publicului, chiar aflați în suferință, chiar zbătându-se între viață și moarte, au dreptul la adevăr (ceea ce strict teoretic, nu poate să fie contrazis. Ce este însă de discutat este dacă invocarea logicii imperativului categoric kantian este utilă în toate situațiile.). În acest punct, tăvălugul tolontanesc devine necruțător. Mari medici, uriașe eforturi, impresionante momente de dăruire profesională și umană devin sub tirul său nemilos, păcate capitale. Or, Tolontan Cătălin, mânat de intransigența lui care nu iartă nimic și pe nimeni, se dorește un fel de Robespierre al tranziției băsiste care consideră că are misiunea să ghilotineze printr-o judecată sumară de-a valma, vinovați, nemernici, și oameni de bună credință și valoroși în profesiunea lor nobilă – aceea de medic.
(Degeaba afirmă Tolontan Cătălin că l-a admirat pe Băsescul până la un moment dat. Fenomenul ”nașul în suflet” este atestat documentar. În această ordine de idei, degeaba spun niște Săftoiu Adriana sau Blaga Vasile și alții ca ei că nu mai au nici o relație cu Băsescul. Nașul le este în suflet. Îi bântuie. Îi posedă).
Încât, așa-zisele sale dezvăluiri sunt adevărate manipulări. Care, cum au observat corect unii, adăugă o doză mare de spaimă și neîncredere colective (iar amalgamarea spaimei și a neîncrederii înseamnă panică colectivă). De fapt, acestea sunt adevăratele mize ale manipulării unei întregi colectivități.
Reușita manipulării care are această miză certifică profesionalismul manipulatorului, inteligența lui și cinismul lui.
Una peste alta, Tolontan Cătălin este inteligent. Dar nu într-atât de inteligent. Căci singur mărturisește, că nu își pune întrebări, că nu are îndoieli. Că deci nu dispune de ceea ce se numește gândire critică. Singur mărturisește că nu se autoanalizează. Că nu își face bilanțul reușitelor și erorilor.
Deși intonează cu un entuziasm mimat aria justițiarului preocupat de binele public, nu are remușcări, nu are regrete. Așadar, Tolontan Cătălin este un jurnalist care, neinhibat de autocontrolul etic, calcă triumfător pe cadavre, considerând că aceasta este menirea jurnalismului, considerând că este un ales de destin să împartă dreptatea în stânga și în dreapta. Și așteptând aplauze, glorie și respect. De ce nu, chiar și o statuie. Așadar, consideră că scrie istorie. Că o face. Că o determină, chiar dacă afirmă că menirea lui nu este aceea de a schimba societatea.
(Ceea ce este o contradicție în termeni. Pentru că adevăratul jurnalist de investigare pune în circulație informațiile ascunse, fenomenele ținute secrete, dar care alterează buna funcționare a mecanismului. Așadar, făcându-le publice, deschide calea corectării lor. Așadar, contribuie la o schimbare în societate).
De unde rezultă că, deși este foarte sigur pe el, Tolontan Cătălin se zbate într-o criză de identitate profesională de care nu este conștient.
Chestiunea cea mai tulburătoare însă care decurge din această ofensivă totală tolontaniană împotriva sistemului medical, este aceasta.
Vrem să credem că, fără să-și dea seama, nu atât demersul lui jurnalistic în sine – căci gravele probleme ale sistemului de sănătate sunt cât se poate de adevărate – cât ura cu care îl pune în aplicare, se înscrie în logica unei strategii kagebiste prea bine știute. O strategie care vorbește despre sădirea treptată a neîncrederii și a nemulțumirii colectivității în/față de conducători, în/față de sistemele societății (transporturi, învățământ, sănătate, biserică), precum și față de propriul patrimoniu cultural – toate acestea conducând într-un final la o dezordine atotcuprinzătoare și la o criză de identitate a unui întreg popor, adus deci într-o stare de vulnerabilitate profundă.
În rest, despre Tolontan, numai de bine.

C.F. Popescu

Despre Autor

Articole asemanatoare