default-logo

Din ciclul….„D-ale gurii”

puiu raducanA fost, a fost…. și s-a dus

Da. A fost și s-a dus ca orice pe lumea asta, ca și viața.
Recent m-am întors din Basarabia noastră, de la Chișinău, unde a avut loc Congresul Mondial Eminescologic, ediția a V-a. Un eveniment „cumplit” de frumos, de interesant, de necesar, un eveniment la care au participat oameni de valoare, patrioți.
Pe Eminescu nu-l termini niciodată de discutat. Nici în milioane de congrese, dar constat cu amărăciune cum apar, destul de mulți în ultimul timp, oameni care-l contestă pe Luceafăr. Îl contestă, ni-l jignesc.
De ce deranjează Eminescu? Cine urmează în fălcile detractorilor după acesta? De-ar fi numai acești detractori parcă situația ar sta mai bine, dar rău, mai rău, este aspectul că lor li se adaugă instituții statale. Acești antiromâni se laudă între ei, se premiază din banii noștri, sunt plătiți „baban”, tot din bani noștri.
Aici, la acest Congres Eminescologic, mi-am lansat cartea „Eminescu și Știința”. Un capitol al acesteia este: Detractorii lui Eminescu. Nu le dau numele, se știu, dar am avut bucuria să constat că oameni a căror valoare n-o poate nimeni contesta, participanți la această mare reuniune, au pus „punctul pe i” în privința acestor făcători de rău ai neamului românesc.
Mereu am spus că România nu mai este în pericol să fie invadată, atacată de „factori” externi. Viermele este înăuntru și roade. Roade al dracului de rău. Democrația criminală iliesciană permite orice. Permite să-ți (auto)distrugi industrie, economie, cultură, eroi.
A gândi eminescian este o fraudă, o culpă în minți turbate. Cu interese stupide în buzunarul inimilor haine, detractorii vorbesc de UNIRE, chiar și de Dumnezeu vorbesc.
NASA pune numele Eminescu celui mai mare crater de pe Planeta Mercur, noi, adică…, ăia, detractorii, vorbesc de cadavrul din debara. Luceafărul este în cartea recordurilor, iar noi, adică ăia, îl hulesc pe poetul național.
De ce nu mai place detractorilor, Luceafărul? Le-o fi plăcut vreodată?
Bine „îmbibați” în criminala democrație, detractorii vor să ni-l ucidă pe Eminescu. Ce rău le-o fi făcut? Oare nu știu ei, făcătorii de rău și rele că nu noi îl avem pe Eminescu, ci că noi suntem ai Lui!
Pirații n-au ce să-i facă Luceafărului! Acesta doar există și-atât. Degeaba se foșnesc cu spume la gură, Luceafărul, LUMINEAZĂ, pe când ei fac întuneric.
Și totuși, nu poți să nu te întrebi, măi român curat: de ce ura a ajuns până-n sfere academice? De ce o faptă bună neapărat trebuie pedepsită?
Mă mir, mă-nchin și protestez!
Ba, mai și blestem. Îi blestem și Dumnezeu n-o să se supere pe mine!
Când spui Eminescu, spui Junimea, spui limba română, spui unitate națională, spui patriotism. De ce-i deranjează Eminescu pe (de)tractori?
Am postat pe „câmpia facebook-ului” fotografii de la Congresul Eminescian. Un domn s-a mirat și mi-a scris, m-a întrebat: nu este prea puțină lume la un asemenea eveniment.
Poate omului îi este dor de evenimente „mega” cu „mult iubite și stimate…”
Au fost oameni exact câți trebuiau și s-a discutat exact ce trebuia. Numele și valoarea lor este indubitabilă.
Este suficient că evenimentul s-a desfășurat în și sub egida Academiei de Știința a Moldovei. Atât pentru detractorii de toate dimensiunile!
Nevoia de scandal, ura și tot răul sunt folosite detractoricesc pentru promovare, pentru preamărire, pentru dezbinare națională.
Poți fi și mai mare dacă produci scandal…, spun ei.
Rău este că toate aceste rele la un loc, adăugate cu … celelalte rele au urcat și-n sfere acadeimce.
Eu zic că este inadmisibil ca un academician (de certă valoare de altfel) din conducere de instituție statal-culturală, să-l facă tâmpit sau escroc pe un altul fie el chiar și-n conducerea Academiei Române și dacă-i așa, este groaznic de rău.
Eminescu este și va rămâne al nostru. Este ce avem mai sfânt, deși păgânii l-ar distruge.
Cum să-l lovești, Doamne, pe Dumnezeu!

06.09.2016
Băile Olănești

Puiu Răducan

Despre Autor

Articole asemanatoare