default-logo

„Doar o răsuflare” a luat Premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul de Film International Sarajevo 2016

Adaugat pe 28 Aug 2016
De :
Comment: Off

MLG_award_sarajevoFilmul documentar de lungmetraj “Doar o răsuflare”, realizat de Monica Lăzurean-Gorgan a luat Premiul pentru cel mai bun film documentar din competiția oficială de documentare, “The Heart of Sarajevo”, a importantului Festival de Film Internațional Sarajevo, care a avut loc în perioada 12-21 august 2016.

DOAR O RĂSUFLARE explorează natura profund contradictorie a iubirii în viața de familie. Reprezentând atât o călătorie de Doar o rasuflare - posterinițiere, cât și o parabolă teologică, filmul devine martorul a șapte ani din viața familiei Sicrea, care locuiește într-un sat din România, surprinzând, în imagini picturale, încercările prin care trec Dobrin, Lia, soția lui și cei 3 copii. Dobrin așteaptă să se întâmple o minune, care să o facă pe Denisa, fiica lui cea mică, să se ridice din scaunul cu rotile și să poată merge. Pe măsură ce copiii devin adulți, vedem cum legătura puternică a tatălui cu Dumnezeu influențează relațiile de familie.

Filmul este regizat și produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe.

Motivația juriului: “Acest film ne-a cucerit inima și mintea pentru că a reușit să aducă la viață cele mai importante calități ale documentarului. În abordarea ei, regizoarea s-a dovedit a fi foarte riguroasă. Față de personajele ei are atât compasiune, cât și umor și caldură și reusește să spună o complexă poveste de iubire în limitele strâmte ale cadrului familiei.”

Link – premiu pt cel mai bun documentar din cadrul Sarajevo International Film Festival: http://www.sff.ba/en/news/10517/22nd-sarajevo-film-festival-awards
Trailer: https://vimeo.com/161947829

Despre Autor

Articole asemanatoare