default-logo

Documentar : Ziua Mondială a Libertăţii Presei de Răzvan Moceanu

În fiecare an, la data de 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991.
Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuţie excepţională apărării şi promovării libertăţii presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost acordată pentru prima oară în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale marii comercianţi de droguri din Columbia.
Premiul are o valoare de 25.000 de USD şi este finanţat de Cano Foundation (Columbia) şi The Helsingin Sanomat Foundation (Finlanda).
În acest an, premiul a fost atribuit jurnalistului şi scriitorului Dawit Isaak, în vârstă de 52 de ani, un suedez originar din Eritreea, prizonier politic din 23 septembrie 2001. După ce, împreună cu alţi nouă jurnalişti eminenţi din presa liberă şi alţi 15 politicieni, a cerut reforme democratice şi o examinare atentă, obiectivă, a evenimentelor ce au dus la războiul dintre Eritreea şi Etiopia, Dawit Isaak a fost arestat şi acuzat de trădare. Jurnaliştii au fost acuzaţi şi de primirea de ajutor financiar din străinătate, faptă considerată crimă conform legilor presei din Eritreea. Într-o rezoluţie, Parlamentul European şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu faptul că Dawit Isaak a fost închis fără să fi fost judecat şi a cerut eliberarea imediată a acestuia. În prezent locul de detenţie al lui Dawit Isaak este necunoscut.
Premiul este înmânat în cadrul unei ceremonii care va avea loc în seara zilei de 3 mai, la jakarta, în Indonezia, în cadrul unui eveniment organizat de UNESCO şi Ministerul de Externe al ţării gazdă, în perioada 1 – 4 mai.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei prilejuieşte ocazia de a informa cetăţenii asupra cazurilor de încălcare a libertăţii presei – un moment de reamintire a faptului că în zeci de ţări ale lumii publicaţiile sunt cenzurate, persecutate, suspendate sau închise, iar jurnaliştii, editorii şi publiciştii sunt hărţuiţi, atacaţi, arestaţi şi chiar ucişi.
Această zi este un prilej pentru a încuraja şi dezvolta iniţiative în favoarea libertăţii de expresie şi de a consolida statutul libertăţii de expresie în întreaga lume, este o oportunitate pentru a reaminti guvernelor din întreaga lume nevoia de a-şi respecta angajamentele privind libertatea presei şi o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media asupra implicaţiilor libertăţii de expresie şi a eticii profesionale.
Este un moment de reamintire a sacrificiului acelor jurnalişti care şi-au peirdut viaţa în apărarea libertăţii de expresie şi a exercitării profesiei lor.
Atentatele de la Paris, din 2015, atunci când mai mulţi jurnalişti ai publicaţiei Charlie Hebdo au fost ucişi, au reaprins o polemică puternică asupra nivelului până la care ar trebui să ajungă libertatea de exprimare. Se pun, în mod legitim, mai multe întrebări: cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător ? Poate stabili anumite limite un comitet de autoreglementare ? Pot fi stabilite prin lege toate nuanțele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri ? Este nevoie de autocenzură ?
Desigur răspunsurile la acest gen de întrebări nu pot fi identificate tocmai uşor, şi, mai ales nu pot fi universal-valabile.
Tocmai de aceea această zi ar trebui să prilejuiască şi găsirea unor soluţii oneste la toate aceste probleme, astfel încât să fie îndeplinite două condiţii esenţiale ale profesiei de jurnalist: garantarea libertăţii de expresie şi evitarea abuzurilor ce pot decurge din aceasta.
Unul din principalele elemente de cuantificare a libertăţii de expresie la nivel mondial îl reprezintă Raportul anual al organizaţiei „Reporteri fără frontiere” (RSF) precum şi clasamentul pe ţări privind „Indicele libertăţii presei la nivel mondial” ce îl însoţeşte.
Conform organizaţiei „Reporteri fără Frontiere”, se constată înrăutăţirea globală a situaţiei privind libertatea presei, fapt explicat în primul rând prin oprimarea voită sau manipularea media în zone de conflict – se menţionează aici Ucraina, Siria, Irak, Sudan şi Teritoriile Palestiniene -, apoi numeroase state impun serioase limitări libertăţii presei în numele unei securităţii naţionale relativ greşit percepute.

Un mare minus în ceea ce priveşte libertatea de exprimare se înregistrează şi la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, iar raportul RSF oferă exemplul Italiei, ţară în care numeroşi jurnalişti au fost ameninţaţi de mafioţi, unii ziarişti au fost ucişi, iar altora li s-au înscenat procese în justiţie. De asemenea, este menţionată situaţia din Bulgaria, în care numeroşi jurnalişti care au investigat infracţiuni de ordin financiar au fost hărţuiţi şi intimidaţi, pe baza unor prevederi legislative abuzive.
În rapoartele RSF se mai arată că în multe din conflictele armate înregistrate pe parcursul anilor trecuţi, a avut loc şi un veritabil război al informaţiilor, astfel că, fără excepţie, părţile aflate în conflict au încercat să suprime sursele independente de informaţie sau să le influenţeze în prezentarea propagandistică a opiniei unei singure părţi.
În ceea ce priveşte pretextul siguranţei naţionale în îngrădirea libertăţii presei, sunt menţionate situaţiile întâlnite în sfera de influenţă a Rusiei, în Kazahstan, Egipt şi în Siria.
Spre exemplu în Rusia, în contextul războiului din estul Ucrainei şi al anexări Crimeei, autorităţile de la Moscova au adoptat o serie de acte normative care interzic în mod făţiş criticile, mai ales ale instituţiilor media, cu referire la probleme sensibile cum sunt încălcarea integrităţii teritoriale.
În Kazahstan a fost adoptată o reglementare care prevede posibilitatea cenzurii pe perioada unor conflicte sociale, act văzut şi ca o măsură de preîntâmpinare a unor proteste de felul celor înregistrate la Kiev cu peste un an în urmă.
Sub „umbrela” securităţii naţionale au fost adoptate legi ce limitează libertatea presei şi în Thailanda sau Egipt – ţară în care numeroşi jurnalişti au fost arestaţi.

În unele ţări s-au înregistrat represalii asupra jurnaliştilor care încercau să reflecteze obiectiv anumite mişcări de protest, atitudinile de intimidare mergând până la suprimarea fizică a gazetarilor. Astfel de situaţii s-au întâlnit în Ucraina, în Turcia, după lovitura de stat eşuată din anul 2016, în cazul altor manifestaţii din Venezuela, Bahrein sau Hong Kong.
Chiar şi în SUA, considerată democraţie veritabilă, au fost înregistrate presiuni şi chiar arestări de scurtă durată ale jurnaliştilor, în cazul atiitudinii poliţiştilor legate de situaţia din localitatea Ferguson, de acum câţiva ani, o acţiune care a încălcat flagrant libertatea de exprimare.
Un puternic motiv de îngrijorare îl reprezintă activitatea din ce în ce mai vizibilă a unor grupări criminale sau teroriste, cum sunt „Statul Islamic” în Siria sau Irak, „Boko Haram” în Nigeria, numeroase grupări islamiste din Libia şi alte state din regiune, dar şi grupări de gherilă din Columbia sau Mexic. Toate acestea este cert că nu agreează în niciun fel libertatea de exprimare şi nu se dau în lături de la atacarea jurnaliştilor, mulţi dintre aceştia sfârşind tragic în încercarea de a respecta libertatea de expresie.
În fine, în clasamentul ţărilor, conform indexului libertăţii presei, Finlanda este considerată ţara în care libertatea de exprimare este cea mai ridicată, pe următoarele locuri situându-se Olanda şi alte două ţări nordice, Norvegia şi Danemarca, urmate în „Top 10” de Noua Zeelandă, Costa Rica, Elveţia, Suedia, Irlanda şi Jamaica.
România se afla, în 2016, pe locul 49 în acest clasament, în creştere cu trei poziţii faţă de anul precedent, cele mai mai scăderi în acest top fiind înregistrate de Polonia, cu o puternică degradare a libertăţii presei, şi o scădere de 29 de locuri, şi mai ales Tadjikistan şi Brunei, cu scăderi de 34 de locuri.
Cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei sunt Sudan, Vietnam, China, Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritreea.

3 Mai 2017, 03:55

Ziua mondială a libertății presei

La 3 mai, în fiecare an, este celebrată Ziua mondială a libertății presei.

Marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate pentru a evidenția principiile fundamentale ale libertății presei, pentru a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, pentru a apăra independența mass-mediei și pentru a aduce un omagiu ziariștilor care și-au pierdut viața în timp ce își exercitau profesia, potrivit www.unesco.org. Peste 100 de evenimente dedicate acestei zile se așteaptă să fie organizate pe întreg mapamondul.
Ziua mondială a libertății presei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinței Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat marcarea acestei zile pentru a aduce în atenția publică importanța și necesitatea respectării libertății de exprimare, conform articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”, potrivit www.timeanddate.com.
În 2017, manifestările dedicate zilei de către UNESCO, precum și ceremonia de acordare a Premiul Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano sunt organizate în colaborare cu guvernul Indoneziei și Consiliul de presă al Indoneziei, la Jakarta, între 1 și 4 mai. Acțiunile desfășurate includ: conferințe, ateliere, seminarii, sesiuni, mese rotunde etc.
În cadrul Conferinței internaționale pornind de la tema generală axată pe rolul mass-mediei în promovarea societăților pașnice, echitabile și favorabile incluziunii, participanții vor examina provocările actuale cu care se confruntă mass-media, inclusiv tendința în continuă creștere, la nivel mondial, a atacurilor împotriva celor care aduc informații opiniei publice.
Starea actuală de siguranță a jurnaliștilor din întreaga lume este descurajantă: în decursul ultimului deceniu, 827 jurnaliști și angajați în mass-media au fost uciși. Planul de acțiune al ONU privind siguranța jurnaliștilor și problema impunității reprezintă o platformă multilaterală pe care se abordează aceste probleme complexe. Sistemele judiciare din întreaga lume trebuie să fie consolidate, concentrându-se în principal pe protejarea libertății de exprimare și a siguranței jurnaliștilor. Apelul Agendei de dezvoltare pentru 2030 pentru justiția universală este relevant pentru toate elementele abordării celor trei „P” în asigurarea unui mediu sigur pentru acest domeniu de activitate: prevenirea violenței împotriva mass-mediei, protecția jurnaliștilor aflați în pericol și urmărirea penală a autorilor de crime comise împotriva profesioniștilor din domeniul mass-media, potrivit paginii dedicate de UNESCO temei din acest an.
La noi în țară, Centrul pentru Jurnalism Independent și Active Watch organizează, în această zi, o dezbatere privind situația actuală a mass-media și a viitorului acesteia, în cadrul căreia are loc lansarea Raportului FreeEx 2016-2017 — Libertatea presei în România, potrivit www.cji.ro. Totodată, Ziua mondială a libertății presei este marcată și la Constanța printr-o dezbatere organizată de Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ), cu sediul la Bruxelles.
Începând cu 1997, Premiul Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an cu ocazia acestei zile unei persoane, organizații sau instituții ce se remarcă prin contribuția esențială la apărarea sau promovarea libertății presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunțat activitățile traficanților de droguri din țara sa. Juriul internațional este alcătuit din paisprezece jurnaliști profesioniști și directori de publicații din toată lumea.
AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

3 mai 2017

De Ziua Mondială a Libertății Presei

Asociațiile ziariștilor dorm, agonizează sau se prăpădesc

Câte asociații ale ziariștilor sunt? Nimeni nu le-a numărat. Au apărut precum ciupercile după ploaie în anii ‚90. Ce au făcut ele de-a lungul anilor? Cât au schimbat lucrurile în societate? Cum au apărat drepturile jurnaliștilor? S-au spus multe. Că unele au pactizat cu partidele care s-au perindat la putere, că au promovat interesele unor foști membri ale partidului comunist, cu trese și insigne.
În orice caz, pe lângă propriile congrese, câteva festivități cu premii, legitimații și cotizații încasate de la membri, în majoritatea timpului trăiesc într-o amorțeală plăcută.
UZPR – pensii pentru unii ziariști
Istoria Uniunii Ziariștilor Profesioniști – UZPR, așa cum este prezentată pe site-ul asociației, ar fi o poveste lungă despre activitatea sa din perioada interbelică. Din istoria mai recentă, aflăm că primii ani după Revoluția din decembrie 1989 au fost organizatorici, ocupați cu refacerea filialelor din țară și atestarea membrilor pentru a nu se afla printre ei foști activiști de partid cu funcții de conducere. Părerile sunt însă împărțite. „Ziariști rămași credincioși așa-numitelor valori ale comunismului au alcătuit o organizație numită Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Membrii UZP susțineau teza conform căreia numai ziariștii cu state vechi puteau fi membri – făceau eforturi pentru a-i înscrie pe ziariștii români la Federația Internațională a Ziariștilor, ceilalți doreau să rămână în sfera de influență a Moscovei, prin continuarea afilierii la Organizația Internațională a Ziariștilor, patronată de la Moscova, de către KGB“, scria Sorin Roșca Stănescu, pe blog.
Activitatea concretă s-a zbătut mai mult în lupte duse cu alte organizații de profil. După 1996, UZPR a încercat inițierea unei legi privitoare la Statutul Jurnalistului, „dar alte asociaţii – în special AZR – s-au opus, iar parlamentari de la diverse partide au încercat să transforme Statutul într-o lege a presei, cu mai multe prevederi punitive, decât drepturi pentru ziarişti, lege la care reprezentanţii Uniunii s-au opus în dezbateri şi au blocat toate încercările de acest fel“, scrie, pe site-ul Uniunii, fostul președinte Mihai Miron. Uniunea a realizat simpozioane tematice, a participat la reuniuni interne și internaționale, a iniţiat cursuri de perfecționare și organizează anual un concurs cu premii. Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producții de presă scrisă și online, de carte de specialitate, de radio și televiziune.
Spun că sunt singura uniune de ziariști recunoscută ca fiind de „utilitate publică“, calitate în care doar membrii săi beneficiază de o pensie suplimentară, acordată prin Legea 83/2016, care a modificat Legea 8/2006. „Conform legii, beneficiază de această indemnizație membrii uniunilor de creație și de utilitate publică. În România nu există o altă organizație care să aibă cele două calități: de creație jurnalistică și de utilitate publică“, declara președintele Uniunii, Dinu Glăvan.
Actul normativ a dat însă naștere la controverse, întrucât cuantumul indemnizației se schimbă ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a indexării. Dispozițiile legii sunt folositoare îndeosebi pensionarilor jurnaliști din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. „După cum ştiţi, începând cu data de 16 decembrie 2016, am început acordarea de adeverinţe pentru membrii noştri care se încadrează în prevederile Legii 83/2016. Ele sunt necesare la Casele de Pensii, dar se pot obţine numai după ce se solicită de la Uniune, conform unei cereri-tip, pe care o găsiţi în această rubrică, mai jos. Urmează procedura de verificare finală a dosarului fiecăruia de către Comisia de atestare, care va confirma calitatea de jurnalist profesionist. Se iau în considerare cel puţin 15 ani de lucru în jurnalism şi ultimii 5 ani (cel puţin) de fidelitate ca membru al UZPR“, scrie pe site.
Afacerea pensiilor și adeverințelor este cea mai mare realizare a UZR, alături de participarea, cu 15 ani în urmă, în 2002, la Convenția Organizațiilor de Media (COM) de la Sinaia, unde a contribuit la finalizarea Statutului Jurnalistului şi a unui Cod deontologic comun.
Deși în anii 2008-2009 numărul membrilor depășise 4.400, acum UZPR are 1.800 de membri, dintre care 1.374 erau înregistrați cu cotizația la zi, la 31.12.2016.
SZR și AZR – două asociații celebre și dispărute
Asociația Ziariștilor din România și-a încetat activitatea în urmă cu câțiva ani. „AZR nu mai există. La primul Congres din 1990, de la Brașov, au venit foarte mulți ziariști din fosta presă de partid, care ne-au depășit ca număr. Noi eram în minoritate – România Liberă, Trustul Expres, Cornel Nistorescu. La înființarea AZR a fost îmbulzeală mare. Toate plecările în străinătate se făceau prin AZR, pentru că atunci era o problemă cu pașapoartele. Mai târziu, după ce s-a renunțat la ele, nu a mai existat un interes din partea jurnaliștilor. Fondurile proveneau din cotizații, însă majoritatea nu le plăteau“, ne povestește Petre Mihai Băcanu, unul dintre inițiatori și fost director al României Libere.
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – victimă a regimului Băsescu
„Semnatară, la acea dată, a Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură mass-media, împreună cu patronatul presei din România și Uniunea Națională a Patronatului Român. Membru cu drepturi depline al FIJ și al Federației Europene al Jurnaliștilor, MediaSind a întocmit rapoarte privind situația presei. Din păcate, după instaurarea regimului Băsescu, atunci când noul președinte a început ofensiva împotriva presei și a jurnaliștilor, și MediaSind a fost lovită și îndriguită sistematic, până când, practic, ea a dispărut“, scria, în analiza sa, Sorin Roșca Stănescu.
În 2004, organizaţiile reprezentative din mass-media – Federaţia Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor din România, Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune, Federaţia Sindicatelor Unite din Televiziunea Română şi Societatea Ziariştilor Români – au înfiinţat în 2004 Uniunea Sindicală MediaSind, care a devenit apoi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.
Optimist și ambițios, sindicatul își propunea să realizeze ceea ce alte asociații de profil nu reușiseră înainte. „Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a apărut ca soluție alternativă la diversele proiecte de organizare sindicală eșuate. Din păcate, foarte mulți lideri de organizații au trădat încrederea cu care au fost învestiți de către oameni, renunțând la principii, la valorile solidarității sindicale. În schimbul unor meschine foloase personale, unii dintre ei au fost «cumpărați» de angajatori pentru a-i face să renunțe la apărarea intereselor salariaților pe care îi reprezentau, mimând doar lupta sindicală.“
Și promitea membrilor transparență și seriozitate. „SRJ MediaSind nu va oferi membrilor săi bomboane de sărbători, nu va organiza acțiuni care să toace banii organizației. Fondurile adunate din cotizație, care este de 1% (deductibil, conform legii, din impozitul pe salariu), trebuie să acopere cheltuielile pentru asistența juridică, pentru constituirea unui (eventual) fond de grevă, pentru sprijinirea membrilor aflați în dificultate, pentru alte cheltuieli necesare ființării sindicatului“, după cum scrie pe site.
Acesta își continuă și azi activitatea, având propriul site, întâlnindu-se în Adunări Generale prin care își alege conducerea, organizând cursuri de jurnalism de investigație și eliberând legitimații prin care este recunoscut statutul de jurnalist al membrilor săi de către UNESCO și, ca rezultat, membrii au gratuitate la vizitarea diferitelor obiective turistice culturale, ONU, Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană.
Clubul Român de Presă, în legătură cu guvernanții
Se vrea cea mai importantă asociație de media. A întocmit primul Cod deontologic al ziaristului din România. Cuprinde 35 de societăți de media, 94 de jurnaliști și 6 companii simpatizante. Este condus de Consiliul de Onoare și este împărțit în două departamente: al Proprietarilor și al Jurnaliștilor. Din primul fac parte reprezentanții societăților de media, iar din al doilea, reprezentanți ai redacțiilor societăților care fac parte din Club și jurnaliști independenți.
Se consideră organizație neguvernamentală cu personalitate juridică, apolitică, înființată în 1998 pentru a promova interesele cu caracter profesional, economic și legislativ ale ziariștilor, editorilor și proprietarilor de presă, față de instituțiile statului de drept, mediul economic și de afaceri din țară și din străinătate. Potrivit Statutului, își dorește rezolvarea în interior a tuturor cazurilor de încălcare a normelor deontologice, ia atitudine publică promptă și fermă față de orice situație în care instituțiile statului lezează accesul la informație, libertatea presei și exercitarea profesiei de ziarist, inițiază și propuneri legislative și vrea să fie principala instituție de reprezentare a presei.
Cu tot fastul, CRP nu pare că a reușit să reprezinte interesele membrilor săi. „Cât am fost jurnalist nu m-am simțit în niciun fel reprezentat de această organizație. Aș vrea să îmi spună cineva cui folosește acest Club Român de Presă. Întotdeauna a fost o organizație a celor puțini, conducătorii, care stabileau o relație de negociere cu «puterea» sau cu cei de la «putere», mai corect spus. Toți cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria sau pe la Palatul Cotroceni se dădeau de ceasul morții să aibă măcar o dată pe an o întâlnire cu Clubul Român de Presă. Și la ce le-a folosit? Dar jurnaliștilor care merg zi de zi pe teren și fac presă cu adevărat cu ce le-a folosit?“, scria, la începutul acestui an, pe blogul său, Alex Cîrstea.
Și Sorin Roșca Stănescu avea aceeași părere, făcându-l vinovat de agonia CRP, în 2015, tot pe fostul președinte Traian Băsescu: „Presiunile lui Traian Băsescu asupra presei independente și dorința lui de a-și crea o presă aservită au condus la confiscarea CRP de către noul regim și la diminuarea treptată, până la anulare, a eficienței acestor organizații. Dispariția, de facto, a CRP și a Departamentului Proprietarilor este una dintre cele mai dureroase consecințe ale regimului Traian Băsescu. Iar lipsa de solidaritate a presei, lipsa oricărei forme viabile de organizare, este parte a moștenirii lui Traian Băsescu“.
ONG-urile dedicate presei sunt numai pentru momente speciale, când primesc comandă să susțină o direcție sau alta a lumii politice.
Dezorganizarea comunității profesionale se vede cel mai bine în adormirea acestor organizații și în calitatea jurnalisticii din România.
„O mare asociaţie profesională a jurnaliştilor din România, în adevăratul sens al cuvântului, nu mai există la noi. Nu mai există încrederea într-o asociaţie care să reprezinte jurnaliştii şi în care aceştia să se regăsească“, spunea analistul media Petrişor Obae.
AZR și Mărul de Aur
După mai multe denumiri și bucătării diverse, acum este Șarpele Roz. AZR a închiriat un restaurant din Calea Victoriei, cu atmosferă boemă și decor interbelic. Înconjurat de blocuri comuniste, Mărul de Aur a fost, pe rând, reședința principesei Elisabeta, fiica regelui Ferdinand și a Reginei Maria, și locul favorit de întâlnire al jurnaliștilor. „SZR a obținut un sediu la Mărul de Aur, prin grija mea și cu ajutorul premierului de atunci, Petre Roman, o serie întreagă de donații. A inițiat, tot prin grija mea, ieșirea din Organizația Internațională Comunistă, controlată de KGB – Organizația Internațională a Ziariștilor –, a blocat instituirea unei legi a presei și multe altele. Din păcate, aproape nimic din ceea ce a fost început nu a mai putut fi dus până la capăt. După care sediul a fost «măritat» cu ajutorul unui cetățean arab“, explică fostul director al cotidianului Ziua Sorin Roșca Stănescu, pe blogul lui.
Și Asociația Ziariștilor din România a avut aceeași soartă. „Are vreo 4-5 ani de când a murit. Tot noi am înființat și AZR-ul, care a avut o filială și la Chișinău. AZR a înființat Școala Superioară de Jurnalism, care a funcționat vreo 8 ani și au absolvit 3-4 generații de jurnaliști. România Liberă a finanțat facultatea, în proporție de 80%. Studenții plăteau o sumă modică. AZR funcționa cu același personal de la școală, ca să nu mai plătim două sedii. Când s-a desființat postul de televiziune Soti, prima televiziune independentă, aparatura a fost dată școlii“, ne-a explicat Petre Mihai Băcanu.
Neînțelegerile dintre jurnaliști, apoi dezinteresul lor și lipsa fondurilor au fost motivele pentru care, încet și sigur, cele două asociații s-au pierdut pe drum. „Era greu să supraviețuiască o asociație a jurnaliștilor atâta vreme cât existau mari divergențe între membri. Erau Dimineața, Vocea României, România Liberă. Adevărul a fost primul care s-a deprins din pluton. Asociațiile nu mai există pentru că nu a existat un interes din partea jurnaliștilor. Cred că și acum este la fel. E greu să-i coagulezi. Atunci erau și mulți, acum au rămas puțini“, adaugă Petre Mihai Băcanu.

3 mai 201

Porcăială și libertate

După editorialul de marți, intitulat „Ce fel de români ne urmează?“, un prieten din Germania îmi transmite un mesaj:
„Îți propun să scrii partea a doua, în care să speri că limbajul grosolan și vulgar care stăpânește întreaga societate civilă de toate categoriile, inclusiv cu înjurături și epitete nemaiauzite aici, în Vest, se va opri și va dispărea. Când vorbesc, românii se folosesc de tot felul de acuzații reciproce etc. Ar trebui ca toate acestea să dispară din limbajul folosit în public și efectiv comunicarea între oameni să se încadreze în limitele uzanțelor din Vest“.
Noroc că rugămintea este „să sper“, adică să pledez, nu să ordon sau să cer introducerea de amenzi. Culmea, dacă un asemenea lucru ar putea fi obținut printr-o înfruntare fizică sau prin amenzi, poate că aș încerca. Dar îndreptarea necesară nu va veni nici prin lupte, nici din repetarea obsedantă a speranței. Societatea românească nu poate fi introdusă într-o uriașă oră de dirigenție și nici într-un proces de reeducare!
Circul de la televiziuni, din ziare, radiouri și site-uri este aproape general. Poate fi oprit sau diminuat prin măsuri administrative? În unele cazuri, răspunsul este pozitiv. Ce mare nenorocire ar fi dacă acest ineficient Consiliu Național al Audiovizualului ar introduce reguli și standarde mult mai clare și mai înalte? Și dacă ar veghea zi și noapte apărînd la sînge normele profesionale, limba română, structurile de programe, prezența proporțională a emisiunilor culturale, muzica și filmul românesc? Moare cineva? Nici vorbă! Abia se face puțină ordine în toată nebunia asta! Și cîștigă limba și cultura română. Că nu vrea CNA-ul? Mare brînză! Legea CNA-ului poate fi desființată în orice moment. Majoritatea parlamentară, Guvernul și președintele pot spulbera o instituție care toacă bani și nu este în stare să vegheze la sanitatea prestației în public, mai ales la radio și televiziune. De ce instituția aceasta de veghe asupra spațiului mediatic rămîne sub controlul unui personaj ca Laura Georgescu, atîta vreme cît ea poate fi schimbată prin decizia membrilor Consiliului? Că nu vor partidele aflate la putere? Asta înseamnă că PSD-ului îi convine această circăreală, acest limbaj de Mitică Dragomir amestecat cu stilul Vadim și Dan Diaconescu. Probabil că Victor Ponta, cel care a și desemnat-o pe Laura Georgescu, nu și-ar fi putut permite atîtea pe micul ecran. Nici el și nici Traian Băsescu, repere de obrăznicie, de tupeu și mîrlănie. Toate instituțiile publice importante au cîte un reprezentant în CNA. Ce le împiedică să inițieze o operațiune de curățire a spațiului public? Teama de gura presei? Frica de limbajul mai îngrijit?
Porcăiala și circul de la radiouri și televiziuni, din ziare, site-uri și Facebook au atins cote greu de imaginat. Nimeni nu poate formula un subiect serios fără ca peste cîteva ore să nu fie împroșcat cu noroi sau îngropat de glume proaste și bancuri insalubre. Știu mulți oameni care ar interveni public în tot felul de subiecte, dar nu o fac pentru că au o teamă cumplită de felul în care vor fi tratați sau înțeleși. Unii refuză funcții sau responsabilități publice pentru că nu vor să fie terfeliți. Mai bine anonimi, decît în aceeași troacă cu hoții și secretarele de platou, cu paparudele și cocalarii. Decît să fie terfeliți de confrații lui Ciutacu și Capatos, mai bine se uită la desene animate sau la Al Jazeera.
Pe 3 mai este Ziua Libertății Presei. Ziua Libertății Presei în toată lumea, nu în România. În țara noastră există nenumărate zile ale iresponsabilității presei. De Ziua Libertății Presei nu a mișcat aproape nimeni. Asociațiile sunt figurante, moarte, caraghioase. Unii trăiesc (și o duc bine) din închirierea bunurilor care aparțin asociațiilor ziariștilor (adică ziariștilor nepăsători). Alții folosesc asociațiile pentru pensii, pentru intrări gratuite pe te miri unde. Dar de starea presei și a limbajului public nu se ocupă nimeni.
De Ziua Libertății Presei nici măcar evenimentele drăgălașe la Fîntîna de la Universitate nu mai au loc.
Vorba unuia: „Ce, noi mai avem presă?!“.

Limitarea libertății presei în Balcanii de Vest în vizorul Parlamentului European

RADOR (2 mai 2017) – „În statele din Balcanii de Vest libertatea presei nu este deplină, deoarece se confruntă cu politizarea, cu probleme în aplicarea legii, cu atacuri și amenințări la adresa jurnaliștilor, în paralel cu o creștere a fenomenului autocenzurii” – se menționează în raportul elaborat de centrul de cercetare al Parlamentului European. În raportul din acest an intitulat „Balcanii de Vest – tendințele libertății presei” se subliniază că autocenzura este consecința directă a presiunilor subtile sau deschise exercitate asupra jurnaliștilor, iar calitatea presei are de suferit prin favorizarea presei de tip tabloid. Intimidarea ziariștilor este larg răspândită, iar atacurile comise asupra jurnaliștilor rămân nepedepsite, iar ca exemplu este dată Serbia cu trei cazuri nerezolvate. „Parlamentul European condamnă imixtiunile politice și autocenzura pe scară largă și face apel la statele candidate la Uniunea Europeană să asigure un climat mediatic independent și pluralist care să asigure o relatare obiectivă și exactă a evenimentelor. De asemenea, Parlamentul European face apel la instaurarea unui sistem juridic eficient” – se subliniază în raportul dat publicității înainte de 3 mai, Ziua Mondială a libertății presei. Raportul atrage atenția că în Serbia nu este clară structura patronatului din presă și nici modul în care este finanțată presa, în special la nivel local. Bosnia-Herțegovina este criticată pentru netransparența finanțării și a patronatului mass-media, iar în Macedonia mai multe posturi de televiziune ar apaține unor persoane care au legături cu membrii ai guvernului.(www.beta.rs – 2 mai)

Apel al Asociației Jurnaliștilor din Serbia de a se întrerupe programul timp de cinci minute

RADOR (2 mai 2017) – Asociația Jurnaliștilor din Serbia (UNS) a făcut apel la jurnaliștii și angajații din mass-media ca miercuri, 3 mai, de la ora 11:55 până ora 12:00, să întrerupă programul și să dea publicității un anunț în care să specifice că în Serbia libertatea presei este în pericol, că jurnaliștii lucrează sub presiune și niciodată nu au fost într-o stare ecomomică atât de precară. Cu ocazia Zilei Mondiale a libertății presei, care este marcată în fiecare an la 3 mai, UNS a publicat un manifest în care subliniază că în ultimii ani puterea, dar și opoziția au demonstrat o atitudine arogantă față de jurnaliști și presă în general, prin schimbarea sau demiterea ilegală redactorilor, prin discriminarea jurnaliștilor pentru politica lor editorială. UNS solicită ca Guvernul Serbiei să rezolve cât mai urgent statutul Agenției de știri Tanjug, să finalizeze privatizarea cotidianelor „Politika” și „Vecernji novosti”, să elaboreze strategia dezvoltării sistemului de informare publică și să se stabilească un dialog privind necesitatea de a promova o cultură a comunicării publice, atât de importantă pentru democratizarea societății sârbe.(www.tanjug.rs – 2 mai)

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*