default-logo

Doliu național in Israel

Adaugat pe 28 Sep 2016
De :
Comment: Off

logo-gazetaShimon Peres, ultimul dintre părinții fondatori ai Israelului, a murit în somn, miercuri dimineața în jurul orei 3:00, la vârsta de 93 de ani, a declarat presei Rafi Walden, medicul său personal și în același timp, ginerele său. Peres a murit liniștit, înconjurat de membrii familiei, care au fost chemați marți seara să-și ia rămas bun de la acesta. Fostul președinte și prim-ministru a „luptat pentru viața lui”, până în ultimul moment, după ce în urmă cu două săptămâni a suferit un accident vascular cerebral major.shimon-peres
Născut pe 2 august 1923, în Polonia, marele om de stat al politicii israeliene și unul dintre cele mai admirate simboluri ale țării a deținut practic, de-a lungul unei cariere de șaptezece ani, funcții în fiecare birou politic la nivel înalt, inclusiv două cadențe ca prim-ministru și mandate extinse ca ministru de externe, apărare, transporturi și finanțe. În 2007 a fost ales de Knesset, în funcția supremă, pe care a ocupat-o până în anul 2014, devenind cel de-al nouălea președinte din istoria țării. A câștigat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1994 pentru activitatea sa depusă în sprijinul unui acord de pace interimar cu palestinienii. Peres a devenit una dintre cele mai

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

populare figuri publice ale Israelului în ultimii săi ani, luptând pentru pace până în ultimele zile ale vieții sale.
Corpul neînsuflețit al marelui conducător a fost depus în aula Knesset-ului, unde oamenii își vor putea lua rămas bun de la acesta. Înmormântarea va avea loc mâine pe muntele Hertzl, unde Peres își va dormi somnul de veci lângă fostul prim ministru Itzhak Rabin și sunt așteptați să participe la ceremonia funerară lideri importanți din țară și străinătate. Mii de mesaje de condoleanțe au sosit din lumea întreagă și toată țara își plânge astăzi marele și iubitul său conducător. Fie-i amintirea binecuvântată!

Despre Autor

Articole asemanatoare