default-logo

Dor de România, paradă cu costume de acum 200 de ani în Argeș

Cu ocazia Zilei Naționale a Costumului Tradițional Românesc, mâine, 14 mai, în Argeș are loc manifestarea „Dor de România”.
După cum transmite corespondentul Radio România Antena Satelor, Constantin Pașol la evenimentul care începe la ora 15,30 în centrul Piteștiului sunt așteptați sute de iubitori și purtători ai costumului popular la o paradă în aer liber.

„Scoateți comorile din lăzile de zestre și arătați-le lumii întregi!” -spun organizatorii manifestării, Elena Iagăr și Diana Idoraș, două iubitoare ale tradițiilor românești din zonă, păstrătoare ale costumului autentic românesc.
Parada de la Pitești se va desfăşura pe traseul Tea­trul „Alexandru Davila” – Piaţa „Vasile Milea” , va continua cu prezentarea podoabelor și se va încheia cu spectacole folclorice.
Manifestarea mai cuprinde și alte momente artistice susţinute de artişti şi ansambluri din mai multe zone etnofolclorice din Argeș și Muscel, la eveniment confirmând participarea artiști din peste 30 de comunități din Argeș.
Printre cele mai vechi straie tradiționale se vor afla și câteva costume purtate de fete acum aproape 200 de ani, spune una dintre organizatoare.

Scopul acestei manifestări este promovarea portului tradiţional românesc.
„Sperăm să vină alături de noi cît mai mulţi argeşeni mîndri să poarte straiele strămoşeşti. Argeşul are cu ce să iasă în lume. Regina Maria a impus o regulă la palat: familia regală să poarte costumul popular muscelean, pentru că îl găsea ca fiind cel mai frumos, iar doamnele din suita reginei să poarte costume din celelalte zone ale ţării“, spune Elena Iagăr.

Constantin PAŞOL jurnalist Radio România / membru UZPR

Despre Autor

Comenteaza

*