default-logo

Dragostea creștină, dragoste jertfelnică

In urmă cu două luni am întâlnit o fostă colegă de liceu, profesoară, care merge destul de des la țară la casa părintească, devenită acum – după trecerea în eternitate a părinților – casă de vacanță. În discuțiile noastre, la un moment dat mi-a pus o întrebare retorică: știi ce mă impresionează pe mine la oraș? Faptul că bisericile sunt pline, în timp ce la țară, acolo unde credința era puternică altădată, acum lasă de dorit. Am dezvoltat apoi pe larg cauzele acestei stări de fapt, care nu fac obiectul acestui articol.
I-am dat dreptate interlocutoarei mele, dar soluțiile din partea celor responsabili și datori să le împlinească, se lasă însă așteptate. Într-adevăr, la oraș, de pildă în București, sunt (încă?) locuri și oameni, adevărate oaze de lumină, unde mintea și sufletul se îmbogățesc pe măsura căutării celor interesați de purificare, de schimbare, de înălțare spirituală, de adevăr. Spre un astfel de loc mă îndrept eu acum.
Azi este o zi însorită de duminică a sfârșitului de mai, când sufletul își cere hrana sufletească și inima cere pașilor să mă poarte spre un loc de meditație, de rugăciune, de bucurie duhovnicească, de întâlnire cu oameni asemeni mie, care aspiră la puritate, ale căror gânduri rezonează cu ale mele. Din multiplele biserici și chiar mânăstiri (Antim, Radu Vodă, Plumbuita ori schitul Darvari) din București – atrăgătoare fie prin așezare, istoric, arhitectură, fie prin duhovnicii vestiți – am decis să merg din nou la biserica ”Sfântul Miron Patriarhul” ctitorită de Regina Maria, pentru că am aflat că are un invitat de seamă.
De la intrarea în biserică simt cum pacea își face sălaș în inima mea, sub imperiul interiorului frumos pictat și al muzicii bizantine care vine dinspre strană. O bucurie aparte îmi inundă sufletul, o dată cu mireasma specifică a esenței de mirt pe care o respir. Sfânta slujbă a liturghiei a început de câteva minute. Ascult și văd cu mare încântare întreaga desfășurare, după care urmează predica preotului iconom stavrofor Gheorghe Neagoe, care începe cu precizarea stabilirii noastre în timp și spațiu ” hic et nunc” : ”Prăznuim azi Duminica a VII-a după Înviere, duminica dedicată Sfinților Părinți de la Sinodul I de la Niceea din anul 325.”
După invocarea versetului 1 al Psalmului 17:

”Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu”, preotul se referă apoi pe larg la ”Rugăciunea lui Iisus” adresată Tatălui, din care rezultă și unitatea între Tatăl ceresc și Fiul, rezumată în Evanghelia Sf Apostol Ioan (XVII, 1-13):
”In vremea aceea, ridicându-și ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamărește pe fiul Tău, ca și fiul Tău să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viața cea veșnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe pământ și am săvârșit lucrul pe care mi L-ai dat să-l fac. Și acum Mă preamărește Tu, Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, și Mi i-ai dat Mie și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceștia pe care Mi-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele, și M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzești-I în numele Tău pe cei care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine și acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei. AMIN! ”
A explicat apoi ce înseamnă Trinitate, ce reprezintă Fiul, cum a fost investit cu puterea dată Lui de sus, la misiunea Sa mesianică și asigurarea dată ucenicilor de către Iisus așa cum rezultă din Evanghelia Sf Apostol Matei cap 28/16-20:” Mântuitorul Iisus Hristos poruncește Apostolilor zicând: „ Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea mergeți, învățați toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească tot ce v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Sfinții Apostoli au ascultat porunca Mântuitorului și au răspândit adevarata Evanghelie pretutindeni în lume, mărturisind pe Hristos și Sf Biserică, punând astfel bazele creștinismului.
Fiind vorba despre sărbătorirea Sf Părinți, participanții la Sinodul I de la Niceea, care au susținut dumnezeirea Fiului, consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl („de o fiinţă cu Tatăl” – cum mărturisim în Crez) şi naşterea Fiului din Tatăl „mai înainte de toți vecii”, Sinod care a avut ca temă : Erezia lui Arie (nu este cazul să o dezvoltăm) preotul Gh. Neagoe – după o incursiune în primele trei secole de prigoană a creștinilor – a amintit un moment culminant al acelui Sinod, cum Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sunt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, când a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.
Predica s-a încheiat cu aceeași invocare mărturisitoare: ”Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu”.

Dan Puric – misionar creștin al neamului românesc
După Sfânta Liturghie și predică, ni se dezvăluie numele invitatului: maestrul Dan Puric prezent şi domnia sa în bisercă de la începutul slujbei ca invitat special pentru a treia oară, actorul îndrăgit și prețuit de milioane de români din țară și din diaspora, cunoscut atât de pe scena Teatrului Național cât și prin Conferițele susținute în numeroase localități din țară sau în comunitățile românilor aflați în străinătate pe mai multe continente. Preotul Gheorghe Neagoe, mare iubitor de artă și cultură – prin cuvinte alese, protocolar și totodată apropiat, cu căldură – îl invită să ia cuvântul. În discursul său, Dan Puric s-a referit la credința creștină ca jertfă, urmând exemplul lui Iisus ” Imitatio Cristi” și la semnificaţia credinței ca o amprentă sacră a sufletului românesc, care se deosebește de cele ale creștinilor de alte nații europene, printr-o trăsătură fundamentală: mila creștină. Această trăsătură nativă poate a fost augmentată în contextul năpastelor istoriei care au trecut peste noi în ultimele două mii de ani culminând cu anii urgiei comunismului, când mulți creștini înspăimântați de ororile sistemelor agresive din anii aceia grei, când au fost arestați și torturați cu sutele de mii, și au ajuns să-și făcă cruce în cerul gurii, de teama opresorilor atei.
Făcând aluzie la fariseii și saducheii contemporani cu Iisus și la modul cum I-a certat Mântuitorul, Dan Puric – adevărat trezitor al conștiințelor neamului, adevărat misionar creștin modern – condamnă indirect: pasivitatea, neimplicarea intelectualilor, dar și pe guvernanții actuali, trimițând în acest sens la Evanghelia Sf Apostol Matei, capitolul 23 (13-15):

”Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi”.
Dragostea creștină înseamnă toleranță, a continuat oratorul, dar totodată este și sursa capacității, a vitalității de a ne apăra valorile creștine, tradițiile. Naționalismul românesc nu seamănă cu cel german, a fost o reacție de apărare. Dragostea este leac și este mântuire! Asta este calea de mântuire a României! Dragostea jertfelnică, dragostea creștină!! Citându-l pe Părintele Stăniloaie, D.P a subliniat din îndemnurile sale: să fii străbătut de suflet! Nu doar să ai suflet, ceea ce înseamnă mult mai mult… Femeii adultere care era condamnată la moartea prin lapidare, Iisus I-a citit sufletul și I-a spus: ”Să nu mai păcătuiești!” cu alte cuvinte, să nu mai faci ce ai făcut! Dragostea creștină te determină să nu mai repeți greșelile. Avem, purtăm în noi chipul lui Dumnezeu.
Dragostea creștină înseamnă jertfă! Nu înseamnă doar plăcere, satisfacție de moment– acestea se obțin și prin dragoste trupească.
Dragostea înseamnă dăruire, și are acel ”ceva” care se declanșează de pildă în stările extreme când cineva drag este în primejdie și nu mai ții cont de instinctul de supraviețuire și te avânți să-l aperi, să-l salvezi pe celălalt. Este forța care te face să nu-ți fie teamă, să răzbești de unul singur dacă este cazul! Instinctul de jertfă duce la transmutare, transfigurare. În cuvântul său, Dan Puric a subliniat „necesitatea de a fi uniţi” (așa cum Fiul una este cu Tatăl) pentru că Dumnezeu ascultă rugăciunea celor uniţi în dragostea de neam şi de adevăr. Unirea este binecuvântare pentru cei care au credinţă în Dumnezeu şi nu uită faptele înaintaşilor, urmându-le pilda jertfelnică – făcându-ne să ne gândim desigur și la eroii neamului, comemorați cu câteva zile în urmă, în sfânta zi de Inălțare.
Dan Puric a captivat întreaga audiență de la primele cuvinte. Cum? cu farmecul său oratoric inconfundabil, presărat fie cu scurte incursiuni în filozofie, cu mici povești, cu referiri la întâmplări reale, inclusiv atitudini și replici ale oamenilor simpli în special (are în memorie o sumedenie de babe și moși înțelepți și hâtri pe care-i introduce în discurs când nu te aștepți, întărind astfel semnificația expunerii) din care reiese adevăratul caracter, frumusețea sufletească a poporului român. Pe lângă enoriași, au fost prezenți în biserică mulți oameni de cultură, scriitori: Paula Romanescu, Rodica Subțirelu, Rodica Elena Lupu, Dr Cornelie Zeana, Victoria Milescu, Eliza Roha, Floarea Necșoiu, Florin Grigoriu, Doina Bârcă, Ioana Stuparu, Geo Călugăru, Ela Blu, Ana Garaș, Violeta Popescu, Vivi Florescu, Maria Timuș, Daniel Prallea Blaga, Doina Ghițescu, Vasilica Ilie, Mihai Costin, Constantin Sinescu (sculptor) subsemnata ș.a

Mulțumind actorului Dan Puric și celor prezenți pentru interesul și răbdarea dovedite prin faptul că au rămas până la final, preotul Gheorghe Neagoe a încheiat: „Să respectăm rânduiala Bisericii, care ne îndemnă la viaţa curată, respectarea postului şi la rugăciune fierbinte către Bunul Dumnezeu, pentru a putea fi feriţi de vrăjmăşiile celui rău, să fim uniți ca neam și uniți în credința strămoșească.”
La ieșirea din biserica ce fusese arhiplină, pe fețele și în ochii tuturor strălucea acel ”ceva” la care se referise Dan Puric, ca o garanție a faptului că suntem urmașii – aidoma strămoșilor noștri – în care sufletul nu s-a înstrăinat, nu este alienat, salvarea stă în noi, în cugetele și aspirațiile noastre.

Dr. Elena Armenescu
membră a Uniunii Scriitorilor din România

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*