default-logo

Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”, ediția a IX-a

Invitație la Galați, între 14-18 iunie 2017

Biblioteca „V. A. Urechia” din Galați ne invită între 14-18 iunie 2017 la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional al Cărții „Axis Libri”, pus sub semnul comemorării celor 128 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, gazetarului, patriotului și martirului Mihai Eminescu. „Manifestarea este organizată sub patonajul Ministerului Culturii și pe parcursul celor cinci zile, iubitorii de carte vor putea participa la recenzii, dezbateri, colocvii literare care se vor armoniza cu o serie de manifestări cultural artistice și educative, susținute de unele instituții de cultură și învățământ din municipiul Galați. Va fi o gamă largă de ofertă de carte, deoarece, la această ediție și-au anunțat prezența aproximativ 250 de edituri din țară și de peste hotare. De asemenea, fiecare editură prezentă la Galați va dispune de standuri de carte cu vânzare, motiv pentru care îi invităm pe gălățeni, și nu numai pe ei, să nu ocolească spațiul dedicat cărții, de unde vor putea să cumpere carte de toate genurile: literatură, spiritualitate, istorie, artă și chiar eseu științific”, ne-a spus domnul Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia” – Galați, gazda manifestării.
Între editurile pezente reținem: Junimea, Doxologia – Iași, Eikon, Epigraf (Chișinău), „Istros” – Muzeului de Istorie – Brăila, Niram Art (Spania), TipoMoldova, „Detectiv literar”, „Princeps Multimedia – Iași”, „Prestige” – București, „Orpheu 2000” – București, Armonii Culturale – Adjud, „eLiteratura” – București, „Artes” a Universității de Arte „George Enescu” – Iași, „Limes” – Cluj-Napoca, Ed. Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”- Galați, „Sinteze”- Galați, nu în ultimul rând, „Axis libri”, editura Bibliotecii „V. A. Urechia”.
Deschiderea oficială va fi miercuri, 14 iunie, ora 11.00, pe Aleea Domnească din Galați, zona pietonală de la „P”-uri. Complexul expozițional cuprinde între 45-50 de standuri mobile outdoor și două caravane de carte care vor reuni biblioteca ambulantă a celor aproximativ 250 de edituri prezente. În cadrul festivalului vor fi „campanii de stradă” pentru promovarea lecturii, „popasuri” literare la Biblioteca estivală din Parcul „Eminescu”, Faleza Dunării, Grădina Botanică, Grădina Publică. Sâmbătă, în jurul prânzului, vor fi premiați câștigătorii Concursului de creație literară „Scriitori de ieri, de azi, de mâine”.
Și dacă editurile ne prezintă „noutăți” editoriale, în cadrul amintitului festival sunt așteptați și iubitorii de carte de demult, la expoziția „Antiquis libris”, unde vor putea admira carte veche românească și străină, hărți și gravuri, aflate în colecțiile Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și a Muzeului de Istorie Galați.
Pentru buna organizare a întâlnirii cu cartea și-au dat mâna Primăria locală, Consiliul Județului și Consiliul municipiului Galați.
Nu lipsesc din cadrul manifestării instituțiile de cultură din „Orașul Teilor”: Universitatea Dunărea de Jos, Inspectoratul Școlar, Palatul Copiilor, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul „Gulliver”, Muzeul de Artă Vizuală, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Studenților, uniunile de creație ale Scriitorilor și ale Ziariștilor Profesioniști, alte instituții de cultură și artă.
În concluzie, zilele acestea, sunteți așteptați la Galați, pe Aleea… cărții, pentru a vă bucura de frumusețea cuvântului scris și rostit. Cine sunt personalitățile care vor „aduce cartea” de bună calitate, veți afla!

Maria Stanciu

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*