default-logo

FILARMONICA „BANATUL”Avancronica de concert

Vineri, 2 iunie 2017, ora 19
Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului de vineri, 2 iunie, propune un concert care este axat în principal pe două capodopere ale geniului muzicii româneşti — George Enescu. Vom asculta Preludiu la unison şi Menuet lent din Suita nr.1 şi la final Simfonia nr.1 în mi bemol major, op.13. Între cele două lucrări, Volkhard Steude — vioară şi Cătălina Butcaru — pian, vor interpreta Concertul pentru pian, vioară şi orchestră de coarde op. 13, de Felix Mendelssohn Bartholdy.
Concertul orchestrei simfonice va debuta cu un preludiu unic în istoria muzicii: cel compus de George Enescu în deschiderea Suitei pentru orchestră nr.1, în do major op.9. Este celebrul Preludiu la unison, o idee genială, o melopee infinită cu caracter cvasi improvizatoric. O întreagă orchestră de coarde va cânta la unison, ca o singură vioară. Doar după măsura 80 va apare şi un timpan în tremolo, într-o nuanţă discretă. Această pagină, probabil unică în literatura simfonică mondială, a constituit un gest de curaj artistic al unui tânăr de numai 21 de ani, într-o perioadă dominată de armoniile sofisticate ale expresioniştilor francezi.
Inspirată de monodia cântecului nostru popular, desfăşurarea melodică are o libertate expresivă ce nu are nevoie de armonie sau polifonie. Desigur, libertate, dar trebuie să menţionăm că cele 139 de măsuri sunt construite pe modelul şirului lui Fibonacci, pe secţiunea de aur descoperită de acesta în anul 1202. Nu ştim dacă Enescu cunoştea această lege a proporţiilor perfecte, sau dacă geniul său i-a dictat intuitiv cum să organizeze acest miraculos material sonor. Maestrul Radu Popa a înţeles că există o unitate între Preludiu şi următoarea parte — Menuet lent. De aceea le-a programat împreună. Compozitorul Pascal Bentoiu, în cartea sa „Capodopere enesciene” spunea despre Menuet lent că seamănă cu un trandafir, care, strâns la început, în forma perfectă a bobocului, se deschide treptat şi ia forma florii deschise.
Felix Mendelssohn Bartholdy, s-a născut într-o familie înstărită, tatăl său fiind bancher. A demonstrat de mic un talent muzical ieşit din comun, a fost ceea ce numim copil minune. La nouă ani susţinea concerte pentru pian. A fost pianist, dirijor, dar mai ales compozitor, lucrările sale fiind iubite în întreaga lume. Concertul a fost compus de Mendelssohn în 1823 pe când avea 14 ani. Era destinat să fie interpretat într-un concert privat la 25 mai, în casa sa. Interpreţii erau profesorul său de pian şi un violonist prieten. Mai apoi fiind mulţumit, compozitorul a revizuit notele adăugând suflători şi timpani.
La începutul frământatului secol XX, apare o capodoperă, o strălucită sinteză a întregii experienţe a simfoniştilor secolului anterior – prima simfonie a lui Enescu. Avea 24 de ani şi deşi simfonia este expresia vie a fericirii, a luminii şi adevărului, nu apare deloc ca o lucrare de tinereţe, ci compozitorul dozează în ea extrem de eficace întreaga ştiinţă muzicală de până la el. De aceea, mulţi muzicologi sunt tentaţi a căuta în mod naiv influenţe, când poate fi vorba doar de asimilări, continuităţi sau înrudiri temperamentale cu predecesori. S-au forţat asemănări cu muzica beethoveniană, spunând că această simfonie este eroica enesciană, ceea ce nu este neapărat peiorativ, dar în afară de aceaşi tonalitate, este definitiv altă muzică. Originalitatea profundă a lucrării este descoperită de analiştii partiturii, care observă în această simfonie un compozitor marcat de un romantism clasicizant, absolut unic. La fel melomanii, dacă ascultă o interpretare corectă, fără păreri prea subiective – pentru că Enescu a scris în partituri exact cum dorea să-i fie interpretate lucrările, indicaţiile sale fiind foarte precise – au posibilitatea să savureze muzica unui geniu şi nu trimiteri colaterale spre alţi compozitori. Vor percepe o muzică cu simţiri proprii şi profunde, invenţii permanente şi creativitate. Simfonia a fost finalizată în 1905, iar prima audiţie s-a petrecut la 21 ianuarie 1906 la Paris. A fost primită excelent fiind cântată imediat în oraşe mari din Franţa. Enescu a dedicat-o colegului său de conservator, compozitorului italian Alfredo Casella.

Mircea Tătaru

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*