default-logo

File din istoria medicinii AVICENNA

Omenirea cinsteşte amintirea vestitului filosof, medic, poet şi cercetător tadjic-persan Abu-Ali-Ibn-Sina (Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī), – latinizat Avicenna, de la naşterea căruia s-au trecut peste 1000 de ani.
Origiar din satul Afshena, lângă Buhara, Avicenna a scris peste 300 de lucrări, în parte pierdute. A dezvoltat în mod creator unele idei înaintate ale lui Aristotel. Opera sa medicală a stat timp de cinci secole la baza studiului medicinii atât în Orient, cât şi în Occident.
De mic copil, Ibn-Sina a îndrăgit cartea. Când a împlinit zece ani, a terminat studiul Coranului şi al disciplinelor literare.
Un oarecare Abu-Abdalah Natili, sosind la Buhara, a fost chemat de tatăl lui Ibn-Sina să locuiască în casa lui. Lui Natili i-a fost încredinţat fiul mai mare, Ibn-Sina, pentru a-l îndruma în studiul filosofiei şi al ştiinţelor matematice. Dar curând s-a convins că elevul nu mai avea ce învăţa de la el. Nu puţine fuseseră cazurile când, poticnindu-se la interpretarea unui text de logică sau la demonstrarea unei teoreme, el era scos din impas de către însuşi discipolul său care, cu încetul, s-a deprins să studieze singur, folosind, în traduceri, scrierile clasicilor elini şi mai cu seamă comentariile, vechi sau mai recente, la aceste scrieri.
Concepţia filosofică a lui Ibn-Sina cuprindea, în ciuda concesiilor făcute idealismului şi teologiei, elemente materialiste preţioase.
„Lumea există dintotdeauna, spunea Ibn-Sina, ca un dumnezeu, din care ar proveni, nu ca o creaţie, cum susţineau teologii islamici, ci ca o emanaţie. Afirm cu toată încrederea existenţa unei legături indisolubile între materie şi mişcare, şi a unei legităţi naturale universale”.
Ideile înaintate etico-politice ale lui Ibn-Sina şi atitudinea sa sceptică faţă de teologia oficială i-au atras ostilitatea aristocraţiei dominante şi a clerului, care l-a declarat eretic.
Avicena a început, în aceeaşi perioadă, să studieze medicina, se pare că la îndemâna savantului nestorian Avi-Sahl Masini şi sub îndrumarea lui Abul-Mansur Camari, un eminent medic din Buhara.
În autobiografia sa Ibn-Sina povesteşte: „Deoarece medicina nu este o ştiinţă grea, meşteşugul meu a atins în acest domeniu un asemenea nivel, încât mulţi din medicii cunoscuţi la vremea aceea şi-au însuşit de la mine unele cunoştinţe. M-am ocupat şi cu practica lecuirii, iar poarta vindecării şi a experienţei s-a deschis înaintea mea cât se poate de larg. În acelaşi timp am continuat şi studiul jurisprudenţei, având atunci 16 ani”.
La Buhara, el a frecventat spitalele şi a dat nevoiaşilor consultaţii gratuite (experimentând totodată, efectul anumitor medicamente preparate de el însuşi), ceea ce i-a permis să acumuleze o enormă experienţă clinică şi terapeutică.
Veacuri de-a rândul, medicii şi savanţii l-au cinstit pe Avicenna, ca pe o întruchipare a forţei binefăcătoare a geniului. În cântul al IV-lea al Infernului, Dante îl aminteşte pe medicul-filosof printre iluştrii locuitori ai „castelului înţelepţilor” din afara lumii creştine.
Opera lui Ibn-Sina reprezintă cel mai viguros pilon al podului, ce leagă medicina antichităţii de cea a Renaşterii. Ea promovează curajos criteriul raţiunii şi al experienţei şi, prin aceasta pregăteşte marele avânt, ce caracterizează ştiinţele moderne.

Ion Cuzuioc,
medic și scriitor

Despre Autor

Comenteaza

*