default-logo

File din istoria medicinii

Hippocrates – părintele medicinii !
Născut în anul 460 înainte de Hristos, pe insula greacă Kos, Hippocrates-copilul dă dovadă de o curiozitate greu de satisfăcut, mai ales pentru cercetarea naturii, lucru explicat prin tradiţiile familiale. Istoricii atestă că până la Hippocrates în familia lui au fost şaisprezece generaţii de medici.
La vârsta de zece ani el discută cu învăţătorii săi „… nu numai probleme de geometrie şi logică, dar şi despre chirurgie şi dietetică”. Încadrat în şcoala asclepiană (de la Asclepios – reprezentantul medicinii printre zei) tânărul studiază timp de patru ani opera confraţilor săi, pătrunzând în esenţa ritualurilor şi în tainele formulelor magice, pe care, însă le neagă în mod hotărât.
În curând Hippocrates părăseşte baştina şi pleacă în ţara piramidelor – Egipt, unde întâlneşte pentru prima oară asemenea lucruri ca: prescrierea folosirii lenjeriei albe, curate pentru nou-născut, condamnarea practicii înfășării, exerciţiilor şi jocurilor la aer liber ale copiilor ş.a. Cât priveşte examenul medical, apoi Hippocrates ajunge la concluzia că e absolut necesară o foaie de observaţie clinică a bolnavului. E primul precept pe care-l va lăsa drept moştenire posterităţii.
Îmbogăţit cu diverse observaţii şi experienţe, la cei douăzeci de ani ai săi, Hippocrates se întoarce în patrie cu convingerea că întreaga medicină greacă trebuie reformată. În locul unei practici bazate pe magie şi misticism, el creează o nouă medicină la temelia căreia pune „experienţa riguros condusă şi raţionalismul corect”.
Activitatea lui Hippocrates se desfăşoară în perioada înfloririi economice şi culturale a Greciei antice. Aflându-se în centrul luptei dintre filosofia materialistă şi cea idealistă, el se manifestă drept reprezentant ferm al materialismului în medicină.
Hippocrates e fondatorul principiului atitudinii individuale faţă de bolnav. Pentru el nu există „mărunţişuri”. Orice mărunţiş, spunea marele medic, poate să ascundă un simptom de valoare. Observaţiile lui pe parcurs de ani au fost sistematizate într-o lucrare preţioasă – „Aforismele lui Hippocrates”, carte ce prezintă interes nu numai pentru tinerii medici, ci şi pentru masele largi de cititori.
Meritul lui Hippocrates constă şi în faptul că el a formulat principalele tipuri ale temperamentului: sanguinic, flegmatic, coleric, melancolic. După Hippocrates, fiecare tip e predispus la anumite boli. Bolile, afirmă medicul, pot fi determinate de factori externi (influenţa anotimpului, climă, aer, apă) şi interni (vârstă, sex, temperament, ereditare, mod de viaţă).
Concluzia logică a concepţiilor medicale ale lui Hippocrates a constituit-o sistemul său de tratare bazat pe o serie de principii, dintre care vom pomeni doar unul, sfânt şi azi: a nu aduce daună.
De numele lui Hippocrates e legată imaginea noastră despre înaltul caracter moral şi etica comportării medicului. „Jurământul lui Hippocrates” e cunoscut de toţi. Poate e mai puţin cunoscut ceea ce spunea savantul în lucrarea sa „Despre comportarea cuvenită”: „Între medicină şi filosofie nu este o deosebire prea mare. Tot ceea ce se cuvine filosofiei se aplică în mod egal şi medicinii: sete de cultură, dragoste pentru carte, dezinteresare, moravuri austere, modestie, simplitate, bună reputaţie, judecată sănătoasă, sânge rece, linişte sufletească, curăţenie morală, gravitate de limbaj, cunoştinţe despre lucruri utile şi o bună cunoaştere a practicii vieţii, fuga de lucruri josnice, lipsa de credinţe superstiţioase şi un suflet cu adevărat larg. Ambele aceste ştiinţe trebuie să se ferească de josnicie şi nestăpânire, de aviditate nesătulă, de pofte dezlănţuite şi de neobrăzare”. Îndrumând paşii şcolii pe care o crease, Hippocrates şi-a dobândit o nemuritoare glorie. La vârsta de 30 de ani el ajunge să fie cunoscut până la „marginea lumii” de atunci. Celebrul medic din Kos devine un neobosit călător pe uscat şi pe apă, bătând drumurile pietroase ale Greciei, străbătând îngheţata Sciţie şi torida Persie. Pentru ca în cele din urmă să fie implorat să vină la Atena ca să-şi salveze concetăţenii de ciumă.
Legendele despre „părintele medicinii” mai circulă în zilele noastre. Se spune cum că în pomul de lângă mormântul vestitului medic se aciuase un roi de albine. Mierea lor avea faima de a tămădui o mulţime de boli, fapt care i-a făcut pe mulţi bolnavi să parcurgă sute şi sute de kilometri în speranţa de a se vindeca.

Ion Cuzuioc,
medic și scriitor

Despre Autor

Comenteaza

*