default-logo

Gala filmului românesc pentru copii – prima ediție

gala-filmului-ptr-copiiAsociația Europeană pentru Promovarea Filmului (AEPF) vă invită la „Gala filmului românesc pentru copii”, un veritabil maraton al vizionării unor filme clasice românești, care au încântat generații întregi. În perioada 27-30 martie 2017, la Cinema Europa, din București, se desfășoară „Gala filmului românesc pentru copii”, un eveniment cultural-educativ ce se adresează copiilor de școală generală, care sunt invitați în perioada săptămânii „Școala altfel” să vizioneze gratuit filmele „Veronica”, „Veronica se întoarce”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Dumbrava minunată”, „Maria Mirabela”, „Amintiri din copilărie”, „De-aș fi Harap Alb”, „Aventurile lui Babușcă”, „Rămășagul”, „Pupăza din tei”, „Saltimbancii” și „Zâmbet de soare”.
Organizatorii „Galei filmului românesc pentru copii” nu percep nicio taxă pentru participare. Accesul este permis doar în baza programării prealabile a unităților de învățământ din Capitală, care au stabilit să desfășoare „Școala altfel” în ultima săptămână a lunii martie a.c.

„Gala filmului românesc pentru copii” este un eveniment cultural-educativ care beneficiază de sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, RADEF RomâniaFilm, Centrul Național al Cinematografiei, DACIN SARA.

La deschiderea Galei, pe 27 martie a.c., vor fi invitate nume sonore de regizori și actori români care au contribuit la realizarea filmelor ce vor fi difuzate în cele trei zile: Elisabeta Bostan, Florin Piersic, Medeea Marinescu, Margareta Pîslaru, Cristian Șofron, George Mihăiță și alții.
Luni, pe 27 martie- are loc festivitatea deschiderii Galei și o singură proiecție de film; în celelalte trei zile – 28 martie, 29 martie și 30 martie – vor avea loc câte 4 proiecții/zi (ora 09.00, ora 12.00, ora 15.00 și ora 18.00).

Cadrele didactice care doresc să se înscrie la „Gala filmului românesc pentru copii” sunt rugate să îl contacteze pe directorul Galei, regizor Gabriel Boholț (tel.: 0726.078.738, email: gboholt@gmail.com).

M.C.D.

Despre Autor