default-logo

Gheorghe Bănciulescu, primul pilot din lume care a zburat cu picioarele amputate

Una din poveștile incredibile ale unui caracter cu adevărat admirabil vine din perioada interbelică. În urma unui tragic accident, pilotul Gheorghe Banciulescu își pierde ambele picioare, fiindu-i adus la cunostință de doctori ca el nu va mai putea zbura niciodată. La nici doi ani de la acest eveniment, cu ajutorul unor proteze speciale, devine primul aviator al lumii care se ridică în aer fiind lipsit de membrele sale inferioare. O asemenea pasiune pentru zbor nu putea avea decât rădăcini foarte adânci, sămânţa fiindu-i încolţită pe teatrele de operaţiuni ale armatei române în Primul Război Mondial. Tânărul sublocotenent a participat, printre altele, la luptele de la Nămoloasa şi Mărăşeşti, unde s-a distins ca un bun ofiţer. Însă privirea să era aţintită asupra văzduhului unde pentru prima dată în istorie aviatorii se confruntau în dueluri aeriene.
O singură dorinţă: aceea de a fi pilot
A încercat din răsputeri să intre în corpul aviatic românesc, dar de fiecare dată i-a fost respinsă cererea din motive medicale şi se crede că tatăl lui Bănciulescu, care deţinea gradul de maior, şi-a folosit influenţa pentru a convinge medicii militari să nu-şi dea avizul în cazul fiului sau. La încheierea războiului, s-a înscris la Şcoală de Pilotaj de la Tecuci, atrăgând în acelaşi timp atenţia pilotului Nicolae Tănase. Cu o experienţă mai mult decât îndestulătoare, acesta şi-a împărtăşit tainele cu tânărul Bănciulescu şi l-a ajutat să-şi obţină brevetul de pilot.
Neînfricarea unui temerar
În anii următori, şi-a desăvârşit priceperea devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi prestigioşi piloţi ai vremii. A concurat în diferite evenimente aviatice şi s-a remarcat prin încercările sale de a împinge cât se poate de mult graniţele. Într-una din aceste încercări, Bănciulescu era aproape de a-şi pierde viaţă: în toamna anului 1926 a vrut să doboare recordul de viteză dintre Paris şi Bucureşti. A decolat de pe aerodromul Le Bourget împreună cu mecanicul Ioan Stoica în condiţii optime şi, în primele ore, zborul s-a desfăşurat fără probleme. În Austria, în apropiere de Linz, au intrat într-un strat gros de nori şi au încercat să câştige altitudine pentru a evita piscurile munţilor. Din nefericire, în urcare, avionul a atins o creastă şi s-a prăbușit. După o îndelungă căutare, localnicii zonei şi un număr de turişti reuşesc să dea de urmă locului prăbuşirii, dar descoperă doar un morman de fiare contorsionate.
Un aviator își frânge aripile
Ioan Stoica fusese zdrobit de motorul avioanului şi fiind ucis, iar Banciulescu se zbătea între viaţă şi moarte. Unul dintre picioare îi sângera profund şi nu mai putea fi salvat, iar medicii iau hotărârea să îl amputeze. După doar câteva zile şi celălalt picior începe să prezinte semne de cangrenă şi îl pierde şi pe acesta. Petrece o perioada de timp în spitalele cehoslovace, moartea însoţitorului sau apăsându-i greu pe conştiinţa. Mai mult decât atât, era măcinat de faptul că nu va mai putea lua manşa avionului vreodată în mâini. La un moment dat, în semn de omagiu pentru Bănciulescu, mai mulţi piloţi cehoslovaci zboară cu aparatele lor în jurul spitalului din Rymarov, unde acesta era la recuperare. În ţară a petrecut alte câteva luni, acomodându-se cu protezele sale. Un om care altminteri cunoscuse libertatea în cea mai pură formă acum se vedea incapabil de a se deplasa singur într-o biata cameră. Cu o perseverenţă ieşită din comun, reuşeşte să îşi recupereze mobilitatea într-o anumită măsură şi, după o vizită la München, îi sunt confecţionate nişte proteze mai bune.
A răspuns chemării văzduhului
La câteva luni de la accident, simţindu-se sigur pe sine, face o vizită la aerodromul din Pipera pentru a-şi  revedea foştii colegi. Mihail Pantazi, unul din vechii lui prieteni, vine cu ideea de a face un zbor cu Bănciulescu într-un avion cu două locuri. La mai puţin de un an de la tragicul accident acesta se află din nou în carlingă. Vor mai urmă alte astfel de zboruri asistate, apropiindu-se cu paşi repezi de visul de a decola şi pilota singur. În ciuda infirmităţii sale, a depus eforturi considerabile pentru a învaţă cum să acţioneze cu protezele și să controaleze o aeronavă, exersând pe automobile.
În luna iulie a anului 1927, visul lui este înfăptuit în cadrul unui eveniment aviatic, fiind prima dată când un pilot cu picioarele amputate reuşeşte o asemenea performanţă. Fapta să nu a trecut neobservată fiind decorat de preşedintele francez Louis Barthou cu „Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler”. În primăvară anului următor, participa la un alt miting aviatic unde acesta a executat primele acrobaţii. A ajuns într-atât de îndemânatic încât în acelaşi an a câştigat primul loc în cadrul concursului de acrobaţie desfăşurat cu ocazia strângerii de fonduri pentru „Monumentul Eroilor Aerului”.
A efectuat o serie de zboruri îndrăzneţe foarte cunoscute de-a lungul continentului european şi asiatic acumulând zeci de mii de kilometri. Deja cunoscut şi apreciat, în special graţie poveştii sale de succes extraordinare, a fost desemnat de preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale, prinţul Valentin Bibescu, pentru misiunile aviaţiei civile franceze ce îşi dorea găsirea unor noi trasee de-a lungul continentului african.
Ultimul zbor
În 1935, îşi începe drumul epopeic din Italia ce-l va purta prin Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria şi Israel. În doar două săptămâni a traversat 22.000 de kilometri, dar acest efort îl va slăbi până la epuizare și contractează febra Dengue, o boală tropicală infecţioasă, această degenerează într-o varianta mult mai periculoasă. Pe 12 aprilie 1935, primul pilot din lume care a zburat cu ajutorul unor proteze moare într-un spital din Cairo la doar 37 de ani. Vestea morţii sale i-a îndurerat pe apropiaţi şi a îndoliat o ţară întreagă. A primit postum „Virtutea aeronautică în grad de cavaler”, „Coroana României” şi „Steaua României în grad de cavaler”. Când trupul sau a fost adus în ţară şi îngropat la cimitirul Bellu, nenumăraţi oameni au venit pentru a-l celebra pentru ultima oară pe cel care a înfruntat un obstacol considerat de mulţi de netrecut.

Laurenţiu Dologa   

Despre Autor

Comenteaza

*