default-logo

Ghid de supraviețuire pentru jurnalistul din teatrele de operațiuni

În urmă cu nu prea multă vreme, mă aflam într-un avion, venind de undeva din lumea largă. Așa cum se întâmplă de multe ori în asemenea ocazii, vrând-nevrând socializezi cu vecinul de scaun. Lângă mine s-a așezat un bărbat între două vârste, extrem de politicos și emanând o siguranță aproape magnetică. Era îmbrăcat lejer, într-o combinație de haine ale căror origini erau foarte greu de identificat. Sigur că am dialogat tot timpul într-o frangleză lejeră, care, mie personal, mi-a arătat cât de mult mai am de învățat pentru a stăpâni cele două limbi.
După politețurile de rigoare (de unde ești?, unde te duci?, ce știi să faci?) au urmat informații mai amănunțite. Așa am aflat că interlocutorul meu a fost – și mai este, ocazional – corespondent de război pentru câteva publicații din Statele Unite. Mi-am zis că fabulează și că încearcă doar să mă impresioneze. Domnul X (atunci mi-a spus numele, dar l-am uitat, bineînțeles, aproape imediat) a cotrobăit prin rucsacul său și a scos o mulțime de poze în care era fotografiat, cu vestă antiglonț și cască albastre, în multe dintre punctele fierbinți ale planetei; Irak, Afganistan, Grenada, Panama, câteva țări din nordul Africii. L-am întrebat, bineînțeles, cum de a supraviețuit. Am primit gratuit și cu zâmbetul pe buze o lecție despre ce trebuie și mai ales ce nu trebuie să faci în teatrul de operațiuni.
Prietene, m-a spus interlocutorul meu, să nu crezi niciodată că lipsa de experientă nu contează și că vei găsi până la urmă o modalitate să te descurci. Trebuie să-ți asumi un risc doar după ce ai pus în balanță toate variantele posibile apărute într-o situație critică. Chiar și atunci, nu te avânta mai mult decât este cazul. Nu te încrede în nimeni, mai ales în oamenii locului. Un străin, necunoscând limba și dialectele locale, precum și cutumele sociale și religioase, poate cu mare greutate să identifice intențiile reale ale guerilelor, armatei sau cetățenilor care pot acționa ostil, dar cu zâmbetul pe buze. Păstrează un contact permanent și constant cu Ambasada și redacția care te-a trimis. Stabiliți împreună ore fixe pentru transmiterea corespondențelor sau altor informații și spune-le mereu ce ai de gând să faci și unde ești. Nerespectarea frecventă a orelor de contact poate induce părerea că s-a întamplat ceva grav cu tine și poate declanșa operațiuni de căutare extrem de dificile într-o zonă de război. Trebuie să ai în permanență la tine o trusă minimă de supraviețuire; telefon și computer cu conexiune la internet sau direct prin satelit, medicamente, apă, o lanternă ieftină dar bună, briceag cu funcții multiple, cel puțin o brichetă, baterii, mâncare concentrată ușor de gătit și consumat, niște bani în valută convertibilă, precum și în moneda locală. Atenție, banii nu trebuie să fie prea mulți, dar sunt utili pentru a sensibiliza un localnic și a-i cumpăra informații sau pentru a închiria un mijloc de transport. Nu ieși din tabară sau din hotel niciodată fără vestă antiglonț cât mai performantă, cască de kevlar, mască de gaze, trusă minimă de prim-ajutor. Nu te baza pe ajutor imediat – oricum, soldații implicați în lupte au propriile lor misiuni, deci nu pot să-ți asigure protecție sau să-ți vină în ajutor atunci când ai nevoie. Ascultă-le cu atenție sfaturile și nu te avânta în zone insuficient controlate de armată.
Evită din capul locului îmbrăcămintea în culorile folosite de beligeranți. De la distanță culorile kaki, gri, cafeniu, negru sau leopard pot crea confuzii regretabile, în care simpla rănire poate fi considerată un miracol. Poți fi confundat de tabăra prietenoasă sau neutră, ca și de cea agresivă, cu un soldat sau cu un membru al trupelor speciale – și ucis. Pe front nu există „data viitoare nu mai fac”…
Dacă primești echipament militar, revopsește-l în bleumarin, bleu, alb, portocaliu, altfel vei fi confundat cu un combatant. Asemenea culori puternic contrastante induc ideea că ești pașnic și nu ai de ce te camufla. Niciun luptător nu vrea să fie vizibil de la distanță și să devină ținta lunetiștilor. Trebuie să vadă și un orb că ești ziarist. Pentru aceasta, scrie mare pe mașină „TV”, chiar dacă ești redactor de radio sau ziar, și păstrează atârnată de gât, la vedere, legitimația de presă tipărită în limba țării respective și în engleză.
Gândește-te tot timpul la ce legitimație de presă ai. Dacă vrei să te sinucizi, du-te în Irak cu o legitimație americană sau în Mali cu una de jurnalist francez… Stai lipit de echipa ta (cameraman, fotograf, ghid local, șofer, translator) și respectă-i ca pe tine însuți. S-ar putea ca viața ta să depindă de ei. Viața ta și a partenerului sunt cele mai importante. Aceasta este prioritatea numărul unu, nu să devii erou. Eroii sunt plânși puțin și uitați repede…
Acestea au fost doar câteva dintre ideile exprimate de Domnul X despre supraviețuirea unui jurnalist prudent pe câmpul de luptă. A încheiat apoi, zâmbind fin, fâcandu-mi complice cu ochiul: Amintește-ți tot timpul proverbul: „Un iepure viu face mai mult decât un măgar mort”.

Marian Tudor
(Revista „UZP”, nr. 6)

Despre Autor

Articole asemanatoare