default-logo

In memoriam Octavian BUTUZA

Adaugat pe 30 Iul 2016
De :
Comment: Off

octavian-butuza-02Tavi Butuza nu mai este şi cu el a dispărut o lume…

Pe Octavian Butuza l-am cunoscut în 1987 când şi-a lansat o carte la Baia Sprie. Elegant ca un nănaş mare. Apoi ne-am văzut rar, doar ne salutam, asta până în 1990 când frecventam şi eu restaurantul Ignişul („Vinclu”) fiind executor judecătoresc. La nici două săptămâni de la reîntâlnire m-a invitat la o emisiune de-a lui la postul Cinemar TV. N-am vrut să merg, nedorind să-mi supăr şefii din justiţia maramureşeană prin răspunsurile mele sincere. Să tot fi trecut un an-doi de la propunerea lui când ne întâlnim în aceeaşi locaţie în prezenţa mai multor avocaţi cunoscuţi din urbea băimăreană cu care legase prietenii. Revine cu doleanţa şi il propun pe colegul meu, în plină afirmare, Gheorghe Vucea. Acesta merge la emisiunea în direct, iar Tavi mă roagă să fiu şi eu prezent în culise. Mă duc! Văd prima dată cum se realizează o astfel de emisiune. Sunt fascinat şi poate şi asta mă face să intru mai târziu în presă! Trec anii, ne întâlnim la diferite manifestări culturale unde prezintă: zilele unor localităţi (Ulmeni), concerte de colinzi (Baia Mare şi Satulung), la prezentări de carte la BJPD până acum vreo doi ani când mă sună invitându-mă la TV Maramureş pentru o emisiune pe care o realiza. Îmi era ruşine să nu mă duc, deşi nu prea îmi place în faţa camerelor de luat vederi. M-a aşteptat cu o cafea la Hotel Carpaţi. Am făcut emisiunea. Mi-a spus că a fost foarte reuşită. Anul acesta ne-am întâlnit pe la începutul verii la un pub din centrul oraşului. Eram cu prozatorul Valeriu Sabău de la Academia OJT. Am mâncat şi am povestit vreo două ore împreună. I-am simţit tristeţea din glas şi din suflet. Unii spuneau că era bolnav, alţii că era mâhnit că mama, fratele, fiica şi nepoţica Ioana i-au întors spatele, alţii că avea datorii, alţii că s-a gândit să se călugărească! Doar Dumnezeu ştie ce a fost cu rătăcirea sa. Din „Scrisoarea de rămas bun, pe toţi iertându-i şi, tuturor, cerându-le iertare” aflăm că: „N-am mai putut! Chiar nu! Mă chinuiam de ani buni într-o cumplită suferinţă sufletească, într-o nedreaptă, ticăloasă singurătate. N-am mai putut! Mă rugam – plângând, plângeam – rugându-mă, până ce am făcut rană la genunchi şi n-am mai avut lacrimi… Mă-mpresurau – tsunami! – din toate părţile răutatea, hâzenia, minciuna, ticăloşenia, invidia… Slab, slab de tot am fost. Extrem de sensibil. Cu o privire urâtă eram trântit la pământ. Şi nu mă mai ridicam. Doar păream a fi… RĂMAS BUN! MEREU AL DUMNEAVOASTRĂ, OCTAVIAN BUTUZA”.
Rămas bun, prieten bun! Dumnezeu să te ierte!

Gelu Dragoş

Despre Autor

Articole asemanatoare