default-logo

În poezia Letiţiei Vladislav „primăvara are gustul mierii“

Născută în satul Folt, în apropiere de Orăştie, Letiţia Vladislav este licenţiat în filologie la Universitatea din Bucureşti. În anul 1981 a plecat, legal, în Germania, unde s-a stabilit.
Numele prozatoarei Letiţia Vladislav îmi era bine cunoscut de pe vremea când publica în paginile unor reviste literare de primă mână, în care am avut bucuria să public şi eu. Se întâmpla prin anii 70-80, înainte de revolta naţională din 1989.
Telentul ei incontestabil a fost remarcat şi apreciat de regretatul editor Mircea Sântimbreanu, cel care i-a publicat volumele „Vrăbiile pământului“ (1978) şi „Viaţa la prima vedere“ (1980) la Editura Albatros, al cărui director era.
Despre proza Letiţiei Vladislav au scris unii dintre cei mai apreciaţi critici literari: Laurenţiu Ulici, Nicolae Ciobanu, Valentin F. Mihăescu şi Liliana Ursu. Iată ce sublinia Laurenţiu Ulici în revista „România literară“: „Textul Letiţiei Vladislav ne convinge asupra posibilităţilor epice ale autoarei: frază alertă, compoziţie remarcabilă prin sugestiva alternanţă de secvenţe narative…o bună tehnică a portretului din linii frânte, fineţe în sublinierea şi estomparea, după nevoi, a detaliilor.“
Cu surprindere am aflat în ultimii doi ani, de pe o reţea de socializare, că Letiţia Vladislav scrie şi versuri. Recent am primit volumul intitulat „Viaţă într-un pumn de lacrimi“, apărut în 2016, la Editura Grinta din Cluj-Napoca.
Poemele fără titlu, grupate în această carte, trădează universul melancolic al unei poete care simte nevoia să-şi pună sentimentele pe tarabă, cu o sinceritate debordantă, molipsitoare şi de invidiat.
Evocarea satului natal şi a lumii de basm a copilăriei, este, fără îndoială una dintre temele predilecte ale poetei: „Era un loc ascuns / acolo-n pădure / culegeam măceşe, / afine, mure. / Un verde curat, / poveşti cu zâne de aur / cântând în bătrânii stejari, / apa Rodinei susurând / sub buzele noastre… / eram copiii pădurii, în anii amari.“ sau: „Îmi lipseşti în viaţă / mamă, tristă mamă, / umbra ta ascunsă / plânge şi mă cheamă…“
Pierderea iubitului a lăsat răni adânci în sufletul Letiţiei Vladislav, care, nu de puţine ori, îşi „varsă“ durerea şi tristeţea în versurile sale: „Eu te-am lăsat în pământ / cu ochii orbi de amar, / te-am acoperit cu flori / şi ningea peste noi / viaţa mea, viaţa ta… / am trăit, am iubit / în zadar…“ sau: „dimineaţa / tremură roua sub ochii mei, / ziua mă arde / cu mirosul de floare, / noaptea-mi lipseşte / căldura corpului tău, / tu, cel plecat, / ai fost şi-ai rămas / o veşnică rază de soare…“
Atentă în exprimare, stăpână pe „uneltele“ sale lirice, bună mânuitoare a condeiului, cu un talent înnăscut care-i permite să ofere cititorului frumoase metafore „clădite“ din cuvinte simple ce exprimă sentimente capabile să emoţioneze.
„Nimic nu-i modern în această carte. Conştient. Este historia unui timp de schimbări. Viaţa, moartea, încrederea, probele vieţii venite de Sus, disperarea şi senzaţia că nu mai rămâne nimic din tine. Este dovada că poţi înfrunta până şi cerul. Dacă vrei.“, a ţinut să menţioneze Letiţia Vladislav pe un bileţel, ataşat, în plic, volumului pe care mi l-a dăruit.

Ioan Vasiu

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*