default-logo

Interviu cu Mihai Eminescu – In memoriam

Domnul Mihai Eminescu, va răspunde la câteva întrebări jurnalistice având în vedere ca fost si ziarist timp de șase ani la cotidianul ”Timpul”, începând din toamna anului 1877.
1. Lucreția Berzintu: – Care este părerea dumneavoastră despre politica ce se face în România?
Mihai Eminescu: – „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.”(a)
2. – În ce ar consta interesul pentru patria noastră?
– ”Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptățiri pentru importul necritic de instituții străine, care nu sunt altceva decât organizații specifice ale societății omenești în lupta pentru existență, care pot fi preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din relațiile dintre popor și țară. Nu mă pot pronunța acum mai pe larg asupra acestui subiect, el mi-a ocupat însă cea mai mare parte din cugetarea proprie și din studii.”(b)
3. – De-a lungul anilor societatea româmească s-a lovit și de anumite nulități politice. Jurnaliștii români au scris, direct, despre numeroase cazuri de putregaiuri din sistem, investigând diferite cazuri de corupție ș.a. Ce părere aveți despre limbajul jurnaliștilor români, folosit în articolele lor, contra unor aleși ai noștri, care, în loc să vadă de interesele poporului român, mai degrabă își văd de interesele personale?
– „Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem câteodată a fi foarte urbani – ce folos? Adevărul simplu, descoperirea simplă a neștiinței și a mărginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simplă. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt într-adevăr, nimica toată, și ceea ce reprezintă, demnități înalte ale statului, excitează deja râsul și ironia cititorilor, încât o vină din partea noastră, o intenție de a ponegri, nu există defel.”(c)
4. – Care este știința guvernării, vis-à-vis de natura poporului nostru?
– „Natura poporului, instinctele și înclinările lui moștenite, geniul lui, care adesea, neconștiut, urmărește o idee pe când țese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viața unui stat, nu maimuțarea legilor și obiceielor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e știința de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află și a-l face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe care-a apucat.”(d)
5. – Ce soluție ar fi contra tuturor relelor din România?
– „Un singur remediu există în adevăr în contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, cu tot exclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevărului; adevărul, acest corelat intelectual al muncii. Dar muncă, nu nimicuri, nu mânare de muști la apă; și adevăr, nu fraze lustruite și negustorie de vorbe.”(e)
6. – Despre influența învățământului asupra caracterului , ce ne puteți spune?
– „Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi aproriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.”(f)

 Lucretia Berzintu

Bibliografie:
a. G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol.III, p.44, Ed. Minerva, Biblioteca pentru toți, București, 1985;
b. Eminescu, Opere, vol. XVI, p.46. Corespondența. Documentar. Ed. Academiei, București, 1989;
c. Eminescu, Opere, vol.XVI, p.46. Corespondența. Documentar. Ed. Academiei, București, 1989;
d. Eminescu, Opere, vol. X, p. 30, publicistică 1 noiembrie 1877, Ed. Academiei, București, 1980;
e. Eminescu, Opere, vol. III, p. 146, publicistică 1882 – 1883, 1888 – 1889, Ed. Academiei, București, 1985;
f. Eminescu, Opere, vol. XI, p. 307, publicistică 17 februarie – 31 decembrie 1880, Ed. Academiei, București, 1984.

Sursa: ro.wikipedia.org

Despre Autor

Comenteaza

*