default-logo

Jurnalism fără granițe

Presa românească nord-americană

Rolul jurnaliștilor români și al presei românești în diaspora este pe cât de necesar, pe atât de dificil de îndeplinit. În păstrarea culturii, limbii, valorilor și identității românești în America de Nord sau oriunde în diaspora, presa are un rol extrem de important, chiar dacă, de multe ori, acest lucru trece neobservat sau neapreciat la justa sa valoare de către comunitate. Problema principală în ceea ce privește dificultăţile cu care se confruntă presa este, în primul rând, de natură financiară. Presa etnică a fost şi rămâne mult mai vulnerabilă în compataţie cu celelalte publicaţii autohtone, pentru că publicul cititor, căruia i se adresează, este unul mult mai redus, motiv pentru care şi accesul la surse de finanţare este mult mai diminuat.
Dacă în perioada de dinaintea crizei economice presa românească din America se descurca relativ bine, odată cu venirea ei, multe din publicații și-au redus activitatea sau, în unele cazuri, chiar și-au încheiat complet apariția în forma tiparită, rămânând doar în varianta electronică. Un astfel de exemplu este publicaţia „Gândacul de Colorado”, care, după 10 ani de activitate, și-a încetat apariţia pe hârtie, rămânând„ doar în mediul online. La fel și ziarul „Curentul Internațional”, din Detroit, Michigan. Altele, chiar dacă au continuat să apară, și-au restrâns activitatea, apărând doar o dată pe lună sau, uneori, chiar mai rar. Finanțarea pentru apariția tiparită și costurile de expediere ale unor ziare au fost sau încă sunt făcute în mare parte din resurse proprii de către directorii ziarelor, care lucrează uneori chiar două locuri de muncă pentru a avea banii necesari să continue. Pentru că ziarele sunt distribuite gratuit, în multe cazuri un sprijin important îl oferă bisericile româneşti, ele fiind cele care uneori acoperă costurile de expediere, biserica fiind locul unde românii se adună şi unde ziarele pot fi uşor distribuite comunităţii.
În America, presa se face mai ales din devotement și patriotism. Condiția jurnalistului aici este una ingrată. Jurnalismul în diaspora nord-americană se face în primul rând din foarte multă pasiune și de cele mai multe ori în mod voluntar. Mai mult decât atât, jurnalistul este cel care investeşte propriii lui bani pentru a achiziţiona echipamentele necesare desfăşurării muncii sale, tot el fiind cel care îşi acoperă costurile de deplasare pentru a realiza un material, iar apoi tot el investeşte din timpul său liber să îl editeze şi finalizeze. Uneori are chiar şi rolul de distribuitor al ziarului în comunitate, este agent de marketing sau de publicitate. Dacă partea materială este un dezavantaj, marele avantaj este independenţa, libertatea de a alege subiectele despre care scrie şi lipsa de presiune din partea cuiva, legat de ce sau cum să scrie. Pentru că trăim în America, avem totodată ocazia de a citi presa americană cu tradiţie şi de a observa modul în care jurnalişti de aici fac această meserie. Îmi amintesc cu plăcere de schimbul de experienţă avut, în urmă cu câţiva ani, cu colegii români jurnalişti şi cei americani, când am fost invitaţi la ei, la sediul ziarului „Chicago Tribune”, ocazie cu care am asistat chiar la o şedinţă de redacţie, având privilegiul de a afla în premieră care erau ştirile care urmau să apară a doua zi pe prima pagină a prestigioasei publicații.
Într-o lume în care inclusiv președintele Statelor Unite se adresează direct și instant unui număr de zeci de milioane de oameni, prin intermediul paginii de Facebook sau Twitter, o întrebare firească este dacă mai avem nevoie de presă și de jurnaliști… Pot fi înlocuiți jurnaliștii printr-o comunicare directă cu cetățenii? Răspunsul este, categoric, nu. Lipsa ziariştilor şi a presei poate fi extrem de nocivă într-o societate democratică. Rolul jurnalistului rămâne extrem de important în a chestiona şi analiza orice declaraţie sau informaţie făcută de o persoană care se află într-o funcţie publică, înainte ca ea să ajungă direct, în formă brută, la cititori. În plus, într-o eră în care suntem bombardaţi de ştiri false, nevoia de jurnalism de calitate, imparţial şi independent, este cu atât mai mare.
În 2010, împreună cu alți colegi români din presa de aici, am fondat Asociaţia Jurnaliştilor Nord Americani, „North American Romanian Press Association” (NARPA). Pentru presa românească din America de Nord, dar şi pentru colaboratorii noştri din România, faptul că Asociaţia are personalitate juridică şi este înregistrată conform legislaţiei americane îi conferă cel mai important atu în ceea ce priveşte reprezentarea. Calitatea de membru al unei asociaţii elimină definitiv cerinţa populariţăţii şi notorietăţii, atât de necesară oricărei persoane fizice.
Chiar dacă de-a lungul anilor am creat diferite punţi de legătură cu presa din ţară, ne-am dori ca acest lucru să continue, să se dezvolte şi chiar să ajungem la un alt nivel de colaborare, ale cărui beneficii să fie reciproce. Pe această cale relansăm invitaţia către mass-media din România, de a colabora mai strâns cu cea din America.

Petruța Marian
(Revista UZP, nr. 6)

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*