default-logo

Jurnalist în Era Internetului

Îmi privesc degetele și, în locul petelor de cerneală de pe vremuri, mă aștept să descopăr ceva bătături de la taste, precum cele ale unui chitarist trudit pe corzile întinse ale instrumentului muzical.
Uneori îmi mai aduc aminte de mirosul de hârtie proaspătă, de turuitul regulat al mașinii de tipărit, de tirajele mari și de micile cozi de la chioșcurile de ziare.
Dar trăim într-o lume în permanentă schimbare; și, așa cum birjarul de pe vremuri a devenit mai târziu șofer de taxi, într-un mod asemănător și independent de voința lui, jurnalistul de ieri trebuie să se adapteze noului. Iar acest nou, deși vine și cu rele, nu este nici pe departe atât de neplăcut precum îl resimt, poate, nostalgicii grizonați ai profesiei.
E suficient să asculți freamătul miilor de cititori conectați cu tine prin această rețea ingenioasă; un freamăt aproape palpabil, pe care poți să îl modelezi, pe care poți să îl hrănești și care te hrănește.
Ca un veritabil interpret de gânduri, emoții și evenimente inedite, ca un dirijor, în același timp, al figurilor de stil introduse în mod ingenios în „partitură”, jurnalistul de azi are acces la publicul pe care și-l dorește fără să mai vândă neapărat „bilete de intrare”. Pentru că el poate fi pe scenă în orice moment vrea acest lucru. Și e suficient să tragă cortina sau să bată gongul pentru ca „sala” să se umple de la sine… cu cititori; desigur, după calitatea interpretării realității!
Astăzi, în această eră a internetului, lumea pare mai mică, marile depărtări sunt mai aproape ca niciodată, dar, în același timp, intimele apropieri trebuie să treacă hopul

Mobile media devices concept: office laptop, tablet PC computer and black glossy touchscreen smartphone with internet web business news on screen isolated on white background with reflection effect

autismului cronic, acest copil nedorit al progresului tehnologic…
Prin urmare, ce ar putea face astăzi un jurnalist, care poate ajunge oriunde pe orizontala internetului, pentru a nu fi părtaș la înstrăinarea profundă, verticală, pe care omul și-o cultivă, într-un efort de a se refugia în universul virtual, aparent mai ofertant decât realitatea concretă?
În primul rând, să fie capabil să se protejeze pe el însuși de tentația lascivă a plăcerilor virtuale lipsite de conținut și de cei șapte ani de acasă. Apoi, să îi facă și pe ceilalți să prețuiască bucuriile simple ale unui gând bun, satisfacția veritabilă a unei informații adevărate, emoția solidarității pentru o cauză nobilă, tensiunea creatoare a luptei pentru niște drepturi justificate. Pentru că el, jurnalistul, are privilegiul, precum vechii navigatori, să îi conducă pe ceilalți către lumi noi și fascinante. Și dacă nu este un pirat odios, năimit unor stăpâni fără scrupule, atunci chiar poate să facă acest lucru.
Desigur, mai mult ca niciodată, jurnalistul de azi trebuie să se călească în confruntarea permanentă cu Omul de Neandhertal al secolului XXI, cel care are oportunitatea nesperată de a-l putea înjura pe jurnalist în chiar propriul său birou, fără teama că ar putea fi învinuit de… violare de domiciliu.
Și iată cum o lume nouă, cu legi noi, s-a născut fără ca cineva să îi poată opri venirea impetuoasă. Ea este aici și, că ne place sau nu, va trebui să trăim cu ea…
Acum, în finalul acestui articol, îmi privesc din nou degetele. Nu am nici pete de cerneală, nici bătături; doar un luciu plăcut pe buricele lor, semn că și-au făcut treaba cu conștiinciozitate. Mă uit pe birou… Nu mai am demult un stilou, doar pixuri și creioane. Iau un pix și scriu ceva. Mda, nu o mai fac chiar cu îndemânarea din adolescență, dar nu cred că se poate supăra cineva pentru atâta lucru. Trăim doar în Era Internetului!

Daniel Roxin
(Revista „UZP”, nr. 6)

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*