default-logo

„Jurnalişti, mai uşor cu trâmbiţarea dezastrului!”

Trambitarea dezastruluiProfesorul universitar american Roy Peter Clark a publicat un articol care merită toată atenţia jurnaliştilor nu doar de peste ocean, ci din toată lumea: mai uşor cu senzaţionalismul şi trâmbiţarea dezastrului iminent al SUA! A fost posibil mult mai mult rău de-a lungul istoriei!

Sub titlul „Ziarişti, America nu se află în pragul dezastrului! Să nu ne mai prefacem că este aşa”, profesorul Clark, specialist în jurnalism, trage numeroase semnale de alarmă vizavi de „trendul” actual de căutare a ratingului cu orice preţ, chiar şi cu cel al inducerii unei panici care nu se justifică. Redăm ample fragmente din articolul apărut pe „poynter.org”, considerând că tot ceea ce argumentează Clark poate fi extrapolat în cazul multor echipe de jurnalişti din lume şi că alte comentarii sunt de prisos.
„Ca un cititor critic, analizând sloganul lui Donald Trump «Să facem America măreaţă din nou», observ că acel «din nou» implică faptul că a existat un trecut în care America a fost cu adevărat măreaţă. Aşadar, a fost ea astfel în anii 1820, când existau sclavi pe proprietăţi şi femeile nu aveau drept de vot? Sau în 1860, când milioane de americani se omorau reciproc în Războiul Civil? Sau în 1890, când industrializarea crea un clivaj fără precedent între cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci, expuşi foamei şi bolilor? Sau poate aruncăm o privire la turbulenţii ani 1920, cu linşajele la ordinea zilei şi mulţi oameni ai legii purtând gluga KKK. Oh, şi anii 1930, Marea Criză… acelea au fost vremuri!
Ceea ce vreau să spun ar trebui să fie clar: trecutul nu a fost niciodată atât de bun cum ar vrea unii să vă facă să credeţi. Iar prezentul nu este nici el atât de rău. Unde există violenţă, intoleranţă şi paranoia, când ştirile abundă de poveşti tragice şi imagini însângerate, când cetăţenii obişnuiţi filmează imagini îngrozitoare care apoi sunt răspândite în toată lumea, este foarte simplu pentru jurnalişti să contribuie la mitul vremurilor de aur de altădată, care statuează o noţiune falsă şi periculoasă: că Epoca de aur a fost cândva în trecut şi de atunci suntem în declin. Privind canalele de ştiri, aud aceleaşi clişee… apoi Donald Trump livrează discursul de acceptare a nominalizării.
Am 68 de ani şi cei de vârsta mea cărora le-au supravieţuit celulele memoriei pot beneficia de pe urma lor. Nu cred că lumea se duce naibii; este suficient să privesc înapoi la 1968 şi îmi amintesc asasinarea lui Martin Luther King Jr., a lui Robert Kennedy, mişcări ale poliţiei şi studenţilor în Chicago, mii şi mii de morţi în Vietnam, tulburări în Paris şi Praga… a fost chiar un an rău.
ISIS este o organizaţie criminală, un cult al psihopaţilor… dar nu este Al Treilea Reich. Criza a adus suferinţă pentru milioane de oameni, dar nu se compară cu Marea Criză. Există tensiuni între poliţie şi afro-americani, dar nu este Vara Însângerată a anului 1919. Îl avem pe Donald Trump, dar părinţii noştri l-au avut pe Joe McCarthy… (…).
În aceste condiţii, ce să facă jurnaliştii aflaţi într-un nesfârşit carusel al ştirilor groaznice? Un răspuns onest ar putea fi «nu ştiu», dar trebuie să încercăm să schimbăm ceva. Şi putem începe cu ce este mai simplu: concentrarea nu doar pe actele de ucidere şi consecinţele lor, ci şi pe reflectarea celor care intervin şi care ajută. Apoi, se poate evita repetarea schematice a aceleiaşi ştiri până când audienţa ajunge la disperare, se pot face materiale de presă care să depăşească modelul lui «ce înseamnă» dezbătut de partizani, apelându-se la istorici, lideri religioşi, critici şi oameni de cultură avizaţi.
(…) Aruncaţi o privire în trecut. Există lecţii ale istoriei, cu două dintre acestea foarte importante: lucrurile au putut fi mult mai rele în trecut; oamenii au găsit o cale de a le ameliora. Omenirea tinde să personalizeze mitul Epocii de glorie atunci când devine nostalgică, amintindu-şi de vremurile în care muzica părea mai bună, oraşele mai sigure, toţi erau mai supli, elevii încă mai învăţau gramatică şi nu exista divorţ. Cel care vede lumea aşa cum o descrie Donald Trump are probabil acest tip de nostalgie şi nu neapărat din ce i se întâmplă pe stradă sau la magazin, ci din ceea ce reverberează ca realitate prin mass-media. Prea multe poveşti repetate la nesfârşit despre crime fac publicul să creadă că este o lume periculoasă; oamenii acţionează în calitate de cetăţeni şi iau atitudine, construind mai multe puşcării decât şcoli; aleg un candidat la funcţia supremă care vorbeşte despre «lege şi ordine»… Jurnaliştii continuă să-l propage pe tot parcursul electoral, dar ar fi util să-şi amintească toţi că, oricât de tulburătoare ar putea părea lumea de azi, orice scriitor sau politician al viitorului care va privi înapoi o va putea considera o Epocă de aur…”.

Roxana Istudor

Despre Autor

Articole asemanatoare