default-logo

Jurnaliștii balcanici fac front comun pentru colegii din Macedonia

Adaugat pe 13 Mar 2017
De :
Comentarii oprite

Asociațiile de jurnaliști din Croația, Bosnia-Herțegovina, Serbia și Muntenegru se solidarizează cu colegii de breaslă din Macedonia, care sunt supuși în mod constant presiunilor, atacurilor – inclusiv fizice – și amenințărilor cu moartea, anunță europeanwesternbalkans.com.
Ziariștii din aceste state au cerut în mod imperativ instituțiilor macedonene să ia atitudine față de atacul asupra unui reporter în timpul protestelor organizate de Inițiativa pentru o Macedonie Unită (foto), precum și să ia toate măsurile necesare pentru ca astfel de acte să nu se mai repete. „Solicităm de asemenea investigarea eficientă a incidentelor de această natură care au avut loc în trecut, pentru a putea fi depistați și pedepsiți cei vinovați de acele atacuri”, adaugă Sasha Lekovic, președinte al Asociației Jurnaliștilor din Croația.
Cel mai îngrijorător aspect, în opinia ziariștilor macedoneni, este acela că atacurile au fost coordonate și că au fost implicați oficiali publici, inclusiv reprezentanți ai unor instituții, atrage atenția Naser Selmani, președintele Asociației Jurnaliștilor din Macedonia: „Violența împotriva ziariștilor este coordonată în interiorul partidelor. Aceste atacuri au sporit pe perioada escaladării crizei politice. Fără nicio îndoială, agresiunile la adresa jurnaliștilor sunt în directă legătură cu confruntările politice petrecute în ultima perioadă”.
În ultimii patru ani, în Macedonia s-au înregistrat 44 de atacuri la adresa jurnaliștilor, dintre care 19 în anul 2016. În ultimele 30 de zile au avut loc șase astfel de violențe, dintre care două s-au soldat cu rănirea ziariștilor, care au ajuns la spitalele de urgență.

Roxana Istudor

Despre Autor

Articole asemanatoare