default-logo

JURNALUL UNEI CĂUTĂRI

Adaugat pe 03 Mai 2017
Comentarii oprite

Aparţinem generaţiei care, atunci când ni se profilează în inimă şi-n suflet imaginea casei bunicilor, a propriei copilării, ne simţim dintr-odată învăluiţi de sfioase şi dulci amintiri care, puteţi crede, ne înmiresmează. Şi cum altfel dacă vedem, aievea, cum, pe peretele de la răsărit – candela, veşnic luminată în faţa icoanei şi / sau, pe prichiciul sobei – cartea de rugăciune, mereu în aşteptare. Firesc, nu? Pentru că la micul dejun, la prânz ori la cină, în jurul mesei mici, toţi ai casei aveau un sfânt obicei: rugăciunea.
La şcoală, la biserică, la clacă sau în gospodărie, plecând la câmp, la pescuit ori la vânătoare, la dus ori la întors de la drum lung, mic şi mare fiind – se ştia –, şi cu sfinţenie se respecta, Rugăciunea.
Despre toate acestea, trecut suprapus prezentului – şi câte altele –, autoarea Dorina Sgaverdia ţine să le surprindă, degajat, sfătoşelnic, cu o naturaleţe lipsită de fastuozitate, dar cu o notă de adâncă şi pură sinceritate, într-o recentă carte a căutărilor interioare.
Şi iată-ne în faţa unui roman – jurnal, sub semnătura unei distinse Doamne a Reşiţei.
O concepţie arhitecturală interesantă, dispusă pe două planuri, mai precis, pe două trepte ale existenţialului. Unul ficţional, celălalt – implantat în ceea ce critica literară numeşte intertextualitate. Şi amândouă aceste planuri epice triumfă prin învăluirea în misterioasa tehnică a „manuscrisului” găsit şi înnobilat – cu o sfântă şi nepreţuită voinţă testamentară.
În primul concept naratologic, dispus, cursiv, în partea de sus a paginilor, autoarea Dorina Sgaverdia realizează un slalom prin viaţa unui stilat protagonist, recunoscându-i-se trepte de evoluţie deloc surprinzătoare, pe verticală: din tinereţea cea „vijelioasă”, „galopând” prin viaţă, dar impunându-şi un „trebuie” existenţial – distilare comportamentală.
E drept, eroul (avem chiar motive a-l numi erou) s-a dorit creativ, deşi nu s-a dat în lături şi de la stângăcii reprobabile, stângăcii care, pe unii (istoria o demonstrează) i-a costat libertatea.
Ambele tablouri epice surprind prin încrestări ale unor realităţi ale dramaticului.
Dar iată, distingem, grafic, în înlănţuirea, paralel, a celor două universuri epice (care la un moment dat se întrepătrund) – un hotar despărţitor.
Ei bine, ce constatăm?
Stilizarea unui copac cu ramuri golaşe sugerează vânturile sorţii peste destinele acestei seminţii din care ne simţim pulsată plămadă. Însă copacul acesta (cel grafic, din volum), fi-va el stejar sau nu, poartă încrustată în coaja bătrânului său trunchi toată istoria şi fala vremurilor ce-au fost. Şi chiar mai mult, taine încrengate pe cărările pământului, înnobilate şi determinate să pulseze, viu, sub condeiul prozatoarei Dorina Sgaverdia.
Pragul unui gând, pragul unor trăiri, pragul unei treceri!
Şi simţim acea undă purificatoare, în momentul în care protagonistul (primei naraţiuni) doreşte să cuprindă „lumina” cea „neînserată”. Şi aceasta va putea fi posibilă doar păşind în „Sfânta Cetate”, călcând pe Acel Pământ Sfânt, Acolo unde este leagănul Creştinismului.
Ei, dar această tre-ce-re, cine-o va face?
Această trecere aparţine unui alte voci, auctoriale, meticulos înscrisă în pagini de mare supleţe şi sacralitate verbală, pentru că devenim martorii recompunerii unui traiect, sfânt traiect: Drumul Crucii; triumful Vieţii asupra Păcatului.
Aceasta ar putea fi o posibilă retrospecţie asupra volumului Jurnalul unei căutări (Editura „TIM”, Reşiţa, 2012), în concepţia jurnalistului de excepţie care rămâne distinsa doamnă Dorina Sgaverdia.
Lectură plăcută!

Livia Ciupercă / U.Z.P.R.

Despre Autor

Articole asemanatoare