default-logo

La Vatican m-am întâlnit cu Papa de la Roma!

Adaugat pe 09 Apr 2017
De :
Eticheta: ,

Prin părţile noastre este bine cunoscut proverbul Toate drumurile duc spre Roma. Iar despre Roma noi am auzit încă din anii de şcoală, când studiam Istoria Romei antice. Conform legendei, Roma a fost fondată în 753 î. Hr. de către fraţii gemeni Romulus şi Remus şi este situată pe ambele maluri ale fluviului Tibru. Şi tot pe când eram elev şi studiam istoria Romei antice gândeam în mintea mea de copil visător că cel mai fericit om pe lume este acel care locuieşte la Roma sau în cel mai rău caz are posibilitate să călătorească, să vadă cu ochii proprii ruinele forului roman, al lui Cezar, renumita columnă a lui Traian cu Coloseumul. Arcurile de triumf ale lui Titus, Septimiu Sever Constantin, Panteonul şi, bineînţeles, Vaticanul – capitala statului papal. E un vis să te plimbi şi să admiri piaţa şi catedrala Sfântul Petru, să admiri capodoperele arhitecţilor Bramante, Michelandgelo, Fontana, Maderna şi Bernini.
A fost un vis şi pentru mine, dar în anul 1988 am avut şi eu onoarea să trec prima dată hotarele Imperiului Sovietic. Pentru prima dată la vârsta de 39 de ani. Urmând toate treptele torturii ideologice: anchete, caracteristice şi şapte iscălituri, procese-verbale de la adunările sindicale, de partid, administrative, ale comisiilor speciale de pe lângă minister, comitetului raional de partid şi, evident, C.C.-ului şi K.G.B.-ului, cu chiu, cu vai am devenit, cu banii mei agonisiţi cu anii, posesorul unei excursii pe Marea Mediterană. Dar de dragul unei asemenea călătorii trebuia să dau în vileag ce-au făcut strămoşii mei în secolul trecut, buneii timpul revoluţiei şi părinţii în timpul războiului. Nu trebuia să uit nici o rudă, nici un membru al familiei mele, al fratelui şi surorii mele, cu ce s-a ocupat şi ce fac în momentul plecării mele. La adunările respective trebuia să răspund îngrijitoarei, şoferilor şi paznicilor de ce m-am hotărât să plec atât de departe? Înghiţeam în sec şi răspundeam cu atenţie la toate întrebările prosteşti, numai să mă văd şi eu în lume. Astăzi, când povestesc copiilor, prin ce filtre treceai ca să pleci în străinătate nu te cred, întrebându-te: da ce, erau nebuni de-şi băteau joc de voi? Cum poţi să le explici lor astăzi, când trăiesc în altă lume?! Când ar şti ei şi de instrucţiunile pe care le primeam înainte de plecare şi eram obligaţi să le respectăm cu stricteţe, cum trebuia să mergem pe stradă, cum şi ce să vorbim, să nu punem întrebări în plus, să ne ţinem de mână oriunde ne-am duce şi să nu ne demonstrăm admiraţia faţă de ceea ce vedem pe străzi, în magazine, în autobuze, în hotel să fim cu ochii în patru.
Ei, şi-n acel an de amintiri frumoase am văzut Roma şi Vaticanul, dar cu alţi ochi. Şi bine că-n itinerar figura şi renumitul Havuz Trevi. L-am văzut şi eu, am aruncat şi o monedă de 100 de lire peste umăr, ca să mai pot reveni la Roma. Moneda aruncată peste umăr mi-a adus noroc şi după 1988 încoace am avut fericirea de mai multe ori să revăd Italia şi capitala ei Roma.
În noiembrie 1992 la Florenţa a avut loc Conferinţa de Constituire a Uniunii Europene a Mizericordiilor (Societăţii de Caritate). Ca membru consultant şi preşedinte a Fondului Carităţii şi Sănătăţii din Republica Moldova am fost invitat şi eu. După vreo trei zile de lucru la Florenţa, au constituit Uniunea Europeană a Mizericordiilor, iar eu am fost ales membru al Congresului Uniunii, ceea ce-mi da posibilitatea să mai fiu invitat în Italia la diferite şedinţe, seminare, conferinţe.
După lucrările Congresului am fost poftiţi la Vatican. Vaticanul este situat chiar în centrul Romei, pe malul drept al Tibrului, şi este un stat independent. Un stat în stat renumit şi puternic în toată lumea. Are o suprafaţă de o jumătate de kilometru pătrat şi o populaţie de doar 2000 de locuitori. La Vatican se află reşedinţa Papei, Suveranul Pontif al Bisericii Catolice. Până am ajuns în catedrala Sfântului Petru am trecut noi prin multiple săli cu coloane ca să intrăm în sala Mare a Vaticanului, unde au loc, de regulă, şedinţele oficiale ai Papilor. Aşteptam cât am aşteptat între timp conversând cu unii din cardinali şi colegi din alte ţări. Am aşteptat să intre Suveranul Pontif. O linişte nemaipomenită. Toţi sunt ochi şi urechi. Toţi aşteptăm să apară direct pe scenă, când deodată uşile sălii s-au deschis şi mai întâi au apărut cardinalii şi persoane îmbrăcate în civil, care erau garda de corp şi în sfârşit Papa de la Roma însoţit de o suită de feţe bisericeşti. Ajuns la vârsta respectabilă de peste şaptezeci de ani, abia de mergea, dar urcă treptele, neuitând să-şi salute enoriaşii, oaspeţii. După ce a binecuvântat Uniunea Europeană a Mizericordiilor, a găsit de cuviinţă să se întâlnească şi să converseze şi cu unii dintre conducătorii delegaţiilor la Congres. Printre ei am avut onoarea să fiu desemnat şi eu. La întâlnire, apropiindu-se de mine, mi-a întins mâna, iar eu, întinzându-i-o pe a mea, m-am recomandat: Giovanni Paulo Cuzuioc. La care sanctitatea sa a zâmbit nostim şi mi-a răspuns: Giovanni Paulo Terzio, adică al III-lea. Vorba e că eu la prenumele Ion am patronimicul Pavel. Eu nu gândesc mult şi-i răspund preasfinţitului: – Nu, sanctitate, Giovanni Paulo e unul singur în toată lumea! I-a plăcut răspunsul suveranului şi mi-a strâns încă o dată mâna.
După această neuitată şi istorică întâlnire ne-am despărţit frumos şi m-am îndreptat spre ieşire. Când ieşeam din sala de recepţie a Vaticanului, un alai de călugări şi enoriaşi la ieşire dădeau să dea mâna sau pur şi simplu să ne atingă pe umăr, pe spate, pe haină. Îmi întindeau diferite insigne, medalioane iar noi ca să le dam în schimb insigne, pixuri, monede. Am avut apoi ocazia să aflu că mulţimea era bine informată: cine are norocul să intre în Vatican să se întâlnească personal cu capul Bisericii Catolice. Iar celui ce se întâlneşte şi dă mâna cu Papa de la Roma i se iartă toate păcatele şi este învrednicit de puterea de a-i ierta şi pe alţii. O fi aşa sau nu, unul Dumnezeu ştie însă, întorcându-mă la Chişinău, mulţi doreau să-mi strângă mâna. Apoi am aflat că am fost primul din Republica Moldova care am dat mâna cu Papa.

Ion Cuzuioc, scriitor si publicist

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*