default-logo

Lerești, Argeș: Festivalul covrigilor de Rusalii

Tradiţionalul Festival al covrigilor cu ou, ajuns la a X-a ediție, va avea loc în a doua zi de Rusalii, luni, 5 iunie, în comuna argeșeană Lerești, odată cu ziua localității.

Festivalul organizat de Asociaţia „Alunelul”, în fapt o inițiativă a familiei Elena și Ionel Marin din localitate, îşi propune promovarea covrigilor tradiţionali, preparați și copți de gospodine în casă, la cuptor cu lemne, specifici numai zonei Muscel.

După cum ne-a informat primarul localității, Marin Toader, manifestările prilejuite de ziua comunei vor începe după ora 13,00 și cuprind pe lângă festivalul covrigilor cu ou, mai multe momente în care cei mai merituoși copii vor fi premiați de autorități, precum și cele mai longevive cupluri din comună, care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie. Un moment aparte va fi cel în care vor fi omagiați militarii și veteranii comunei Lerești.
Ziua comunei Lerești va continua până seara târziu cu o expoziție etnografică a unii artist din zonă, muzică populară cu ansambluri și formații artistice locale dar și cu invitați. Anul acesta invitat este interpretul Cristian Pomohaci.
Pe întreaga durată a zilei, cei prezenți pot vizita muzeul satului cu o impresionantă colecție de obiecte tradiționale ale țăranilor musceleni, costume populare bărbătești și femeiești, marame muscelene, scoarțe și alte obiecte donate de localnici.

Prin festivalul covrigilor de Mușcel, unic în România, și manifestările din a doua zi de Rusalii, Lereștiul- localitate situată la poalele munţilor Iezăr -Păpuşa, mai face un pas spre consolidarea poziției de zonă cu multiple atracții turistice.

Constantin PAŞOL jurnalist Radio România / membru UZPR

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*