default-logo

Mângâiere postumă la o Aniversare

Am trăit vizibilă emoţie la aniversarea celor 150 DE ANI DE CONVORBIRI LITERARE, la Iaşi, în zilele de 22 – 25 aprilie 2017.
Un merit de necontestat îl au preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, domnul CASSIAN MARIA SPIRIDON – şi toţi cei care i-au fost alături.
Adevărate zile de neuitat: simpozion, colocviu, lansarea CORPUSULUI DE TEXTE ILUSTRATIVE CONVORBIRI LITERARE, întâlnire cu cititorii, spectacole, acordarea Premiilor Anuale ale Revistei CONVORBIRI LITERARE.
Un film retrospectiv CONVORBIRI LITERARE – 150 va rămâne în arhivă ca un document esenţialmente definitoriu pentru efortul tuturor directorilor şi al echipelor redacţionale, gândind la perioada 1867 – 2017.
Fascinantă istorie pentru o revistă!
Şi totuşi, anii cei negri din istoria CONVORBIRILOR LITERARE numără şase ani (neîmpliniţi): 1939 – 1944, pentru că Războiul a însemnat multă suferinţă şi îngrijorare. Se pot uita vreodată bombardamentele asupra populaţiei civile din Capitală? În perioada 4 aprilie – august 1944, Bucureştiul a avut parte de repetate atacuri şi raiduri aeriene anglo-americane. Istoricul Dinu C. Giurescu evaluează, pentru această perioadă: 33 de atacuri de zi şi 15 atacuri de noapte. Bilanţul total: 7693 morţi, 8000 răniţi, 30.000 clădiri distruse şi avariate.
De ce se cuvin amintite acestea? Pentru că, în tot acest timp, în tipografia „Bucovina”, din strada Gr. Alexandrescu, nr. 4 (clădire astăzi, demolată), doar Teodor Al. Munteanu şi Alexandru Ionescu, redactorii revistei, şi-au păstrat calmul, au lucrat efectiv, apărând (zi şi noapte) clădirea, redacţia, documentele, manuscrisele de vreun eventual incendiu. Cei doi s-au dovedit devotaţi trup şi suflet directorului lor, care s-a aflat în toată această perioadă, undeva, protejat, departe de Bucureşti, în comuna Domneşti (Argeş).
Şi chiar dacă am citi doar aprecierile lui Laurenţiu Ulici despre Teodor Al. Munteanu – redactorul şi poetul – şi tot am rosti: Câtă modestie într-acest om care a trecut prin cumplite încercări – şi câtă generozitate din partea sa, faţă de alţi confraţi aflaţi la început de drum! Teodor Al. Munteanu nu a uitat niciodată că a făcut ucenicia şi a învăţat munca de redacţie sub îndrumarea lui George Mihăilescu, la Galaţi.
Asemenea, din corespondenţa păstrată în Arhivele Muzeului Naţional al Literaturii Române, cât şi la Biblioteca Academiei Române, se înţelege foarte clar cât de ataşat sufleteşte a fost Teodor Al. Munteanu şi faţă de directorul revistei „Convorbiri literare”. Nu putem pune la o parte greul revistei de pe umerii acestuia – pe toată perioada (1 ianuarie 1939 – vara anului 1944), şi nu numai în timpul bombardamentelor Bucureştiului.
La început, Ilie E. Torouţiu i-a ales în echipa sa pe Teodor Al. Munteanu (experimentat deja în ale gazetăriei) şi pe Alexandru Ionescu (negreşit, la fel de talentat): 1 ianuarie 1939 – iulie 1941. Din acel moment, directorul va adăuga echipei sale şi pe Ştefan Ciucureanu (confratele său bucuvinean, care avea nevoie nu doar de încurajare), cu menţiunea că acesta, încă în timpul bombardamentele asupra capitalei, va pleca la Iaşi. În focul cel mai greu, rămân, ca la început, doar Munteanu şi Ionescu. O confirmă corespondenţa ce se păstrează în arhivele B.A.R. şi M.N.L.R. La toate acestea, adăugăm afecţiunea lui Munteanu, personal, pentru situaţia delicată în care s-a aflat distinsul I. E. Torouţiu în probleme de ordin personal.
Şi cine va face referire la ultima perioadă, cea bucureşteană, a CONVORBIRILOR LITERARE – şi cine va studia istoria fascinantă a acestei reviste, va descoperi numele lui Teodor Al. Munteanu pe frontispiciu, ca serios şi perseverent REDACTOR, precum şi prin publicarea unui număr apreciabil de poezii şi poeme.
Aşadar, când vorbim de perioada 1939 – 1944, echipa a fost formată din directorul Ilie E. Torouţiu şi redactorii săi: Teodor Al. Munteanu şi Alexandru Ionescu.
La sfârşitul anului 1944, adică după naţionalizarea Tipografiei „Bucovina”, proprietatea profesorului Torouţiu, şi după interzicerea apariţiei revistei „Convorbiri literare”, Munteanu a decăzut din dreptul de redactor – în acela de muncitor într-o tipografie (zeţar). Citiţi, vă rog, propria-i mărturie:
„Am cărat plumb la şi de la linotip, îmbolnăvindu-mă grav de saturnism, iar vasele devenind prea fragile mi-au adus o congestie cerebrală, paralizie, gură strâmbă şi alte bucurii de acestea. Am fost salvat, parţial, de un medic ardelean, inimos şi foarte priceput: Profesorul Tiberiu Spîrchez, de la Spitalul Vasile Roaită” (scrisoare manuscris, Bucureşti, 7.11.1983, Arhiva Bibliotecii „V. A. Urechia”, Galaţi).
Mai mult, în 1945, Munteanu este eliminat şi din breasla scriitoricească, iar curând, se va şi îmbolnăvi, grav, strâmtorat financiar, până la pensionarea medicală. Acestor multe încercări ale vieţii, adăugăm o vorbă înţeleaptă rostită de cel pe care istoria l-a numit „spiritus rector al culturii române”: „Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cel de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină”, neuitând că la centenarul TITU MAIORESCU (13 februarie 1840 – 18 iunie 1917), se cuvine să ne amintim cu aceeaşi recunoştinţă de toţi cei care au făcut posibilă apariţia acestei reviste, deopotrivă, de toţi colaboratorilor acesteia.
La Mulţi Ani, CONVORBIRI LITERARE!

Livia Ciupercă/U.Z.P.R.

Despre Autor

Articole asemanatoare