default-logo

Mesajul Custodelui Coroanei române cu ocazia împlinirii unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial

Adaugat pe 27 Aug 2016
De :
Comment: Off

171752 - La Bicaz in 1918Acum un secol, străbunicul meu, Regele Ferdinand cel Loial, ratifica decizia Consiliului de Coroană de a conduce România în Primul Război Mondial, alături de puterile Antantei. Punând datoria sa faţă de ţară mai presus de orice, Regele Ferdinand a condus ţara prin momentele cele mai grele și mai măreţe ale istoriei sale. Continuând împlinirile istorice ale Regelui Carol I, Ferdinand şi-a câştigat apoi numele de “Întregitorul” pentru că, alături de bravii săi soldaţi, a luptat pentru împlinirea visului tuturor românilor – Marea Unire.
Pe 28 august se împlineşte un secol din ziua când primii soldați români ai Marelui Război şi-au dat viaţa în slujba ţării. Este un moment de reculegere în memoria celor care, pentru Naţiune şi Coroană, au sacrificat totul. În ciuda superiorităţii forţelor ostile, românii au rezistat şi au atins, în numai doi ani, idealul suprem, consolidându-şi identitatea și viitorul.
Primul Război Mondial este un moment definitoriu pentru România modernă şi contemporană. Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice şi diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoaşterea unirii provinciilor istorice şi consolidarea influenţei româneşti în Europa.
Astăzi pornim la rememorarea, timp de doi ani, a contribuției românești în Primului Război Mondial, în toate aspectele sale. Timp de jumătate de secol, adevărul despre Marele Război a fost mistificat şi chiar şters din discuţia publică. Beneficiind de libertatea de cercetare şi de expresie a timpurilor noastre, avem datoria să readucem la lumină adevărul despre rolul Armatei Regale, al societăţii civile, al oamenilor de Stat şi al Coroanei în făurirea Marii Uniri.
Să ne ridicăm la înălțimea morală a înaintaşilor noştri, restituind României monumentele făurite de ei, precum Crucea Eroilor Neamului sau Mausoleul de la Mărășești, astăzi căzute în paragină sau uitare.
Familia Regală se alătură instituțiilor Statului care acum, la un secol de la Marele Război, doresc să redea României respectul şi încrederea de sine.

Principesa Moștenitoare
Custodele Coroanei române

Despre Autor

Articole asemanatoare