default-logo

Mihai Eminescu. Scrieri politice.

Adaugat pe 08 Mai 2017
De :
Comentarii oprite

Consemnate de D.Murărașu, doctor în litere.
Scrisul românesc, Craiova. Anul 1931, p.117-125.

Icoane vechi și icoane nouă.
”Cele șase articole apărute în ciclu sub titlul Icoane vechi și icoane nouă au o importanță deosebită din două puncte de vedere: ne arată, mai întâi, seriozitatea gândirii lui Eminescu și pătrunderea problemelor vieții noastre publice; dau pe față, apoi, deosebitul talent de ziarist al lui Eminescu, la Timpul și, îi stabilesc reputația…………………………….
Articolul III, Bătrânii și tinerii, ne arată cum au fost introduse la noi, legi străine, nepotrivite. Tinerimea franțuzită s-a întors cu principii înalte, a dat pe bătrâni la o parte și a luat conducerea țării, dar e lipsită de simț istoric și caută să introducă în țară legi nepotrivite cu noi, dar potrivite cu Franța.”
N.B. Fragmente din articol.

BĂTRÂNII ȘI TINERII
”Cu greu pricepe o minte de rând că nu este în lumea aceasta nici o stare de lucruri și nici un adevăr social veșnic. Precum viața consistă din mișcare, așa și adevărul social, oglinda realităței, este de-apururea în mișcare. Ceea ce azi e adevărat, mâine e îndoielnic, și pe roata acestei lumi nu suie și coboară numai sorțile omenești, ci și ideile. În această curgere obștească a împrejurărilor și a oamenilor stă locului numai arta, adecă, ciudat lucru, nu cea ce este în folosul oamenilor, ci ceea ce este spre petrecerea lor.
Citim azi cu plăcere versurile bătrânului Omer, cu care petreceau odată neamurile de ciobani din Grecia, și imnele din Rig-Veda pe care păstorii Indiei le îndreptau luminii și puterilor naturii, pentru a le lăuda și a cere de la dânsele iarbă și turme de vite. Tot așa privim cu plăcere plăsmuirile celui mai mare poet pe care l-a purtat pământul nostru, plăsmuirile lui Shakespeare, și ne bucurăm de frumusețea lor atâta, ba poate mai mult încă de cât contemporanii săi………………………………….
Tot astfel ne bucură portretul pe care îl face Grigorie Ureche Vornicul, lui Ștefan Voevod cel Mare, încât simțim și azi plăcere citind ce vrednic și cu vârtute Român a fost Măria Sa.
Dar nu tot astfel sunt și gândurile care ating folosul oamenilor, bunul lor traiu și petrecerea lor unul lângă altul fără a se prigoni și fără a-și amărâ viața ei în de ei.
Introducând legile cele mai perfecte și mai frumoase într-o țară, cu care nu se potrivesc, duci societatea de râpă, oricât de curat ți-ar fi cugetul și de bună inima. Și, de ce asta? Pentru că, întorcându-ne la cărarea noastră bătută, orice nu e icoană, ci viu, e organic, și trebuie să te porți cu el ca și cu orice organism. Iar orice e organic se naște, crește, se poate îmbolnăvi, se însănătoșează, moare chiar. Și, precum sunt deosebite soiuri de constituții, tot așa lecuirea se face altfel, și, pe când Stan se însănătoșază de o buruiană, Bran se înbolnăvește de dânsa și mai rău.
Cum numim însă pe aceia care zic că au descoperit o singură doftorie pentru toate boalele din lume, un leac fără greș care, de ești nebun, te face cu minte, de-ai asurzit, te face să auzi, în sfârșit, orice ai avea, pecingine, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot cu o alifie te unge și tot cu un praf te îndoapă? Pe un asemenea doftor l-am numi: șarlatan.
Ce să zicem acum de doftorii poporului românesc, cari la toate neajunsurile noastre tot cu un praf ne îndoapă, care cine știe de ce o fi bun?
Da-i șoseaua rea, încât se frânge caru în drum? Libertate,egalitate și fraternitate, și toate vor merge bine. Dar se înmulțesc datoriile publice? Libertate, egalitate și fraternitate dă oamenilor, și vor plăti. Da-i școala rea, de nu știu profesorii carte, da țăranul sărăcește, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grâu, da-i boală de vite?… Libertate, egalitate, fraternitate și toate or merge bine ca prin minune……………………………………
Or fi bune ele buruienile acestea pentru ceva, dar se vede că nu pentru ceea ce ne lipsește tocmai nouă………………………………..
În Franța nemulțumirea economică era la culme; căci fiecăruia îi trebuia mai mult decât avea. Luxul și modelele istoveau averile cele mai mari. La noi, boerul moștenea o blană de samur de la străbunu-său, un șal turcesc de la bunu-său, un antereu de citarea de la tată-său, având de gând să le lase și nepotu-său, ca să se fudulească și el cu dânsele și fiecare avea strânsură pentru iarnă și parale albe pentru zile negre; cu un cuvânt fiecare avea mai mult de cât îi trebuia, căci, pe atunci, toată țare era ”conservatoare”.
N.B. Articolul este a acidă analiză asupra guvernării liberale.
Oare ce făcuseră moșnegii, ca să merite urgia liberalilor? Ce să facă? Ia, pe cât îi dusese și pe ei capul! Biserici, mânăstiri, școli, fântâni, poduri, să li se pomenească și lor numele, când va crește iarba desupra lor…și încă una, pe care mai pe care era s-o uităm. Mulți din ei au scos punga din buzunar și au trimis pe băieții care li s-au părut mai isteți, ”înlăuntru”, ca să învețe carte, să se procopsească spre fericirea neamului. Și, au crescut șerpi în sân, cu alte cuvinte.
Că acest tineret a fost dus într-o țară bolnavă în privința vieții sociale. Clasele superioare, putred de bogate au ajuns acolo la o rafinare de plăceri, ne mai pomenită în alte colțuri ale pământului, producerile sănătoase în literatură și artă făcuse loc picanteriilor de tot soiul, în sfârșit orișice era mai căutat decât apa limpede și răcoritoare de izvor.
Acolo, în loc să învețe lucruri folositoare, adică cum se ară și se seamănă mai cu spor, cum faci pe copii să priceapă mai bine cartea, cum se lecuiește o durere de stomach, cum se țese pînza și se toarce inul, cum se fac talpe trainice în cisme și alte lucruri folositoare de acest soiu, s-au pus aproape toți pe politică, să afle adică și să descopere, cum se fericesc neamurile și cum se pun la cale țările, adică au adunat multă învățătură din ”Figaro”,”Petite republique francaise” și, cu capul gol și cu punga idem, s-au întors rânduri, rânduri în țară, ca să ne pue la cale. Această tinerime veselă și ușoară trăește în România și se trezește în Franța, are trebuințe de milionar și bani mai puțini de cât cinstita breaslă a ciobotarilor din acele țări. Acest tineret, ce se caracterizează prin o rară lipsă de pietate față cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoșești, vorbind o păsărească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoșilor, măsurând oamenii și împrejurările cu capul lor strâmt, și dezaprobând tot ce nu încape în cele 75 dramuri de creer cu care l-a înzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris și, înarmat cu această vastă știință, vine la noi cu pretenția de a trece de-a doua zi între deputați, miniștri, profesori de universitate, membri la societatea academică………………………………………….aceste capete sucite cred că în lume poate exista adevăr absolut și că ce se potrivește în Franța se potrivește și la noi.
Când au sosit la graniță, bătrânii îi așteptau cu masa întinsă și cu lumânări aprinse, habar nu aveau de ce-i așteaptă și de ce belea și-au adus pe cap. Bucuria lor că venise atâția băieți tobă de carte, scoși ca din cutie și frumoși nevoie mare! Dar ce să vezi? În loc să le sărute mâinile și să le mulțumească, ei se fac de către pădure, și încep cu libertatea, egalitatea, fraternitatea și suveranitatea, încât bătrânii își pierd cu totul călindarul………..
Și le povesteau câte în lună și în soare, câți cai pe pereți toți, cu un cuvânt, câte prăpăstii toate. Cum să nu-i amețească? Cap de creștin era acela, unde se mai pomenise atâtea asupra? Apoi s-au pus pe iscodit porecle bătrânilor. Ba strigoi, ba baccele, ba ciocoi, ba retrograzi, ba câte altele toate, pâne ce au ajuns să le zică, că nu sunt nici români, că numai d-lor, care știu pe Saint-Simon pe de rost, sunt români, iar bătrânii sunt altă mâncare…………………
”De, frate, noi om fi fost proști. Noi socot că nu știm măcar românește… Și, în loc să ia biciul din cuiu care să le arate care le-i popa lor, au zis: De dragii moșului, așa o fi. N-om fi știind nici măcar românește. Dar, de acuma mult a fost, puțin a rămas, și în locul nostru voi veți stăpâni lumea și veți orândui-o cum vă va plăcea vouă.”
Și, luându-și ziua bună de la cel codru verde, s-au strecurat pe rând acolo, unde nu le mai zice nimenea că au fost răi români, mai fericiți decât noi, cari am fost meniți să ajungem zilele acestea de ticăloșie, în care țara se înstrăinează pe zi ce merge în gândire și în avutul ei, și când toți se fălesc de a fi români, fără a mai fi……………………………………………………………………

Rubrică îngrijită de Gabi V Popescu

Despre Autor

Articole asemanatoare