default-logo

Mircea M.Ionescu “Taximetrist de noapte la New York “, sau memorialistica – teatru al dialogurilor interioare –

coperta-la-mircea-m-ionescuAflându-mă la un mare Festival de teatru și proză ce s-a desfășurat la Bistrița, am primit de la cunoscutul dramaturg și comentator de radio Mircea M.Ionescu, o carte intitulată “Taximetrist de noapte la New York “, apărută la Editura pentru Sport, Giurgiu, 2015, cu dedicația: “Distinsului literat Al.Florin Țene, prețuirea autorului, 28.XI, 2016 “
Autor a 28 de cărți publicate, de eseuri, teatru și memorialistică, Mircea M.Ionescu dramatizează volumul de memorialistică publicat anterior”Taximetrist de noapte la New York“, așa cum se destăinuie în cuvântul autorului de la începutul volumului, intitulat “Un taxi numit dorință, pe Broadway… “
Piesa având ca personaje: EU și MAI MULTE VOCI ( Care pot fi și chipuri), este o împletire între alter ego-ul personajului cu autorul, folosindu-se și de imagini cinematografice ca reconstituire a mediului în care se derulează acțiunea.
Trăirile personajului în evadarea sa din lagărul comunist și peripețiile prin care trece autorul ca taximetrist în lumea liberă Americană, unde New York-ul este”babilonul“ pentru românul care noapte de noapte, își câștigă dolarii, cu speranța venirii acolo a soției dar mai ales a feciorului Ducu, sunt jaloanele speranței acestei piese. Aici, personajul, adică taximetristul, personaje coagulate în unicul Eu, trăiesc imprevizibile întâmplări cu clienți drogați, beți, oligofreni, criminali dar și personaje de înaltă ținută intelectuală, cum ar fi Ledy Marcos, fostă prima doamnă a Filipinelor, sau fiica dictatorului comunist Castro, legendarii Anthony Quinn și Greta Garbo, dar, și clienti cu care abordează probleme de literaturtă. În acest context a avut posibilitatea să discute despre Eugen Ionesco, despre piesele sale de teatru “Rinocerii “ și “Cântăreața cheală “.În tot acest timp pe fundalul scenei, prin indicațiile autorului, se derulează imagini din forfota NewYork-ului. Sunt momente de disperare ce ridică tensiunea până și cititorului care descoperă în textul fluid o sinceritate dezarmantă.
Nu de puține ori taximetristul trece prin moment grele, fiind înjunghiat de un drogat, amenințat cu pistolul sau cuțitul de afro –americani, jefuit de banii strânși cu sudoare din taximetrie, sau riscând să fie arestat de polițiști pentru ură de rasă când le spune acestora negri sau indieni.
Citind aceste pagini tensionate, mi-am adus aminte de aforismul lui abatele francez Jacques Delille care spunea: “Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiește decât pe jumătate când trăiește doar pentru el. “
Bagajul de cunoștiințe culturale și sportive, de idei, dar și munca la ziarul propriu pentru cititorii de limba română, rotunjește personalitatea EU-lui, încă de când personajul ajunge pe teritoriul American căutând binele fără a-l găsii uneori, în schimb găsește răul fără să-l caute. Discuția cu un polonez, (tipograf la cotidianul “New York Times “ client al taxiului galben pe care îl conducea personajul nostru), despre un mare dramaturg din țara sa, pe nume Mrozek care scrisese piesa “Emigranții “, și alte mărturisiri pe teme literare, sportive și teatrale, ridică ștacheta intelectuală, practic, a unicului personaj al piesei. Mircea M.Ionescu s-a specializat în catagrafia emoției care trece simultan prin creier și prin viscere, prin vene, prin lacrimi, și prin vârful picioarelor, curată fulgurație de senzații trăite la volanul taxiului galben care aleargă pe podurile, bulevardele, pe Broadway și străzile New York-ului.Momentul aflării morții tatălui, imposibilitatea reântoarcerii în țară pentru a participa la înmormântarea părintelui datorită faptului că regimul criminal comunist îl aresta, înviinuindu-l de trădare de țară, este impresionant.
Practic, piesa lui Mircea M.Ionescu este și un monolog cu sine, unde destăinuirile personajului se constituie într-o narațiune despre un adevăr din viața unui ziarist, acreditat la ONU sau la U.S.Open, iar de cum începe înserarea până la ivirea zorilor, transportă călători dintr-o parte în alta a metropolei americane, ducând cu ei un destin neștiut, în timp ce autorul încovoiat pe volanul taxiului galben gândește optimist și cu speranță la o viață mai bună alături de familie.
Această experiență noapte de noapte autorul o numește piesă de teatru jucată pe Broadwai, unde el interpretează un mic rol în “office-ul galben “ trecând prin fața teatrelor viu luminate, un fel de răcorire a sufletului, precum românul după un necaz face “haz de necaz “.
Această piesă ne dezvăluie în Mircea M. Ionescu un autor care creează durabil o operă de artă prin experiența și cultura sa. La acesta descoperim inventivitatea, ochiul pătrunzător și cugetarea acută, într-un cuvânt, talent și instrucție, inclusiv curaj, însușire imponderabilă, de expresie morală, unite toate într-un singur om-personaj. Despre această interesantă piesă pot să concluzionez cu aforismul lui Nietzsche:”Viața înseamnă o transformare constantă: în lumină și flacără tot ceea ce suntem și tot ce întâlnim. “

Al.Florin Țene
Membru corespondent al Academiei Americană Română de Știință și Artă
Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști

Despre Autor