default-logo

Mircea Micu și gazetăria ca a doua natură

De foarte multe ori se întâmplă ca scriitorii să înceapă prin „a-și face mâna” prin redacții. De la Orwell la Mark Twain, presa a facilitat mereu pasionaților de textul-mesaj o arenă de exprimare pasibilă de a ajunge la cam toată lumea. Există și scriitori, pe de altă parte, de care presa a avut nevoie ca de aer. De fiecare dată când un mare condei lua calea gazetei, gazetăria devenea mai vastă, mai acerbă, mai închegată… poate și mai aprigă și mai tăioasă atunci când autorul era poet – puțini știu să calibreze cuvântul scris ca poeții. Acesta a fost și cazul Mircea Micu…
Mircea Micu a scris mult și despre Mircea Micu s-a scris mult. A venit în presă cu un bagaj fabulos de talent literar, care îi transforma textele de ziar în opinii calibrate, în radiografii de epocă și, atingându-și țelul, erau deopotrivă și modele de jurnalism de opinie etern valabil. Mircea Micu știa ca nimeni altul să fie acid fără să fie jignitor, să atingă fără să demoleze, să critice fără să ofenseze. Era mult mai mult decât un condei literar de primă mână de care beneficia gazetăria românească – era un „tipar” și nici măcar nu-și dădea seama de asta. Îi venea foarte natural să dea cel mai potrivit titlu unui articol în fața căruia stătuseră muți trei redactori un sfert de ceas. Era atât de firesc în felul civilizat de a face presă, indiferent că era vorba despre o prestigioasă revistă de cultură sau de un cotidian de primă linie, încât jurnalismul actual, marcat de atâtea ori de invective fără dovezi și de un standard jenant al discursului, pare o glumă proastă și o rudă teribil de săracă.
Text cu text, Mircea Micu instituia repere de profesionalism cu argumente. Opinia era de regulă constructivă și avea în spate fundamentul serios al greutății fiecărui cuvânt. Avea momentele lui de partizanat, dar în ultimă instanță, scriitorul care aducea gazetăriei un volum impresionant de maniere de a „juca” limba română știa să nu se joace cu informația și în același timp sesiza nuanțe care scăpau oricui; era capabil de empatie, pentru că știa că totul este ciclic și că puterea politică a greșit în toate vremurile și va greși mai mereu. Scria lejer, dar dedicat, știa perfect ce dorea de la publicația pe care o conducea și știa să adune toate izvoarele de condei disponibile, în toată marea lor varietate, spre albia unui mesaj coerent. Spre deosebire de alți directori de ziare, la Mircea Micu nu te duceai cu teamă dacă erai începător; avea și capacitatea uluitoare de a „scana” persoana, personalitatea și calitatea scrisului, apoi de a spune „rămâi” sau „mergi la colegul meu X, de la care vei învăța exact pe direcția pe care ți-o dorești”. Pe scurt, Mircea Micu a putut aproape imposibilul: să nu fie rău, răzbunător sau revanșard într-o meserie în care decența poate deveni un defect.
Despre această versatilitate care cu siguranță îi venea din abilitatea cu care abordase toate genurile literare și care îi adusese un succes enorm în rândul cititorilor de toate generațiile poate fi vorba și atunci când se ia în calcul faptul că Mircea Micu a condus ireproșabil un săptămânal ca „Viața Capitalei”, un cotidian precum „Cronica Română” sau un periodic ca „Literatorul”. Iubea scrisul cu… „Patimă” și venea în fiecare dintre aceste proiecte gazetărești cu aura celui ale cărui cărți se tipăriseră în sute de mii de exemplare sau ale cărui poezii erau prezente în manualele școlare. Era, pentru presa ce-și căuta exprimarea cea mai potrivită și drumul cel mai dens și mai direct, un condei complet, echilibrat, de calibru. Gazetarii ultimelor decenii au păstrat puțin din aceste hotare deontologice pe care le mențineau oameni ca Mircea Micu și care făceau din ziariști o elită. Dar ceea ce jurnaliștii au uitat ca exercițiu, presa în ansamblu a păstrat ca repere. Și, cum totul este ciclic, așa cum credea maestrul Mircea Micu, ne putem trezi într-o zi că discursul jurnalistic se întoarce la forma care să dea valoare fondului, și nu doar să-l împacheteze în hârtie cu sclipici.

Oana Tănase
(Revista „UZP”, nr. 6)

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*