default-logo

Nicolae Botgros: şi muzica populară este identitatea noastră !

Adaugat pe 25 Apr 2017
De :
Comentarii oprite

Vioara ta, maestre,
E cea mai bună zestre.
O ai de la părinţi,
Nu de la preşedinţi.
Despre acest Om s-a scris, s-a filmat şi s-a vorbit atât de mult, că la un moment dat ţi se creează impresia că nu mai ai ce spune despre dânsul. El a devenit atât de popular, încât lipsa lui chiar şi de scurtă durată pe ecranul televizorului, la radio, în presă şi în genere în viaţa publică începe a deranja societatea, ca să se întrebe dacă nu s-o fi întâmplat ceva cu Domnia Sa. Pentru preşedinţi de ţară, de parlament, pentru şefi de guverne, pentru senatori şi deputaţi, scriitori consacraţi, artişti şi savanţi cu renume, ca să nu mai vorbesc de omul simplu de la ţară sau de la oraş, este o mare onoare ca să se întâlnească, să-i strângă mâna şi să facă un schimb de vorbe cu dumnealui. Măria sa însă nu se consideră mai presus de cineva, ci, ca un muritor de rând, găseşte timp ca să se întâlnească cu cel care-şi doreşte acest lucru. Domnia Sa este nerefuzabil pentru orice post de televiziune, de radio, revistă sau ziar, cu ziarişti în parte. Şi face acest lucru de zeci de ani cu căldură şi bunăvoinţă. E de ajuns să-l întâlneşti chiar şi pentru prima dată, ca să-ţi dai seama, că vorbeşti cu dânsul de la egal la egal, de parcă vă cunoaşteţi de când lumea.

Şi acest Om nu este altul decât faimosul Nicolae Botgros, Artist al Poporului, cavaler al Ordinului Republicii, al Ordinului „Serviciul credincios” în grad de comandor și al Ordinului „Meritul Cultural” in grad de Mare Ofițer, prietenul fidel al tuturor românilor, al fiecărui spectator. Unde şi când s-a născut Nicolae Botgros, unde şi când a învăţat; când, unde şi cum dirijează şi cântă dumnealui, ştie o lume întreagă, dar dacă eşti curios şi ai vrea să cunoşti şi alte date biografice sau momente din viaţa lui, câte odată şi născocite, astăzi internetul îţi poate pune la dispoziţie şi ceea ce nu cunoaşte protagonistul respectiv. Dar, sunt clipe din viaţa omului pe care internetul sau nu le poate absorbi, sau pur şi simplu pentru cei care plasează materialele pe diferite sit-uri şi bloguri socotesc că nu fac parte din lumea senzaţională şi nu prezintă interes pentru public. Din păcate, goana după senzaţii adeseori este şi în defavoarea şi internetului, şi a protagonistului de pe sit sau blog, şi pentru cei care-l citesc. Şi mai trist e, atunci când unele scorniri sunt difuzate pe larg de către mijloacele de informare în masă ca să-l deruteze pe telespectator, radioascultător sau cititor. Oamenii care scornesc şi difuzează fel de fel de zvonuri sunt etichetaţi de popor ca „bârfitoare” – „radiobabe”. Astăzi ele au devenit tot mai frecvente, văzute şi auzite. Şi, cu regret, de cele mai multe ori nu poţi dovedi că albu-i alb şi negru-i negru. Dar ce să-i faci ? O tempora, o mores!
Despre Orchestră de muzică populară „Lăutarii” astăzi se vorbeşte ca despre ceva ieşit din comun, ca despre un fenomen, o legendă vie a timpurilor noastre. Fără doar şi poate, că toate acestea în mare parte i se datoresc distinsului Om de cultură, inegalabilului Nicolae Botgros. Un talent înnăscut, moştenit prin seva părinţilor, cu alte cuvinte, transmis ereditar. Nicolae Botgros a înţeles acest lucru de mic copil, când l-a văzut pe tatăl său, Dumitru, cântând la vioară şi muncind ca un plugar adevărat pentru a-şi menţine măiestria. Putem afirma cu toată certitudinea, că Nicolae a moştenit şi dragostea de muncă de la tatăl Dumitru Botgros, cunoscut lăutar din sudul Basarabiei. Şi nu-i de mirare, dacă dimineaţa marele muzician şi dirijor Nicolae Botgros poate fi văzut şi ascultat la vreun post de televiziune sau de radio de la Chişinău, iar seara să-l admiri evoluând cu celebra orchestră la Bucureşti sau Braşov. Să ţii mijlocul în lumea creaţiei este un lucru uşor şi convenabil pentru orişice artist profesionist. Să devii un lider şi să-ţi menţii gloria e cu totul şi cu totul alt lucru, un lucru migălos, anevoios, răbdător, cu sacrificiul vieţii personale şi alte pofte lumeşti. Altminteri, cobori jos, cedând locul altuia mai ambiţios, cu har şi caracter. Şi acest lucru a înţeles Nicolae Botgros, muncind şi iar muncind pentru a-i păstra Orchestrei „Lăutarii” faima de cea mai bună formaţie de muzică populară din spaţiul românesc şi nu numai. În Orchestra „Lăutarii” persistă o disciplină de fier, cu adevărat militărească, iar instrumentiştii şi soliştii ei sunt adevăraţi ostaşi, slujind cu credinţă cântecul nostru popular, executând ferm toate indicaţiile conducătorului lor, maestrului Nicolae Botgros. Cine nu rezistă, acela pleacă, dar nu pleacă nimeni, căci să activezi în echipa lui Nicolae Botgros este un vis, o onoare, dar şi o responsabilitate mare. Am fost la mai multe concerte ale lăutarilor noştri, i-am privit de zeci şi zeci de ori la televizor şi mi s-a creat impresia că pentru Nicolae Botgros toţi spectatorii sunt egali, el nu face diferenţă între spectatorul din sala Palatului Naţional „Nicolae Sulac” şi cel din căminul cultural din comuna Tartaul, Cantemir. El dirijează cu aceeaşi măiestrie, cu aceeaşi dăruire de sine, iar instrumentiştii şi soliştii orchestrei cântă cu aceeaşi responsabilitate de parcă ar evolua în cadrul unui Festival de mare anvergură. Mai mult, şi repetiţiile sunt un fel de concerte pentru Orchestra „Lăutarii”. Un artist adevărat, care în timpul evoluării sale scenice îşi ”reîncarnează sufletul” în alt rol, fără doar şi poate că este încordat, tensionat, supus unui efort supraomenesc, ca să se confrunte şi cu unele probleme de sănătate. Ca orişice om de creaţie şi care mai are şi nişte ani pe umerii săi, şi Nicolae Botgros este nevoit să mai înghită şi pastile hipotensive pentru a potoli tensiunea arterială. Indiferent care-i este tensiunea, el niciodată nu a coborât de pe scenă ca să transmită bagheta de dirijor altcuiva. În timpul Festivalului de la Braşov, iar acest moment mi l-a mărturisit personal maestrul, evoluau cei mai renumiţi interpreţi ai cântecului popular românesc. Noi, cei de la Chişinău, priveam şi eram mândri de măiestria lăutarilor noştri, dar nu ştiam că conducătorul lor artistic şi dirijorul Nicolae Botgros mânuia cu dibăcie şi bagheta, şi vioara, abia ţinându-se pe picioare, iar ambulanţa aştepta să intervină şi să-i acorde ajutorul medical de urgenţă. „ Priveam în jur ca prin ceaţă , iar podeaua mi se părea că se clatină, îmi spunea Nicolae, dar n-am cedat tensiunii ridicate, căci în faţa mea erau spectatorii, iar pe scenă-spuma muzicii noastre populare”. Nicolae Botgros a uitat de boală şi atunci când îşi întrema sănătatea la Staţiunea balneară „Nufărul Alb ” de la Cahul. Când a auzit că a decedat legendarul nostru Nicolae Sulac, a început a plânge în hohote în văzul tuturora şi, lăsând baltă tot tratamentul, a urcat la volanul maşinii, grăbindu-se la Chişinău să-l petreacă pe ultim drum pe bunul său prieten.
Astăzi compatrioţii noştri îşi petrec concediul de vară prin Turcia şi Bulgaria, Grecia şi Cipru, Italia şi Franţa, în Egipt sau Emirate, în Thailanda sau Miami, în alte locuri exotice şi de poveste. La începutul anilor `90 eram mulţumiţi cu Eforia-Nord şi Eforie-Sud, Neptun şi Mamaia din România. Fiind şi eu cazat într-un hotel din Eforie-Sud am avut prilejul să mă întâlnesc tot acolo şi cu Nicolae Botgros, care seara …cânta cu lăutarii săi în unul din restaurantele din preajma hotelului. Într-o seara m-a invitat să–mi petrec timpul în compania muzicii populare. Am mers, ca pe la mijlocul concertului să se stingă lumina în restaurant. Şi aici, chiar ca şi în cazul lui Franz Liszt, prin întuneric auzeam doar sârba interpretată de bravii lăutari ai lui Nicolae Botgros. Multe, foarte mult se poate scrie despre măiestria irepetabilă şi inconfundabilă a lui Nicolae Botgros, care a devenit un simbol al naţiunii. Scriitorii şi cineaştii noştri încă nu şi-au spus cuvântul şi vor scrie cărţi şi vor turna filme despre această legendă a timpurilor noastre. Şi ar fi bine ca unul din episoadele din viaţa marelui Nicolae Botgros să fie legat de viaţa sa. Ceea ce i-am spus-o maestrului la telefon, astăzi pot repeta în scris, că dânsul ca nimeni altul vorbeşte public de bine şi cu dragoste de iubita sa soţie, distinsa interpretă Lidia Bejenaru, cu care trăieşte mai bine de 40 de ani. Nicolae foloseşte orişice prilej, fie la televiziune sau radio, fie în presă sau la diferite recepţii, ca să-şi laude şi să se mândrească cu soţia sa Lidia. Pentru Nicolae Botgros distinsa interpretă de cântece populare Lidia Bejenaru este o soţie iubită, iar Orchestra „Lăutarii”, amanta lui. Nicolae Botgros se mândreşte şi cu fiul său, Corneliu, căruia îi încredinţează să dirijeze Orchestra „Lăutarii”. Ca o comoară adevărată este iubit şi preţuit nepoţelul, Cristian, care a moştenit de la străbunelul Dumitru nu numai harul lăutăresc, ci şi unele maniere la vioară. Îmi place la nesfârşit muzica populară românească, şi atunci când vreun post de televiziune transmite cântece şi melodii interpretate de către Orchestra „Lăutarii”, întrerupt orice activitate că să mă amuz în lumea miraculoasă a frumosului. Nici un film, spectacol sau altă emisiune nu pot fi substituite cu ceea ce ne-a înzestrat Bunul Dumnezeu; ca să-l avem şi să-l ascultăm pe marele Nicolae Botgros. Şi dacă la nunta mea au cântat nişte bieţi muzicanţi, apoi la nunta feciorului meu Pavel au înveselit şi uimit nuntaşii Lăutarii lui Nicolae Botgros. Au dansat şi au cântat împreună cu ei nu numai nuntaşii moldoveni, dar şi oaspeţii austrieci.

Ion Cuzuioc,
scriitor și publicist

Despre Autor

Articole asemanatoare