default-logo

NOI, ANIMALELE INJUGATE!

In noiembrie se implinesc 100 de ani de la Revolutia Bolsevica, un subiect asupra caruia intentionam sa revenim spre sfarsitul anului. Deja se scrie mult asupra subiectului si mai in fiecare saptamina dam peste recenzia unei noi carti privind subiectul. Opiniile difera de la autor la autor. In general, insa, publicatiile occidentale comenteaza cu o oarecare nostalgie asupra subiectului. Si asta poate nu ar trebui sa ne surprinda avind in vedere ca revizionismul istoric e in voga astazi. Cu exceptia Germaniei de Est, occidentalii nu au avut parte de tirania comunista, ceea ce explica tendita lor de a romantiza comunismul. Se afirma in unele din recenzii, printre linii, ca experimentul comunist, bine intentionat la inceput, zic autorii, a fost aplicat gresit, iar apoi denaturat de Stalin si ceilalti tirani ai comunismului Secolului XX. Cert e ca scriitorii occidentali nu au inteles comunismul inainte de 1989 si nu il inteleg nici azi, o dovada recenta fiind elegiile facute la adresa lui Castro de unii membrii ai Parlamentului European prilejuite de moartea acestuia anul trecut. Din nefericire, lipsa de intelegere a comunismului se rasfringe si asupra tinerilor. Tineretul occidental de pe ambele maluri ale Atlanticului devine tot mai interesat in comunism iar numarul simpatizantilor comunismului e in crestere. De fapt, cu citeva luni in urma un grup de tineri americani simpatizanti ai comunismului au vandalizat monumentul de comemorare a victimelor comunismului ridicat de Administratia Bush in urma cu aproximativ un deceniu.

Stanga europeana iubeste Corea de Nord

Un comentariu publicat chiar ieri de un ziar din Suedia atrage atentia, exact asa cum facem noi azi, ca stanga europana inca nu a abandonat comunismul si simpatizeaza cu regimurile comuniste contemporane. Unul dintre ele, despre care comentam astazi, e comunismul din Corea de Nord. Redam un paragraph din comentariul suedez intitulat Stanga inca sprijina regimul din Pyongyang (“Left still supports Pyongyang”): “The glorification of the regime in North Korea by certain sections of the left in the West is increasingly incomprehensible. With reference to North Korea the Communist Party [in Sweden] writes among other things: ‘We admire North Korea’s firm stand against imperialism and for peace and reconciliation on the North Korean peninsula.’ The Revolutionary Communist Youth organisation adds: ‘The North Korean example shows that despite everything socialism is the superior system.’ It’s staggering that in 2017 there are still people in the West who see conciliatory aspects in a regime armed with nuclear weapons that keeps its own people imprisoned and tortures and starves them. The left’s misguided path is evident in its support for dictatorships like the one that has just murdered Otto Warmbier.” [Restul articolului poate fi citit aici: http://www.dn.se/ledare/huvudledare/otto-warmbier-mordad-av-nordkoreas-terrorregim/]

Ignorarea comunismului ori romanizarea lui nu sunt lucruri potrivite, comunismul fiind cel mai diabolic sistem politic cunoscut omenirii, un experiment secular si secularist care a falimentat si nu trebuie repetat. Romantizarea lui este unul din motivele pentru care, sugeram noi, se scrie atit de putin despre comunismul contemporan, dar mai ales despre cel nord corean. Pe linga lipsa de interes, e extrem de dificil pentru jurnalisti ori cercetatori sa viziteze Corea de Nord, iar informatiile care parvin de acolo sunt filtrate, cenzurate, distorsionate, si dificil de interpretat cu acuratete. Autocenzura constituie un impediment in plus, jurnalistii occidentali stiind ca daca publica negativ despre comunismul nord corean, nu vor mai obtine vize pentru Corea de Nord, nici ei dar nici organizatiile de mass media pentru care lucreaza.

Animale injugate

Mai putin cunoscut privind comunismul nord corean, insa, este faptul ca, la fel ca si in Uniunea Sovietica, Europa de Est si Romania, in Corea de Nord exista o miscare intelectuala dizidenta. Aproape invizibila, dar exista. Daca Uniunea Sovietica l-a avut pe Alexandr Solzhenitsyn, si Romania pe Paul Goma (si altii), Corea de Nord il are pe scriitorul cunoscut in occident sub pseudonimul de Bandi, care inseamna “licurici” in coreana. Din motive usor de inteles, numele real a lui Bandi nu a fost divulgat. In 2013, un manuscris a lui de 743 de pagini, scris de mina pe coale de hirtie de calitate inferioara si legat cu sfoara, a ajuns in Corea de Sud. Expertii spun ca a fost primul manuscris de acest gen care a fost scos pe furis din Corea de Nord. Titlul cartii e “Acuzarea” si contine sapte (7) nuvele care descriu viata oamenilor de rind din Corea de Nord. Autorul isi numeste concetatenii “masini care vorbesc, animale injugate”. Cartea a fost tradusa in 18 limbi, iar in martie a fost publicata prima editie in limba engleza din Statele Unite, cu titlul “The Accusation: Forbidden Stories from Inside North Korea”: (“Acuzarea: povesti interzise din Corea de Nord”). Asteptarile privind publicarea in traducere engleza a cartii lui Bandi sunt la fel ca cele care au prilejuit publicarea cartii lui Solzhenitsyn, Arhipelagul Gulag: constientizarea lumii privind atrocitatile comunismului din Corea de Nord.

Felul cum manuscrisul a fost scos din Corea de Nord e o poveste aparte. In 2012 graniceri chinezi au interceptat o femeie care fugise din Corea de Nord si au vrut sa o dea inapoi. Autoritatile sud coreene au platit autoritatile chineze sa nu o dea inapoi iar in timp femeia a ajuns in Corea de Sud. Pe parcursul interogarilor a dezvaluit ca Bandi e o rudenie de-a ei si ca inainte de a pleca din Corea de Nord si-a vizitat rudeniile sa-si ia ramas bun de la ele. Bandi, unul din verisorii ei, a rugat-o sa duca manuscrisul cu ea, dar de teama a refuzat. A divulgat autoritatilor sud coreene numele autentic a lui Bandi si unde poate fi aflat. Un agent sud corean deghizat in turist a trecut in Corea de Nord si l-a contactat pe Bandi. Bandi i-a inminat manuscrisul, iar agentul sud corean l-a dat, la rindul lui, unui om de afaceri care cumpara si distribuia in Occident operele comuniste ale liderilor comunisti nord coreeni. Astfel, printre volumele numeroase ale lui Kim Il-sung, impachetate cu grija pentru a fi scoase din Corea de Nord, s-a strecurat si manuscrisul cartii lui Bandi, ajungind in Corea de Sud.

Occidentul nepasator

Casele de editura din Corea de Sud au refuzat sa publice manuscrisul, avind indoieli privind autenticitatea lui ori existenta reala a lui Bandi. La urma urmelor, pina in 2013 nimeni nu mai pretinsese sa fi scris un manuscris anti-comunist in Corea de Nord. Existenta reala a lui Bandi nu putea fi divulgata de teama sa nu fie executat de autoritatile comuniste. Datele facute public despre el au fost si inca ramin putine. Stim ca s-a nascut in 1950, si ca o vreme a fost membru in Alianta Scriitorilor Coreeni, o breasla a scriitorilor coreeni comunisti de genul celor care au existat si in Romaia comunista inainte de 1989.

In 2014, manuscrisul a fost publicat pentru prima data de o publicatie conservatoare sud coreana online, fara, insa, a atrage interesul ori atentia Ocidentului. Dar coreenii care doreau publicarea manuscrisului au persistat pe linga diferite case de editura din Occident sa-l publice. In 2014, manuscrisul a fost publicat in franceza de o casa de editura din Franta, prima limba straina in care cartea a fost publicata. Au urmat apoi alte traduceri, inclusiv in Statele Unite in martie. Cu toate acestea, cartea lui Bandi nu a devenit un best seller, castigul din drepturile de autor a lui Bandi ajungind la doar $10.000. Motivul ar putea fi ceea ce am afirmat mai devreme: lipsa de interes a Occidentului fata de atrocitatile comunismului si romantizarea lui.

Doar un numar limitat de persone au avut acces la manuscrisul original a lui Bandi. Fotografierea lui e interzisa, de teama ca autoritatile nord coreene vor folosi scrisul de mina sa incerce identificarea autorului si sa-l execute. Din acelasi motiv, datele geografice si numele persoanelor din manuscris au fost modificate, cu toate ca se presupune ca ele sunt fictive in original.

Scriitori nord coreeni din exil au examinat si ei manuscrisul ajungind la concluzia ca e autentic. Manuscrisul contine expresii tipic nord coreene care ar fi putut fi cunoscute doar unui scriitor nord corean crescut la tara.

Care sunt subiectele unora din nuvelele lui Bandi? O nuvela descrie viata unei femei al carei sot a fost dus intr-un lagar al dizidentilor politici iar ei i s-a impus sa tina un discurs public elogios la adresa liderilor comunisti. Iar o alta nuvela descrie tristetea unui tinar al carui mama a murit fara ca lui sa-i fie emisa autorizatia de calatorie pentru a merge sa o ingroape. O recenzie a cartii, facuta de New York Times, poate fi citita aici: https://www.nytimes.com/2017/03/19/books/north-korea-the-accusation.html.

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*